Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

1,4 miliarde de lei investiți de români în prima ofertă din 2021 de titluri de stat

  • Ministerul Finanțelor (MF) a atras 709,5 milioane lei și 140,5 milioane euro prin oferta de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în luna martie 2021 pe piața de capital.
  • Valoarea totală a celor trei runde de finanțare prin titluri de stat FIDELIS derulate în ultimele nouă luni de Ministerul Finanțelor a ajuns la 6,1 miliarde lei (aproape 1,3 miliarde euro).
  • Titlurile de stat pot fi tranzacționate la BVB începând de astăzi, 25 martie, în mod transparent, prin intermediarii autorizați.

 

Ministerul Finanțelor (MF) a atras 709,5 milioane lei și, respectiv, 140,5 milioane euro, (valori însumând 1,4 miliarde lei – 286 milioane euro) prin prima ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).

Astfel, valoarea celor trei runde de finanțare derulate în ultimele nouă luni la BVB de către Ministerul Finanțelor a urcat 6,1 miliarde lei – aproape 1,3 miliarde euro.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager și Intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție) și Banca Comercială Română și BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate și prin 8 participanți eligibili.

„Putem spune că asistăm deja la începutul unui proces de maturitate a investițiilor în titluri de stat listate la BVB, întrucât clienții se obișnuiesc să dețină acest instrument și sunt în continuare interesați de noile emisiuni. Ne așteptăm ca participarea în următoarele tranșe să devină un tipar de plasament atât pentru investitorul de retail care caută soluții alternative de economisire cu randamente superioare, dar și pentru investitorul activ care dorește să beneficieze de fluctuațiile de preț. În 2021 volumele tranzacționate pe segmentul principal pentru obligațiuni au fost comparabile cu cele de pe acțiuni, ceea ce ne demonstrează că interesul este crescut și această oportunitate deschide ușa pentru mai mulți investitori de retail la BVB”, a declarat Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.

În cadrul celei de-a treia oferte, derulată în perioada 1 – 19 martie, românii au plasat aproape 8.700 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturități de unu, respectiv trei ani, și o emisiune în euro, cu scadență la cinci ani.

Titlurile de stat au intrat la tranzacționare la BVB, joi, 25 martie, și pot fi cumpărate sau vândute în mod transparent în orice moment prin intermediarii autorizați.

Subscrierea inițială a titlurilor nu a fost comisionată de către intermediari, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital nu sunt impozabile. Pragul minim de subscriere a fost de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS au putut investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

RAPORT ASF 2020: Piața RCA, vulnerabilă - primii doi asiguratori dețin împreună o cotă de piață de 75%

Articolul următor

Care sunt tipurile de pariuri sportive disponibile în prezent?

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share