Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Împreună, la un alt nivel, cu Maxim Media Advertising & Events Group

La începutul anului 2013, Lucian avea, deja, peste 10 ani de experiență în vânzări FMCG, în câteva companii din Transilvania și în una cu acoperire naționalăAstfel a aflat că majoritatea clienților își doresc cât mai puțini furnizori, cu care să lege relații de parteneriat solide, de lungă durată, din care ambele părți să obțină maximul posibil.

Cu pregătire în domeniul artelor vizuale, cu pasiunea pentru film și publicitate, cu experiența din vânzări, Ștefan Lucian Popescu a înființat în 2013, la Deva, Maxim Media Advertising & Events Group, o agenție care să ofere pieței servicii integrate de marketing și publicitate (offline & online), dar și producție publicitară.

Maxim Media Advertising & Events Group (pe scurt Maxim Media) a început simplu, ca oricare alt business: cu clienți mici, cu pasiune și cu hotărâre, cu studiu individual și cursuri cu cei mai buni de pe piață, cu observarea atentă și eficientă a trendurilor și a concurenței.

În primii ani, majoritatea clienților au fost locali, din Deva și județul Hunedoara, în special segmentul HoReCa, saloane de înfrumusețare și săli de fitness. A fost o perioadă cu mai puțină producție publicitară proprie, dar cu planuri și strategii de marketing și publicitate, cu viziune și creativitate proprii; întotdeauna, producția publicitară a acestor campanii a fost încredințată profesioniștilor din domeniu, pentru o calitate cât mai bună în favoarea clienților.

În același timp, agenția Maxim Media a avut propriile campanii de promovare care, împreună cu satisfacția clienților, au crescut portofoliul de clienți în afara județului Hunedoara, în orașele mari ale țării și chiar în București.

Acum, când intră în al 8-lea an al agenției sale, Lucian este convins că strategia de a oferi clienților cât mai multe soluții de promovare într-un singur loc este cea corectă pentru dezvoltarea – de până acum și viitoare – a Maxim Media.

Nu a fost doar o perioadă de creștere a numărului de clienți, ci și pentru colaborarea cu clienți mai mari, mai pretențioși. „E bine să ai astfel de clienți, pentru că-ți testează limitele și capacitatea de a lucra repede, bine și eficient”, este de părere Lucian. Iar odată cu această deschidere spre clienții mari a observat cât de importantă este experiența sa din vânzări și abilitatea de negociator, atât pentru contractele cu clienții, cât și pentru prețurile și calitatea premium a furnizorilor săi de materiale și servicii.

Apoi, a sosit momentul în care a oferit clienților săi încă ceva. Pentru că toți actorii pieței libere își doresc o imagine bună, profesionistă, a început să studieze brandingul și identitatea vizuală, ce sunt ele, ce avantaje aduc și – extrem de important – cum pot fi aplicate pe piața din România. Astfel, în portofoliul Maxim Media au apărut și serviciile de copywriting, campanii de marketing BTL, ATL, TTL, pe care inițial le oferea clienților din surse externe, dar după un plan gândit de Lucian și agreat cu clientul.

A fost momentul când oferta serviciilor integrate a adus colaborări cu instituții publice și alte organizații; clienții erau încântați că pot obține totul într-un singur loc, sub o viziune unică, într-un plan integrat de promovare. Printre clienți, au apărut asociații de tineret, cluburi sportive, ONG-uri, câteva inspectorate școlare și primării, Camera de Comerț și Industrie a județului Hunedoara (CCI Hunedoara) și chiar partide politice.

De asemenea, în această perioadă Maxim Media a acumulat experiență și în crearea vizualurilor și producției de materiale pentru proiecte europene.

Pe fondul convingerilor personale ale lui Lucian, nu a durat mult până când au apărut în portofoliu și campaniile electorale. Acestea au avut succes în proporție de 100% și au adus o experiență importantă agenției și lui Lucian. Dar și la o concluzie: campaniile electorale sunt foarte mari consumatoare de resurse – resurse și timp – a tuturor celor implicați: partid politic, candidați, companie.

