Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Excelența Sa Iacob Prada: „Munca mea în ambasadă este să reconstruiesc raporturile economice cu ţara respectivă”

????????????????????????????????????

Diplomația românească în Orientul Mijlociu are un reprezentant aparte în persoana Excelenței Sale Iacob Prada, ambasadorul României în Irak, decanul de vârstă al corpului diplomatic din această regiune a globului. Născut în comuna Ideciu de Jos, județul Mureș, Iacob Prada visa încă din copilărie să devină inginer agronom, viața însă l-a purtat spre cu totul alte orizonturi.

Sunteți de profesie inginer, apoi sociolog si economist. Cum a fost pasul spre diplomație?

Excelența Sa Iacob Prada: Imediat după revoluție, s-a făcut o reîmprospătare a corpului diplomatic român. Parte însemnată a celor care fuseseră diplomați, până atunci, făcuseră studiile în est și nu se mai încadrau, să spunem așa, ca pregătire și orientare ideologică în ceea ce urma să fie. Acesta a fost contextul în care s-au organizat câteva valuri de admiteri în Ministerul de Externe. Am dat examen de admitere împreună cu câțiva din colegii care, ulterior, unii dintre ei au devenit ambasadori. Era nevoie atunci de un sânge proaspăt, de oameni care au lucrat în cercetarea din domeniu relațiilor de putere est-vest, de oameni care erau în cunoștință de cauză cu privire la ceea ce se întâmplase în raporturile internaționale de putere.

Care a fost primul post de ambasador?

Mi s-a propus să merg să lucrez la Milano, să fiu consul general, sau în Africa, în cadrul unei misiuni diplomatice bilaterale. Erau două perspective, una privind Zimbawe și cealaltă – Nigeria. Am optat în cele din urmă pentru cea de a doua. În ceea ce mă privește, la acel moment, Nigeria mi s-a părut cea mai importantă ţară din Africa, o forţă extraordinară, pompa de petrol numărul unu a Africii, până la momentul în care a fost depășită de Angola. În vremea cât am fost în Nigeria, România trimisese un batalion de menţinere a păcii în Angola și ei făceau escală în Nigeria, context în care am asistat zborurile noastre la Kano și, ulterior, la Lagos. A fost primul contact cu forţele de menţinere a păcii. Misiunea mea în Nigeria a durat cinci ani, între anii 1994 și 1999. Următorul post de însărcinat cu afaceri a fost în Bosnia Herţegovina, ţară europeană care fusese în război. Imediat după ce se încheiaseră negocierile de la Dayton, Ohio, trebuia să se reglementeze raportul dintre marile puteri și poziţia faţă de acea ţară în care a fost organizată prima misiune OSCE într-o țară post conflict. România deţinea în acea perioadă președinţia OSCE, prin persoana ministrului român de externe la acea data, Mircea Geoană, cel care la ora actuală este adjunctul secretarului general al NATO. În acest context, eu am fost reprezentantul personal al președintelui în exerciţiu al OSCE în Bosnia Herţegovina în acea prima misiune post conflict. Mi-am desfășurat activitatea diplomatică în Bosnia Herţegovina timp de cinci ani de zile în perioada 1999-2004. Au urmat apoi patru ani în Angola, o ţară, de asemenea, post conflict. Se încheiase războiul civil din Angola, pe care oarecum îl asistasem de la distanţă, în vremea când eram în Nigeria.

Cât au cântărit aceste misiuni în ceea ce privește numirea dumneavoastră ca ambasador în Irak?

Au cântărit enorm în perspectiva mutării mele în Irak. Faptul că am lucrat în aceste ţări post conflict a generat mutații pozitive în ceea ce mă privește, în pregătirea personală, teoretică, practică, metodologică, ca diplomat, într-o perioadă în care Ministerul român de Externe își forma deja oameni pentru un demers diplomatic adecvat ţărilor post conflict. Practic, actualmente, sunt diplomatul european cu cea mai lungă prezenţă în calitatea de ambasador în Irak. După nouă ani de când sunt ambasador la Bagdad – doar ambasadorul Bahrainului având o mai mare vechime ca mine, dar el nu este cu o prezenţă permanentă – toată lumea mă consideră, de facto, ca fiind decanul corpului diplomatic, inclusiv cei din ministerul irakian de Externe.

Au existat momente tensionate în mandatul dumneavoastră din Irak?

