Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Unul dintre puținele județe care are un plan județean de gestionare a deșeurilor: Acces la fonduri de milioane pentru investiții necesare

Adaptarea prevederilor din Planul Național de Gestiune a Deșeurilor la nivel județean va permite administrațiilor județene să atragă fonduri europene de milioane pentru a investi în acest domeniu. Acest lucru înseamnă implementarea unor tehnologii mai avansate în colectarea și prelucrarea deșeurilor, respectiv transformarea deșeurilor în resurse utile și nepoluante ce se pot întoarce în economie pentru a genera venituri la bugetul public. 

În județul Sibiu, Planul Județean de Gestiunea Deșeurilor 2019 – 2025 a parcurs cu succes procedura de evaluare strategică de mediu și a primit luna trecută decizia favorabilă a Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu. Realizarea acestui document strategic era nu doar o obligație legală, ci și o condiție în accesarea de fonduri europene pentru îmbunătățirea sistemului de management integrat al deșeurilor, constituind unul dintre documentele care se anexează cererii de finanțare.

„Suntem unul dintre puținele județe din România care și-au revizuit obiectivele și acțiunile în conformitate cu Planul Național de Gestiunea Deșeurilor și am avansat în pregătirea unei noi cereri de finanțare ca să atragem și fondurile necesare pentru investiții care să ne aducă la standarde europene și în acest domeniu critic”, spune președintele Consiliului Județean Sibiu. Printre județele care au reușit să aprobe acest plan se numără Satu Mare și Ilfov.

Planul a fost prezentat consilierilor județeni și consilierilor locali ai municipiului Sibiu într-o sesiune online în data de 24 iulie și ulterior supus aprobării în ședința Consiliului Județean din 30 iulie. Planul a fost adoptat cu 31 de voturi pentru și o abținere.

Planul trasează mai departe pașii pe care îi are de parcurs Sibiul în perioada 2020-2025 pentru a produce mai puține deșeuri, a valorifica acele materiale ce pot fi reciclate dacă se colectează selectiv și a reduce cantitățile de deșeuri pe care le depozităm la groapă.

Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Județean precizează că are în derulare documentațiile necesare pentru a accesa fonduri disponibile în cadrul Planului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) pentru investiții prin care să modernizeze sistemul de colectare de la populație, să eficientizeze stațiile de sortare și compost din județ și să introducă noi tehnologii prin care să nu fe poluat mediul. „E important să trecem la tehnologii mai avansate și în acest domeniu, care să ne ajute să transformăm deșeurile în resurse utile și nepoluante ce se pot întoarce în economie pentru a genera venituri la bugetul public”, precizeaă autoritățile județene din Sibiu.

Printre principalele noutăți din Planul Județean de Gestiunea Deșeurilor se numără crearea a 12 centre de aport voluntar, care urmează să fie construite în județ, unde populația va putea aduce în condiții civilizate deșeurile din construcții și demolări, deșeuri voluminoase (ex. obiecte de mobilier), deșeuri periculoase (ex. vopsele, medicamente), electrice și electronice, dar și deșeuri textile; precum și construirea unei instalații de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă cu tehnologie de vârf. „Având în vedere interdicția de a mai depozita la groapă deșeuri fără a le trata în prealabil, planul Județean prevede ca prin fondurile europene disponibile în cadrul Planului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) să fie realizată și pusă în funcțiune începând cu 2024 o instalație, cu capacitate medie de minim 40.000 t/an pentru tratarea mecanică a deșeurilor (adică separare, mărunțire, trecere prin sită a părții organice din deșeul rezidual), și minim 54.000 t/an capacitate de procesare anaerobă a acestora (adică tratare în lipsa oxigenului). Așa cum indică și denumirea, operațiunile se desfășoară în interior, în spații închise”, precizează CJ Sibiu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un milion de euro pentru Aeroportul din Timișoara: ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană

Articolul următor

Au început înscrierile la concursul NTT DATA Open Innovation. Temele principale: orașe inteligente, asistență medicală digitală & tehnologie exponențială

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share