Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Untold își caută 2.000 de voluntari

Organizatorii Untold au declanșat o campanie de recrutare de voluntari, necesarul estimat pentru cele patru zile de festival fiind de 2.000 de persoane.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor aceștia trebuie să aibă între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare se încheie în 3 august, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în 17 august. Ei vor fi repartizați în funcție de preferințe, aptitudini și abilități. Cei aleși vor primi un echipament și acces la festival.

Departamentele unde voluntarii pot activa sunt artist crew, acreditări, check-in, emergency team, steward, logistică, comunicare, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management.

În paralel, organizatorii au lansat o campanie de donare de sânge care a mobilizat zeci de mii de oameni din România, până 5 septembrie, în toate centrele de transfuzii din țară. Caravana mobilă va fi prezentă în 11 orașe mari: București, Constanța, Târgu-Mureș, Sibiu, Oradea, Ploiești, Craiova, Iași, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca.

Cei care vor dona primesc un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului și tichete de cumpărături de 100 de lei în rețeaua Kaufland România. Campania a însemnat până acum 15.000 de donatori la caravanele mobile de donare de sânge și la centrele de transfuzii din țară. “Suntem convinși că anul acesta vom avea un record de donatori, atât la caravana mobilă, cât și în centrele fixe, în contextul în care acum fanii au garanția că Untold se va ține în această toamnă”, spune directorul de comunicare Eduard Chereji.

Se modifică restricțiile din 1 august

Autoritățile au anunțat că, din 1 august, accesul la evenimentele mari va fi permis pentru toți participanții astfel: persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore; rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore;  persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Au fost eliminate și măsurile de distanțare în perimetrul festivalului. “Sunt convins că planul de siguranță, prezentat de noi autorităților este peste orice alt eveniment organizat până în prezent. Ne dorim să devină un model la nivel global, iar în felul acesta să permită, în condiții similare, organizarea de evenimente în siguranță și de acum înainte”, a spus Bogdan Buta, CEO al Untold.

Cel mult 75.000 de participanți pe zi

Autoritățile au anunțat că, în acest an, festivalurile vor avea o capacitate limitată, de până la 75.000 de participanți pe zi. Organizatorii Untold au participat la o întâlnire de lucru cu autoritățile implicate în buna desfășurare a evenimentului. Au fost dezbătute măsurile de sănătate și siguranță aplicate în timpul evenimentului, dar și modalități de a face accesul controlat în perimetrul festivalului. Printre artiștii confirmați se numără David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, The Script, Parov Stelar sau TYGA.

“Studiile efectuate au confirmat că în aceste condiții este mai sigur să mergi la un eveniment de amploare decât în orice alte locuri publice. Cel mai recent a fost făcut în urma festivalului Exit, desfășurat la Novisad, în Serbia. La acest eveniment, organizat în luna iulie, au participat peste 180.000 de persoane din toată Europa, iar în urma studiului efectuat în timpul și post eveniment, nu a fost înregistrat nici un caz de infectare”, au precizat inițiatorii Untold. Festivalul are loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Se asfaltează drumul dintre județele Cluj și Bistrița-Năsăud

Articolul următor

Fondatorul Studium Green își face fermă de aluni în Satu Mare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share