Starea de tensiune există întotdeauna într-o ţară post conflict, până când se stabilizează lucrurile, or, în Irak, nici până la această oră, situația nu este stabilizată. Există o stare de tensiune pe care o resimţi zi de zi, îţi construiești și reconstruiești viaţa diplomatică, a ta și, în calitate de conducător al misiunii diplomatice, în toate domeniile – economic, politic și de securitate – în conformitate cu această situație. După 2010, când au plecat forțele SUA și când structurile interne de securitate nu erau suficient de mature pentru a menţine stabilitatea politico-socială, practic, s-a intrat pas cu pas aproape în degringoladă. În acest context, un șef de misiune are responsabilitatea întregului personal, nu doar cel al ambasadei, ci al tuturor instituţiilor sau companiilor românești care sunt pe teritoriul irakian. Cum vă puteţi simţi, în postura de „tată” al unei familii mai largi, cu cca. 70-100 de oameni, și locuiţi în Bagdad, iar Daash (Statul Islamic) e intrat pe partea de nord, la 68 de kilometri, iar în partea de vest la 20 de kilometri? Eram, practice, prinși ca într-un clește, în contextul în care 40% din teritoriul Irakului era cucerit de Daash. În aceste condiții ne-am continuat activitatea, alături de celelalte misiuni diplomatice europene, când cele reprezentând statele arabe fuseseră evacuate.

Care este situaţia la zi în Irak?

E un fel de gri cu nuanţe în tot Irakul, din punct de vedere al stabilităţii socio-politice. O stabilitate care merge de la incertitudine în fostele zone ocupate spre un alb ceva mai puțin pur, dar alb totuși, în zona de sud și spre centru, la un Bagdad actualmente bine ţinut sub control. Dacă înainte aveam zilnic zeci de atacuri teroriste, la ora actuală s-a redus considerabil numărul acestora, la câte două sau trei atacuri pe zi, ceea ce constituie un evident progres.

Care este misiunea cea mai importantă a unui diplomat într-o țară precum Irakul?

Cel mai important lucru, în perioada post conflict, ca diplomat, este să pui bazele reconstrucţiei relaţiilor economice cu ţara respectivă. Aceasta este, de departe, misiunea cea mai importantă. În consecință, sarcina mea ca șef de misiune este să reconstruiesc raporturile economice cu Irakul. România a fost într-o relaţie extrem de bună cu această țară, nu pentru că Ceaușescu “se înţelegea” cu Saddam, ci pentru că existau niște complementarităţi între economia românească și economia irakiană. Complementarităţi care trebuie luate în considerare în ceea ce privește atât perspectivele de evoluţie economică și socială din ţara noastră, cât și dinamica relațiilor bilaterale cu Irakul, contribuind, astfel, la evoluţia economico-socială a ţării respective. Nu poţi să construiești o relaţie solidă între două ţări dacă nu ai în vedere, în aceeași măsură, interesele ţării tale cu ale celeilalte. Evident că le ai în vedere, în primul rând, pe ale ţării tale, doar ești diplomat român, dar nu poţi să-l “păcălești” pe celălalt că e bine, să dau ca exemplu, să-și construiască transportul urban de călători pe tramvaie românești, dacă el nu simte că, din ceea ce îi oferi, el are de câștigat. Din această perspectivă rezultă că este util să lucrăm cu toţii pentru a reconstrui un nou status funcțional în relațiile internaționale în care să ne integrăm favorabil prin racordarea corespunzătoare la dinamica în curs în diplomaţia mondială. Acesta este rostul diplomaţiei într-o țară post conflict, precum Irakul, nu mergem pentru a înfrunta situația de incertitudine securitară – reală – de acolo. Ceea ce este, în fapt, de necontestat. Însă nu acest lucru este esențial, ci demersul de conectare corespunzătoare, eficientă, la contextul local pentru a reuși în mandatul primit ca diplomat. Ne străduim, astfel, să introducem transportul pe cale ferată în Irak, iar cel mai avansat demers se referă la segmentul referitor la circulația urbană bazată pe tramvaie românești. În esență, este vorba de un proiect pilot pentru introducerea acestor mijloace de transport (românești) în Universitatea din Bagdad, cu plan de ieșire și spre alte zone ale Capitalei Irakului, inclusiv spre aeroport, pentru care se fac, deja, studii de fezabilitate. Pentru reușita unui astfel de proiect merită să lucrezi atâția ani într-un Irak balansând, incert, între conflict și post conflict.

Sunteți nu doar diplomatul român cel mai vechi din Irak, dar sunteți și decanul întregului corp diplomatic existent în această țară.

De curând am devenit Decan al Corpului diplomatic din Bagdad. Am fost oficial anunțat în acest sens de către ministrul de Externe irakian, după ce ambasadorul din Bahrain și-a încheiat, recent, misiunea în Irak. Este o cinste și onoare pentru mine aceșt lucru care mă onorează pe deplin.

A consemnat Alin ZAHARIE

(Publicat în ediția print TB nr. 90 – Noiembrie/Decembrie 2019)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Producătorii care încalță România: afaceri de milioane, succes pe piața internă

Articolul următor

Plățile electronice, încurajate cu premii de către Mastercard și Smiley

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share