Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

„Evenimentele organizate în Sibiu sunt un brand pentru oraș”. Agenda Comunității și Agenda Sport nu vor fi anulate, ci adaptate

Foto: Primăria Sibiu

Evenimentele programate inițial a avea loc în Sibiu în cadrul agendelor Sport și a Comunității nu vor fi anulate, ci adaptate. Primarul orașului, Astrid Fodor, a anunțat că nu vrea ca „Sibiul să-și piardă caracterul său unic”.

„Nu doresc ca Sibiul să își piardă caracterul său unic, dat de evenimentele culturale, sportive și cele dedicate comunității, un brand al orașului care a fost construit în timp îndelungat și cu efortul operatorilor și a administrației locale. De aceea, chiar și în contextul restricțiilor actuale privind desfășurarea adunărilor publice, nu vom anula Agenda Sport și Agenda Comunității, ci le vom adapta, propunerea mea fiind aprobată de Consiliul Local”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Astfel, potrivit edilului, după încetarea stării de urgență, operatorii ale căror proiecte au fost selectate pe agende în luna martie vor avea posibilitatea de a-și organiza evenimentele, însă adaptate. „Nu am impus un termen pentru redepunerea proiectelor revizuite. Acestea pot fi depuse când aplicantul consideră că există condiții optime pentru realizarea lor”, a explicat Fodor.

Potrivit hotărârii adoptată de Consiliul Local în ședința ordinară din data de 30 aprilie prevede că Agenda Sport și Agenda Comunității, așa cum au fost aprobate în luna martie 2020, se suspendă până la încetarea stării de urgență, date fiind restricțiile impuse de autoritățile centrale pentru protecția cetățenilor împotriva coronavirusului, acestea incluzând interdicția de a organiza adunări și evenimente publice. Proiectele aprobate care aveau ca perioadă de desfășurare martie – mai 2020 nu mai obțin finanțare nerambursabilă din bugetul local.

„După încetarea stării de urgență, operatorii care au obținut finanțarea nerambursabilă din bugetul local au posibilitatea să redepună proiecte pentru aceleași evenimente, dar refăcute și adaptate în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus și de noile norme care vor intra în vigoare în domeniul adunărilor și evenimentelor publice. Comisiile de evaluare a proiectelor se vor întruni lunar și vor reevalua aceste proiecte redimensionate. Proiectele considerate eligibile vor fi supuse aprobării Consiliului Local”, au explicat reprezentnații Primăriei Sibiu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Artmark propune un refugiu pe timp de criză

Articolul următor

Untold a distribuit alimente și echipament medical în Apuseni și Maramureș

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share