Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

11 startup-uri, dintre care trei din Transilvania, selectate de Techcelerator pentru un program de accelerare dedicat industriei FinTech

Techcelerator a selectat 11 startup-uri pentru programul de accelerare NEXT FinTech, derulat cu sprijnul Fondului European pentru Europa de Sud-Est din Luxemburg și a partenerilor GapMinder VC, Google pentru Startups, Seedblink, TechAngels, Asociația RoFintech și Stripe.

În faza de preselecție au aplicat 33 de startup-uri cu proiecte care vizează acest segment de piață. Companiile din program care vor beneficia de mentorat intensiv și potențiale finanțări sunt: 22Trust Venture (produs B2B dedicat băncilor de retail care le permite să propună prețuri dinamice, utilizând tehnologia AI în activitățile lor de creditare); AlphaBlock Technologies (propune produsul Alphabot, aplicație tip chatbot inteligent care ajută investitorii din piața de capital să implementeze strategii de investiții cu un nivel pasiv de risc, dar cu niveluri active de performanță); ENSO business (platformă web care redefinește modul în care companiile se conectează și interacționează cu furnizorii săi); Finpathic (consilier financiar digital care analizează datele financiare ale utilizatorului, folosind o bază de date financiare extinsă și propune portofoliul optim de investiții); Investory Toy Factory (folosește învățarea bazată pe jocuri pentru a ajuta copiii să înțeleagă finanțele); KidsFinance (un produs pentru părinți și copii care promovează educația financiară și are asociat un card preplătit pentru cei mici); Leaseman (platforma pentru închirierea și managementul spațiilor comerciale disponibile); OptimRent (prima platformă adresată proprietarilor de bunuri imobiliare și chiriașilor care își propune să automatizeze procesele implicate în administrarea proprietății); SSIF GOLDRING (soluție pentru controlul financiar facil al investițiilor în fonduri de pensii); TimedFx (platformă care oferă cele mai bune rate de schimb pentru companiile cu afaceri în mai multe monede, ajutându-le astfel să reducă la maximum pierderile din schimburile valutare) și ZoomReport (platformă care oferă utilizatorilor date publice integrate, localizate geografic, și îi ajută să analizeze medii locale socio-demografice și economice pentru decizii de afaceri).

Dintre acestea, trei companii sunt din Transilvania. Este vorba despre ENSO Business, Investory Toy Factory și SSIF Goldring. ENSO este o companie fondată în 2019 la Cluj-Napoca de Andrei Pantelimon și Alexandru Copandean, ambii cu peste 20 de ani de experiență în industria IT.

Cel de-al doilea start-up este Investory Toy Factory. Platforma a fost dezvoltată de compania clujeană Fortech SRL, fondată în anul 2003 și administrată de Marin Vaduva și Silvia Banabic. Compania are o cifră de afacere și un profit net în creștere în ultimii ani. Anul trecut a raportat afaceri de peste 150 de milioane de lei și un profit net de 19,4 milioane lei.

În ceea ce privește SSIF Goldring, este vorba despre o companie cu 22 de ani de servicii pentru Piața Românească de capital și o contribuție activă în cadrul acesteia fiind cunoscuți pentru premiul obținut cu ocazia inaugurării anului bursier 2018 pentru “Intermediarul companiilor antreprenoriale româneşti la BVB”, pentru premiul aniversar “România 100” pentru contribuţia la dezvoltarea activităţii de brokeraj acordat de Asociaţia Brokerilor în decembrie 2018, dar și ca susținător al Invest Club (Clubul Investitorilor) la nivel zonal (Tg. Mureş) începând cu anul 2015 prin participarea şi implicarea în organizarea de întâlniri. Compania a fost fondată în anul 1998, avându-i în prim-plan pe Adrian Zahan (CEO), Erzsebet Szasz și Stefan Jakab.

„Am selectat 11 echipe care dezvoltă produse pentru care vedem un potențial semnificativ pentru zona core FinTech, dar și domenii adiacente ale acesteia, cum este piața PropTech sau cea de educație financiară. Vom lucra împreună cu cei mai buni mentori pentru îmbunătățirea strategiilor de produs și piață ale acestor startup-uri. Scopul nostru este să atragem cât mai mulți parteneri relevanți pentru a facilita demararea de proiecte pilot și ridicarea de runde de investiții“, a declarat Cristina Țoncu, director al programului Techcelerator.

Programul de accelerare, desfășurat online până la finalul lunii ianuarie 2021, va include patru module de mentorat intensiv: vânzări & matchmaking cu instituții financiare din regiune, marketing de produs, strategii de tranziție către piața internațională și pregătirea pentru atragerea de investiții. Acestea vor fi susținute de experți și investitori din zona FinTech și business development. Programul se va încheia cu un eveniment de tip Demo Day, în cadrul căruia startup-urile își pot evidenția progresele și pot atrage fonduri din partea investitorilor.

Cele 11 startup-uri vor putea accesa și credite Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse Freshworks etc., cu o valoare totală a pachetului de peste 150.000 de euro.

Startup-urile din programul NEXT FINTECH vor fi prezentate partenerilor investitori GapMinder VC, TechAngels, SeedBlink și au șansa să acceseze câte o rundă de finanțare de până la 200.000 de euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

USAMV Cluj a trecut la producția de crizanteme

Articolul următor

Românii ar alege o carieră în IT pentru atractivitate, siguranță și salarii mari

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share