- „Mediul de afaceri solicită o administraţie suplă, eficientă şi prietenoasă cu firmele”
Aflată la mai puţin de 15 kilometri de Timişoara, comuna Dudeştii Noi s-a dezvoltat exponenţial de la an la an. Înfiinţată în 2004, localitatea este cel mai bun exemplu despre „cum să faci”. La acel moment, edil şef a devenit Alin Nica, cel mai tânăr primar din ţară. El ne-a dezvăluit reţeta succesului localităţii într-un interviu pe care ni l-a acordat.
Cum aţi reuşit dezvoltarea comunei? Dudeştii Noi a devenit una dintre cele mai căutate localităţi periurbane ale Timişoarei.
Nu a fost uşor, dar dacă ai o strategie bine pusă la punct şi bazată pe realităţi, atunci reuşeşti. Noi în 2004 am stabilit o strategie în trei puncte. Am văzut că unii fac strategii pe zeci şi sute de pagini, nu, nu avem nevoie de maculatură. Noi am stabilit trei direcţii strategice: atragerea de fonduri europene, atragerea de investitori şi dezvoltarea urbanistică. În toate cele trei am avut succes în comuna noastră.
De exemplu, în prima direcţie, de atragere a fondurilor europene, am reuşit obţinerea de milioane de euro pentru infrastructura locală, în cele două exerciţii bugetare precedente, iar în actualul exerciţiu am reuşit să atragem mai mulţi bani decât în acestea, chiar dacă atunci eram daţi ca exemplu pentru capacitatea de a obţine bani. Avem opt proiecte europene câştigate, în valoare de milioane de euro, două proiecte guvernamentale pe PNDL şi un proiect prin CNI. Banii europeni ne-au asigurat apa, canalizarea, modernizarea instituţiilor din comună, asfaltarea tuturor drumurilor, nişte drumuri agricole le-am pietruit. Un alt proiect a fost crearea a două întreprinderi sociale, prin care am creat locuri de muncă, dar am şi rezolvat problemele sociale. De asemenea, avem o firmă producătoare de pavele, care sunt folosite în localitate.
A doua direcţie este atragerea de investiţiții şi investitori. S-a dovedit esenţială pentru independenţa financiară, nu ne-am dorit nici acum, nici în 2004, să mai depindem de alocările politice, nici de la consiliul judeţean, nici de la Guvernul României, şi să avem o autonomie financiară. Şi, de la 12 buticuri, astea erau firmele în 2004, în prezent avem peste 180 de companii mari, mijlocii şi mici. Toate tipurile de firme în comuna noastră. Două sunt investiţii mari, o fabrică de mobilă, Casa Rusu, care este în top trei fabrici de mobilă din ţară, şi o investiţie în domeniul logisticii, o companie franceză, FM Logistic. Ambele investiţii s-au dezvoltat permanent şi veniturile pe care le luăm de la ei au crescut permanent. Şi-au triplat spaţiul de producţie, chiar şi pe timp de criză. Casa Rusu au reuşit să atragă fonduri europene, pe două proiecte, au investiţi în tehnologie, dotări, au eficientizat producţia.
Dacă vorbim de acea locaţie, este un proiect de regenerare urbană. Acolo a fost un IAS comunist. Şi, în 2004, împreună cu cel care a cumpărat locaţia, patronul de la Casa Rusu, împreună cu primăria, am gândit că acea zonă poate deveni o zonă de mică industrie şi producţie, transformând vechile grajduri în hale. Acum, după Casa Rusu, zona mai găzduieşte vreo zece firme, care au diverse domenii de activitate, de la industrie alimentară, la reciclare sau producţie de ţiglă metalică. O investiţie realizată a reuşit să atragă alte investiţii.
A treia linie de dezvoltare a fost extinderea urbanistică. Aici noi am fost puţin mai atenţi, am văzut că o extindere haotică pune presiune pe infrastructură şi pe comună, dar şi pe capacitatea de a asimila noii veniţi. Şi atunci o serie de dezavantaje ce trebuie surmontate. Am învăţat din experienţa celorlaltor comune periurbane ale Timişoarei, care au greşit dezvoltându-se mult prea rapid. Noi am impus nişte condiţii urbanistice mai stricte, pentru a păstra specificul nostru de comună liniştită, fără poluare fonică, cu mai multă intimitate. Loturile pe care se pot construi casele noi le-am impus să fie de minim 600 de metri pătraţi, lucru care nu se respectă în alte localităţi. Acest lucru, pe care noi l-am impus prin reglementări locale, a eliminat acei speculatori, care doar veneau, parcelau, îşi luau profitul şi plecau. Noi am pus condiţia ca investitorul să facă tot. Nu dăm autorizaţii de construire, dacă în acea zonă nu se face toată infrastructura. Am avut presiune din acest punct de vedere, dar nu am cedat. Spaţiile verzi am impus să fie minim 7% şi vrem să creştem acest grad la 10%, peste limita legală. De asemenea, aceste zone să fie integrate cu cele deja existente, să fie ceva unitar, nu doar petece de spaţii verzi.
Toate acestea au dus la o creştere a populaţiei, pentru că există o asemenea creştere. Avem şi spor natural de populaţie. Ne-am dorit să păstrăm tinerii în localitate, am dat peste 150 de locuri de case, din PUZ-urile primăriei să-şi construiască locuinţe şi să rămână aici. Chiar dacă au fost plecaţi în străinătate, acesta a fost cârligul care i-a menţinut aici, ei au venit cu bani şi şi-au construit case. Nevoia de forţă de muncă e imensă în această zonă, practic, şomajul e zero în localitate. Firmele de aici au dificultăţi să-şi atragă personal, o fac chiar pe o rază de 90 de kilometri. Avem, în cazul Casa Rusu, şi muncitori din Sri Lanka. Sunt 200 de astfel de muncitori.
