Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Tarife mai mari la apă în Ardeal

Compania de Apă Someș (CAS), care operează pe teritoriile județelor Cluj, Sălaj și Mureș, vrea să ridice tarifele la apă și canalizare, motivând condițiile impuse în proiectul său european regional.

Noile prețuri propuse sunt de 4,09 lei/mp la apa potabilă, respectiv de 4,34 lei/mc la canalizare-epurare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. “Rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia respectării planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare (strategiei tarifare) în perioada 2017-2023.

Aceasta este conform hotărârii nr. 12/2/10.2018 a Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa și nevoii de a îndeplini condiționalitățile din contractul de finanțare nr. 225, aferent Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM), încheiat între Ministerul Fondurilor Europene și CAS.

Pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare-epurare, CAS a atras o a cincea finanțare în valoare totală de 355 de milioane de euro, lucrările în cadrul acestui program derulându-se în perioada 2020-2023.

Noile prețuri/tarife au fost aprobate de către Autoritatea Națională de reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, prin decizia nr. 79/31 mai 2021. Ele se vor aplica în întreaga arie regională deservită de județele Cluj, Sălaj și Mureș, începând de la 1 iulie”, a precizat CAS Cluj-Napoca.

CAS derulează un program major de investiții în cadrul POIM 2014-2020. Finanțarea investiției se face astfel: 92,18% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% Fondul de Coeziune, 13% bugetul de stat şi 2% bugete locale. Un credit bancar de 7,8% va fi asumat de CAS pentru cofinanțarea proiectului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oradea pregătește evenimente surpriză cu ocazia Zilei Mondiale Art Nouveau

Articolul următor

Băile Ocna Mureș, aproape restaurate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share