De la colaborarea cu instituții publice și ONG-uri au apărut și alte posibilități de dezvoltare: organizarea, co-organizarea și implicarea în organizarea de evenimente – sportive, culturale, artistice, de divertisment, caritabile, de business și petreceri tematice pentru domeniul HoReCa (petreceri de weekend, pentru companii sau de Revelion). În aceste cazuri, agenția folosește abilitățile și experiența acumulată în identitate vizuală, producția de materiale de informare, promovare pe radio, TV, print, outdoor și social media, servicii foto-video. Cele mai importante evenimente de acest fel au fost Campionatul Național de street workout (două ediții), Crosul Devei (două ediții), Crosul Orăștiei (patru ediții), Topul Firmelor organizat de CCI Hunedoara, Deva Auto Show (trei ediții).

„Cel mai important și cel mai drag eveniment al nostru este Hunedoara Business Elite”, ne spune Lucian despre acest concept propriu, un eveniment organizat în 2017.

Business Elite a avut loc în 2017, un eveniment de trei zile în care participanții s-au întâlnit cu specialiști, de la care au aflat informații valoroase pentru reușita și progresul în afaceri, dar și cu trei antreprenori de succes din județul Hunedoara, care le-au spus povestea lor și le-au împărtășit bucuriile, greutățile și obstacolele pe care le-au întâlnit în drumul lor spre succes.

Nume importante ale comunității de afaceri și de marketing au fost, de asemenea, invitate la Business Elite: Lorand Soares-Szasz, Mircea Enescu, Alexandru Negrea, Bogdan Vaida.

În prezent, Lucian, împreună cu Maxim Media, cu celelalte companii în care este acționar și cu câțiva colaboratori apropiați sunt în curs de identificare a resurselor necesare pentru reluarea evenimentului concept Business Elite.

Anul 2017 a fost unul de succes pentru Lucian. Pentru că, în afară de reperul Business Elite, atunci a înființat compania Print 4 Promo cu care a obținut, în 2018, finanțare într-un proiect Start Up Nation. Cu echipament de ultimă generație – imprimantă pentru personalizări, gravator laser, aparat de sublimare, presă termică, aparat de embosat și imprimantă digitală de tiraj mediu – Print 4 Promo produce, aproape în exclusivitate, tot ceea ce este necesar planurilor de promovare elaborate și implementate de agenția Maxim Media.

Echipa a evoluat, are și noi membri, și nu mai necesită permanentă supervizare. Astfel, Lucian se poate ocupa aproape exclusiv de partea de strategie și concept, rămânând ca, aproape în exclusivitate, colegii săi să se ocupe de personalizări, montaje pentru lucrările exterioare și tipar de urgență.

„Evoluția noastră de până acum este exact așa cum ne-am propus-o: avem toate tipurile de clienți – mici, medii și mari, oferim servicii integrate, creăm și promovăm identități vizuale și concepte grafice originale, ne-am creat – atât nouă, cât și clienților noștri – o reputație de profesioniști. Iar pentru că am fost serioși, piața ne-a recompensat. Printre altele, am devenit parteneri de execuție și montaj de materiale publicitare cu agenții cu extindere națională, care ne solicită sprijinul pentru clienții lor din zona de vest a țării, în special județele Hunedoara, Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș”, spune Lucian Popescu, mândru de parcursul de până acum al afacerilor și optimist pentru ce va urma.

„Vrem să continuăm dezvoltarea și în 2020. Pentru că doar astfel putem crește calitatea serviciilor pe care le oferim clienților noștri. În urma cererii lor, vom achiziționa echipament performant și modern pentru dezvoltarea altor direcții pe care le vom include în portofoliu: printurile de mari dimensiuni și serviciile foto-video”, a completat acesta.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cel mai bun restaurant al Clujului, redeschis după o jumătate de an

Articolul următor

Bathory Fest se ține și în pandemie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share