Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cerere pentru 25 ha în parcul industrial public din Câmpia Turzii

Parcul industrial public din județul Cluj își va dubla suprafața, după achiziționarea a 5 ha de la combinatul Industria Sârmei în contul datoriilor acestuia către municipalitate.

Cererea pentru terenuri necesare investițiilor din partea mediului privat este însă pentru 25 ha, conform reprezentanților municipalității. “Am populat cu investitori parcul industrial al municipiului, adică cele 5 ha, în decursul unui an, fiecare angajându-se în investiții substanțiale. 

Solicitările din partea marilor investitori au continuat să apară în tot acest timp, dar ne lipsea terenul necesar pentru realizarea de noi investiții, solicitări care se ridică la peste 25 ha. Anul trecut, am reușit să achiziționăm alte 5 ha de la Industria Sârmei, în contul datoriilor pe care societatea le avea la bugetul local.

Pentru a fructifica acest teren însă, aflat în proximitatea parcului industrial, am demarat o procedură greoaie de obținere de la Ministerul Dezvoltării a titlului de parc industrial și pentru celelalte 5 ha. Am făcut studiul de fezabilitate și am depus documentația la minister, urmând toți pașii prevăzuți de legislație.

Astăzi ne aflăm în posesia tuturor documentelor necesare și a unui parc industrial întins pe 10 ha. Pasul următor este scoaterea la licitație de urgență a terenului pentru firmele interesate, astfel încât noi investiții să își pună bazele în Câmpia Turzii” a relatat primarul Dorin Lojigan. 

Parcul industrial public a obținut acest titlu în 2015 și are 5,4 ha, cu posibilitate de extindere la 12,5 ha. Prima parcelă scoasă la licitație se întindea pe 2,1 ha. Acesta este amplasat în zona parcului industrial privat Reif. Taxa de anuală de administrare este de 0,21 euro/mp, din care se asigură gestionarea, întreținerea, paza, iluminatul stradal.

Parcul public beneficiază de scutire la plata impozitului pe teren și clădiri, alături de facilități pentru firme și cele acordate de Consiliul Local. Printre chiriași se numără Berg Banat, Marco Plast, Mecatronix, Sosim Trans, Acționar său majoritar este municipiul Câmpia Turzii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un tânăr din Lugoj a investit în pandemie într-o fermă de măgari. Laptele de măgăriță, la mare căutare în Banat

Articolul următor

Sondaj: Românii se așteaptă să cheltuie mai puțin în acest an pentru sărbătorile de iarnă, iar 32% vor face cumpărăturile online

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share