Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Drumul Expres A3 – Tureni, la faza soluțiilor de proiectare

Compania ce realizează studiul de fezabilitate pe tronsonul Autostrada Transilvania (A3) – Tureni a prezentat administrației locale din comuna Petreștii de Jos proiectul tronsonului și lucrările ce vor fi realizate pe teritoriul localității.

Explan a relevat soluțiile alese pentru execuția legăturilor autostradă – drum expres, cu accent pe cele ce vor fi realizate în zonă. Cu acest prilej au fost prezentate parcelele de teren ce urmează a fi expropriate, dar și căile de acces prevăzute în proiect.

“M-am bucurat să văd că există transparență și comunicare eficientă între compania ce realizează studiul de fezabilitate și administrațiile locale implicate în proiect. Primarul din Petreștii de Jos, Ioan Pîrv, a primit cu deschidere întregul demers și i-a asigurat pe reprezentanții proiectantului de sprijinul său pentru ca lucrările să demareze în cel mai scurt timp”, susține parlamentarul Viorel Băltărețu.

Urmează ca firma care realizează studiul să prezinte proiectul și administrației locale din Tureni, cea de-a doua comună pe teritoriul căreia se va realiza proiectul tronsonului A3 – Tureni. În februarie au început lucrările de investigație arheologică de pe traseul viitorului drum de legătură între A3 și Tureni, din proiectul Someș Expres (Turda – Halmeu).

Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea obținerii avizelor pentru proiectul de construire a drumului de conexiune. Investiția urmărește realizarea unei căi de comunicații rapide, care să degreveze traficul greu de pe teritoriul municipiului Turda.

Pe lângă reducerea emisiilor de noxe, proiectul urmărește să scurteze timpii de parcurs între Cluj-Napoca, atât spre Autostrada Sebeș – Turda (A10) și ulterior spre A1 (București, Nădlac), cât și înspre A3 (Turda, Câmpia Turzii, Târgu-Mureș, Brașov).

Sectorul de drum propus, între Turda și Mărtinești, va avea 5,3 km și cuprinde două benzi de circulație pe sens. Costul estimat al investiției gestionate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este de 55 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

ITU (ONU) organizează un simpozion despre viitorul mașinii conectate și tranziția spre conducerea automatizată

Articolul următor

Adrian Sâmbotin - noul director COMERCIAL NAȚIONAL al ADAMA România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share