CITIȚI ȘI: [Enjoy Transylvania!] Concepte de arhitectură în Transilvania (1): Arhitectura urbană – arhitectura rurală
CITIȚI ȘI: [Enjoy Transylvania!] Concepte de arhitectură în Transilvania (2): Primele fortificații
CITIȚI ȘI: [Enjoy Transylvania!] Concepte de arhitectură în Transilvania (3): Cetățile
Arhitectura rezidențială tipic săsească constituie un subiect de importanță specială. Una dintre rațiuni este că arhitectura rurală săsească din Transilvania constituie cel mai bogat patrimoniu medieval de acest tip din Europa. Stilul de sat săsesc se explică dacă înțelegem că locuințele au fost concepute și aranjate din rațiuni practice, în funcție de teritoriu. Adică, mai întâi era trasat și împărțit teritoriul după sistemul „șesiei flamande”, apoi se construiau grupuri compacte de gospodării. În acest fel colectivităţile se organizau mai compact, aveau mai mare coeziune practică. Biserica era dispusă în centru sau pe un loc mai înalt în apropierea centrului. Tot în centru se afla clădirea administrativă a comitelui. Structura satelor săsești din perioada colonizării cu una sau două străzi principale și o piață centrală se păstrează până azi în Transilvania.
Conceptul satului, cu o stradă principală care alinia toate casele, creând un front comun din fațade și porți, care apoi curgea înspre excrescența pieței centrale și se oprea la biserică, avea rostul de-a da coeziune socială și a întreține sentimentul apartenenței la comunitate, a crea solidaritate și a facilita posibilitatea de ajutorare reciprocă prin participare la munci comune în interes obștesc. Satul Alma Vii (Almen în germană) din com. Moșna, jud. Sibiu, ce datează din 1289, fiind unul dintre primele sate săsești din Transilvania, ilustrează perfect acest concept de habitat. Biserica de pe deal a fost construită în secolul al XIV-lea, iar două secole mai târziu a fost fortificată cu un zid din piatră de râu și cărămidă care are la bază 1,5 metri, iar spre vârf se subțiază ușor. Casele săsești erau construite pe fundație din piatră de râu cu mortar, zidărie din cărămidă, iar la grinzi, acoperiș, tavan și podea era folosit lemnul – stejar, brad, paltin.
Localitatea Viscri din judeţul Braşov este o veche vatră săsească cu istorie de peste şapte secole şi cu un patrimoniu arhitectonic rural bine conservat. Prin geografia locului, asemenea altor localităţi din sudul Transilvaniei şi de la periferia fostului regat al Ungariei, Viscri a fost fondat de coloniştii secui strămutaţi aici în secolul al XII-lea din ordinul regilor Arpadieni. Sarcina lor era în primul rând militară, să apere frontiera estică a regatului maghiar. Toponimul aşezării se pare că provine de la biserica din piatră de calcar alb-verzui pe care au înălţat-o aceşti primi locuitori.
În cea de-a doua parte a secolului al XII-lea, secuii au fost mutaţi către răsăritul graniţei transilvane, iar la Viscri au fost colonizaţi ţărani saşi numiţi pe atunci „Flandrenses”. Procesul de colonizare cădea în sarcina unor locatori, conducători cu funcţie administrativă ai comunităţilor strămutate. Aceştia făceau parte din mica nobilime a aşa-zişilor greavi. Prin anul 1400 se găseşte prima atestare a localităţii al cărei nume în latină indică acea biserică albă construită de primii colonişti secui – Alba Ecclesia. Numele în germană – Vyskirch –, în dialectul săsesc – Waiskirch – şi în maghiară – Szászfehéregyháza – traduc acea denumire latinească.