Acestea sunt cele trei direcţii ale dezvoltării noastre, acum ne gândim să le rafinăm, să creştem calitatea vieţii, să investim în cultură, educaţie, sport. Deja am creat infrastructura sportivă, sunt două săli de sport, una este deja deschisă, plus investiţia într-o nouă bază sportivă pentru copii şi juniori, dar şi un bazin de înot.
Ce înseamnă infrastructura pentru dezvoltarea unei localităţi?
Am văzut la nivel micro, cât de mult înseamnă infrastructura pentru dezvoltarea economică. În 2007, de la cele 12 buticuri, până la finalul anului numărul firmelor a crescut la 70. Într-un singur an. De ce au crescut? Pentru că drumul acesta de legătură, dintre localitate şi DN6, era plin de gropi, fiind singura legătură cu Timişoara. Nimeni nu venea să investească aici, dând banii pe reparaţii. Cum am asfaltat acest drum, instant numărul de firme a explodat. Acel proiect de regenerare urbană a avut imediat succes şi numărul de firme a crescut. E un exemplu clasic de ce înseamnă să dezvolţi infrastructura, să creşti productivitatea, să fii competitiv. Asta este diferența, explicată pentru fiecare cetăţean, să o înţeleagă. De aceea, dezvoltarea infrastructurii e foarte importantă, de a aduce potenţialul maxim economic pe care îl avem, de forţa de muncă având calificare. Acest avantaj se va pierde în timp, populaţia îmbătrâneşte sau pleacă şi vom irosi o oportunitate economică.
Cât de greu e să obţii fonduri europene sau guvernamentale? Care e diferenţa între aceste tipuri de finanţări?
Fondurile naţionale au un dezavantaj important, sunt dependente politic. Comunele din acelaşi spectru politic au primit mai mulţi bani, dar noi am speculat. Proiectele mai importante pentru noi le-am pus ultimele. Chiar dacă erau sume mai mici erau importante, şi am câştigat. Extinderea primăriei pe care nu o puteam depune pe niciun alt proiect, de exemplu.
Birocraţia la fondurile europene e imensă. În ciclul acesta, birocraţia e şi mai mare ca în precedentul. Dacă până acum era dificilă obţinerea banilor, acum durează foarte mult implementarea. Atât din cauza autorităţilor de management, dar şi din cauza schimbării legislaţiei. Dacă nu se elimină suprapunerile în decizie, nu se va schimba nimic. La licitaţiile publice, la fiecare pas procedural trebuie să cerem aprobare de la autoritatea de implementare. În acelaşi timp, la ANAP trebuie să obţinem aceeaşi decizie, pentru că autorităţile nu au încredere între ele.
La PNDL, pe lângă dezavantajul politc, e un avantaj: birocraţia e zero. De exemplu, am câştigat un proiect de finanţare europeană pe apă şi canal din 2015. Ei bine, doar abia acum am început. În 2016 am câştigat un proiect pe PNDL pentru asfaltare, în 2017 am semnat pentru execuţie. A trebuit să nu dau ordinul de începere la asfaltare, ca să aştept pentru canal şi apă. Până la urmă nu am mai putut să aştept pentru că ieşeam din perioada de finanţare şi termenul contractual, şi am dat ordinul de începere a lucrărilor. Şi a trebuit să schimb proiectul de canal, a trebuit să dau bani în plus, să adaptez soluţia tehnică, cu subtraversări, cu bani în plus de la comună, ca să nu pierd finanţarea. Probleme au apărut şi cu Ordonanţa 114, supraaciza la carburant au pus firmele de asfaltări pe butuci. Din cele patru firme care au proiecte în comună, două sunt deja în insolvenţă.
Cât de mult înseamnă mediul de afaceri pentru comună, pentru bugetul acesteia şi pentru dezvoltare?
Cele două firme mari din comună sunt responsabile pentru peste 80% din veniturile proprii. Aceasta arată totuşi un pericol din punctul nostru de vedere, o dependenţă mare, noi dorim să diversificăm. Dorim să atragem şi alţi investitori, să diversificăm cu altele ca să fim acoperiţi în cazul în care sunt probleme. De aceea vrem să introducem şi ultimul element de infrastructură pentru comună, introducerea gazului. Această nouă utilitate ne va da un avantaj suplimentar pentru zona noastră industrială şi de servicii.
Ce solicită mediul de afaceri de la primărie?
Din discuţiile avute cu reprezentanţii firmelor, ei cer infrastructură, forţă de muncă, dar primăria nu are prea multe ce face aici, şi o administraţie suplă, eficientă şi prietenoasă cu mediul de afaceri. Poate e mai importantă decât altele, costul terenului sau apropierea de un municipiu mare sau o cale majoră de transport. Un investitor ar prefera să meargă 20 de kilometri mai încolo, decât să stea într-o zonă unde primăria îi bagă beţe în roate. Am observat că asta contează foarte mult. Am sprijinit investitori pe ceea ce înseamnă partea de urbanism, unde durau foarte mult operaţiunile, inclusiv prin insistenţe la autorităţi, să emită decizii în termenul legal. Aceasta a contat. Ne-am gândit să oferim şi anumite facilităţi fiscale, dacă investitorii se implică prin acel procent din impozitul pe venit în acţiunile socio-culturale, oferim bonificaţii la impozitul pe teren şi clădiri.
(Din ediția print a revistei Transilvania Business nr. 93 – martie/aprilie 2020)
