Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Clujul, model de bună practică în IT în Uniunea Europeană

Municipiul Cluj-Napoca a fost prezentat ca model de bună practică în domeniul inovării și tehnologiei informației în cadrul Comitetul European al Regiunilor (CER) de la Bruxelles.

“Am participat la cea de-a patra întâlnire a comisiei SEDEC, organizată în cadrul CER. Am prezentat Clujul ca model de bune practici în ceea ce privește procesul de colaborare în ecosistemul local de inovare. De asemenea, am fost numit raportor pentru un nou dosar, de această dată privind domeniul educațional, acesta fiind cel de-al doilea dosar pe care îl primesc în comisia SEDEC, după cel care viza exodul creierelor.

În ultimii ani, actorii din oraș – reprezentanții mediului universitar, privat, sectorul nonguvernamental și administrația publică, alături de cetățeni – au început să lucreze împreună pentru a asigura un mediu propice pentru dezvoltarea bazată pe știință, pe tot ceea ce domeniul educațional al Clujului poate oferi, pe tehnologie, participare și inovare – într-un cuvânt – pe avantajele competitive ale orașului.

Obiectivul este dezvoltarea ecosistemului local de inovare la care care toți sunt încurajați să contribuie. Modelul de la Cluj – pe care îl denumim orașul ca platformă – unde fiecare poate contribui la dezvoltarea sustenabilă, poate fi replicat și în alte orașe din țară și din Uniunea Europeană.

Inițative precum „City Science Initiative” sau „Global Startup City Partnership” vor ajuta Clujul să se conecteze cu alte orașe europene și astfel să experimenteze noi perspective de abordare a provocărilor viitorului.

În cadrul intervenției, am punctat câteva elemente cheie pe care orașele europene trebuie să le urmărească pentru a atinge obiectivele Horizon 2020 – ecosistemele locale bine dezvoltate sunt fundamentale pentru a obține rezultate concrete”, a relatat primarul Emil Boc.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Digitalizarea, factor cheie ce a determinat impactul crizei pandemiei asupra IMM-urilor

Articolul următor

România a semnat o declarație comună la Bruxelles de renaștere a sectorului turistic

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share