Pe la jumătatea secolului al XV-lea satul capătă statutul de sat liber prin înlăturarea familiei greavilor. Prin reformele administrative săvârşite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea localitatea va face parte din scaunul Rupea condus de saşi. Până la reforma luterană saşii practicau credinţa catolică. Comunităţii săseşti din Viscri i se adaugă un grup de ciobani români, stabiliţi aici în secolul al XVIII-lea. Pe la începutul secolului XX, din punct de vedere etnic Viscri avea două treimi din locuitori saşi, restul fiind români şi romi. Situaţia s-a schimbat complet după Revoluţia din ’89, când majoritatea saşilor, în jur de 400, părăsesc localitatea pentru a se stabili în Germania. După o perioadă de declin şi degradare în anii ’90, vechiul habitat săsesc capătă o nouă identitate, un nou suflu. Meritul major îl are fundaţia Mihai Eminescu Trust, care a iniţiat începând cu 1999 un program complex de salvare şi valorificare a patrimoniului cultural, a identităţii arhitectonice şi infrastructurii rurale a localităţii. Succesul acestor proiecte are un secret simplu – implicarea comunităţilor locale în derularea lor. Pentru eficienţa activităţilor, fundaţia a sprijinit stagii de formare profesională în meserii tradiţionale – fierari, dulgheri, zidari, cioplitori, lucrători în piatră etc. – şi a construit la Viscri ateliere de fierărie, cuptoare de ţiglă şi cărămidă, ateliere de dulgherie, o groapă de var. Restaurarea şi valorificarea habitatului săsesc se face prin metode tradiţionale, cu materiale ecologice (piatră, cărămidă produsă manual, lemn, fier forjat, var), şi de către meşteri aparţinând comunităţii.
Viscri prezintă un peisaj rural tipic pentru stilul săsesc din Transilvania. Specificul locuinţelor săseşti se păstrează neschimbat de la sfârşitul secolului al XVII-lea când s-a trecut de la lemn la construcţiile din piatră. Tipice sunt faţadele cu cele două deschideri de aerisire ale frontoanelor şi stucaturile decorative, ferestre simetrice cu obloane din lemn, divers vopsite. Casele, construite după un plan dreptunghiular cu latura mai mică la stradă şi lungimea înaintând înspre curtea interioară, sunt aliniate chiar de-a lungul şoselei, neexistând grădini sau curţi între ele şi stradă. Frontoanele sunt înalte, iar acoperişurile în două ape, unele având un pinion teşit înspre stradă. Gospodăria de obicei este compusă din anexe aliniate clădirii principale a casei – grajd, coteţe – şi din şura dispusă pe toată lăţimea curţii simetric intrării principale. Dincolo de şură se află livada şi grădinile. De asemenea, sunt specifice porţile înalte zidite până la înălţimea pereţilor casei, împreună cu care formează un front continuu cu intrare în boltă şi acoperiş din ţiglă.
Deşi nu mai este locuit de saşi satul Viscri păstrează specificul habitatului săsesc, unul dintre cele mai frumoase şi mai bine conservate din sudul Transilvaniei. De altfel, întregul ansamblu arhitectural, precum şi cetatea sunt înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, dată fiind valoarea lor istorică, autenticitatea gospodăriilor, caselor, curţilor, şurilor şi interioarelor care amintesc de civilizaţia tradiţională săsească. Cetatea fortificată, cu biserică şi turn, cu muzeul ei şi casa cu specific săsesc amenajată în aşa fel încât să dea o imagine cât mai relevantă a modelului de civilizaţie rurală tradiţional-săsească constituie obiective turistice atractive pentru vizitatorii localităţii.
Civilizația rurală săsească din Transilvania are vestigii bine păstrate în siturile de la Valea Viilor, Dârjiu, Biertan, Saschiz, Prejmer, Cristian, Dorolea (Bästärz, în dialectul săsesc) și multe alte localități din județele Sibiu și Brașov.
Va urma…
Vianu MUREȘAN
(Din ediția specială a Transilvania Business Nr. 86 – „ENJOY TRANSYLVANIA!” – Mai/Iunie 2019)
