Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dr. Florin Ludușan, fondatorul Casei de avocatură Ludușan: „Avocatul nu doar rezolvă problemele, ci te ajută să le și eviți”

Încrederea în avocat, în capacitățile sale profesionale/juridice, în modul său de soluționare a problemelor este principala caracteristică a unui avocat bun, consideră dr. Florin Ludușan, fondatorul Casei de avocatură Ludușan, iar sinceritatea în relația dintre avocat și client este esențială. Despre profesie, experiența în profesie, viitor, avocatul dr. Florin Ludușan ni s-a “destăinuit” într-un interviu acordat în premieră.

Aveți peste 15 ani experiență în domeniul avocaturii, cum au fost începuturile și cum v-ați dezvoltat aria de servicii juridice oferite de-a lungul timpului?

Încă de la început, parcursul profesional a fost intercalat cu foarte multe provocări, fiind un drum anevoios, care a necesitat perseverență, tenacitate și depășirea unor situații-limită. Cred că a fost un început timid, similar cu al multor societăți/business-uri, însă pe parcursul timpului, investind în capitalul uman și punând accent pe profesionalizarea serviciilor juridice oferite, am reușit să dezvoltăm o echipă și un business prezent în zona juridică a Transilvaniei.

Ce servicii le oferiți companiilor care vă diferențiază în piața avocaturii mureșene și naționale? Ce planuri aveți legat de aceste servicii ținând cont de transformarea digitală și tehnologică pe care societatea o traversează?

Casa de avocatură Ludușan acoperă o arie extinsă de ramuri ale dreptului, focalizându-se pe ariile din zona dreptului societar, oferind business-urilor asistate de noi, servicii juridice complete, denumite de noi „servicii juridice de la A la Z”. Transformarea digitală și tehnologică pe care o traversează societatea în general și societatea românească în special nu reprezintă un obstacol în relațiile cu clienții noștri ci dimpotrivă, sistemele ultra-rapide de comunicare facilitează legăturile cu aceștia, economisind timp și resurse. Chiar și activitatea cu instanțele de judecată poate fi privită din acest unghi, în sensul în care comunicarea digitală este încurajată de către instanțele de judecată; observăm și susținem eforturile făcute în acest sens, de instituțiile statului, în vederea accesării electronice a dosarelor de instanță și a documentelor aferente acestora.

De la ce nivel al afacerii ați sfătui o societate comercială să apeleze la un cabinet de avocatură?

Temelia oricărui business este foarte importantă, de aceea am recomanda serviciile juridice oricăror societăți la început de drum, astfel încât să își pună bazele juridice într-un mod solid. Ulterior, dezvoltarea business-ului va fi mult mai facilă, neexistând riscuri majore în evoluția acestuia.

Am traversat în acest an o criză sanitară profundă și se prefigurează una economică în anii care urmează, cum v-ați adaptat crizei medicale și care sunt perspectivele pentru viitor?

Modificările legislative ce au survenit odată cu această pandemie și care au afectat direct societățile și afacerile românești au necesitat o atenție deosebită și o adaptare rapidă și punctuală în ceea ce privește activitatea echipei Cabinetului. A fost nevoie de un efort constant al întregii echipe pentru a îndruma în mod corespunzător clienții noștri din punct de vedere juridic, având în vedere problemele ridicate de modificările legislative, inexactitatea, tardivitatea sau interpretabilitatea acestora.

Cum se construiește și cum se păstrează astăzi, într-o societate atât de dinamică și accentuat globalizată, relația dintre client și avocat?

Rolul avocatului într-o relație comercială este extrem de important, fundamentându-se atât pe o latură preventivă, de anticipare a posibilelor probleme juridice și evitare a acestora, cât și o latură de soluționare a litigiilor și conflictelor odată ce acestea au apărut. Din acest punct de vedere, ne-am construit serviciile juridice în jurul conceptului că avocatul nu doar rezolvă problemele, ci te ajută să le și eviți, aceasta fiind în cele mai multe cazuri varianta mult mai profitabilă clientului. În consecință, relațiile pe care le avem cu clienții noștri sunt unele extrem de strânse, clientul având certitudinea că va fi îndrumat constant în desfășurarea activității sale, astfel încât acesta să se poată focusa pe modalitățile de dezvoltare ale business-ului său, lăsând eventualele complicații juridice în soluționarea avocatului.

Dar relația dintre avocații din același cabinet, cum ați descrie echipa dvs.?

Așa cum am menționat anterior, încă de la începuturile în această carieră am considerat că principala investiție și focalizare în cadrul oricărei activități profesionale este echipa, capitalul uman. În acest sens, am pus bazele unei echipe puternice atât din punct de vedere profesional și juridic însă și din punct de vedere uman, valorizând încrederea pe care acești oameni o inspiră, valorile și principiile după care își ghidează activitatea și modul în care conlucrează împreună, ca un tot omogen, în urmărirea intereselor Cabinetului. Echipa Casei noastre de avocatură reflectă imaginea Cabinetului și evoluția acestuia pe parcursul timpului, fiind determinantă în relațiile cu clienții și partenerii noștri, fiecare aducându-și aportul în dezvoltarea acestuia.

(Publicat în ediția print TB nr. 98 – noiembrie/decembrie 2020)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Alin Nica, noul președinte al CJ Timiș are planuri mari: „Județul are un potențial enorm, ceea ce îi lipsește este direcția”

Articolul următor

„De 25 de ani, investim în următorii 25”. Dezvoltarea Centrului de Imagistică REGINA MARIA din Brașov

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share