Paul Gruian a fondat o companie de consultanță în domeniul atragerii de fonduri în ajunul integrării României în UE. În acea perioadă, a văzut că firmele cu care colaborase până atunci – având anterior o companie de implementare a sistemelor de calitate ISO pentru companii private – se interesau tot mai mult de posibilitatea de a contracta finanțări pentru dezvoltare sau extindere.
Paul Gruian este originar din Sibiu, absolvent al Facultății de Inginerie din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu (ULBS). A absolvit un master în managementul calității, obținând și calificări pentru auditor în sisteme de calitate și de mediu, apoi a început și un doctorat în inginerie industrială.. La începutul anilor 2000 firmele, în special cele care voiau să participe la licitațiile publice, aveau nevoie de certificări ISO, iar Paul Gruian le venea în ajutor. „Implementând sisteme de calitate/mediu, am identificat două categorii de clienți: cei care aveau nevoie doar de aceste documente și pe care nu-i interesa altceva, ceea ce pe mine nu mă prea încânta; și cealaltă categorie de clienți – care își doreau reorganizarea activității. Deși aceștia erau mai puțini, am preferat să mă dedic lor, considerând ca astfel am și o oportunitate de învățare; mie îmi plăcea mai mult să mă duc în intimitatea firmelor, să văd și să înțeleg fluxurile tehnologice, decât să fac bani și hârtii pe bandă rulantă. Din discuțiile cu clienții, a apărut și întrebarea dacă nu există fonduri pentru ceva anume. M-am interesat și am aflat că la Ministerul Economiei era un program pentru creșterea competitivității și marketingului produselor românești, care includea și aceste sisteme de calitate. Am luat ghidul (foarte simplu și concis) de pe site-ul lor, l-am citit, am aplicat și am câștigat. În 2007 a urmat integrarea în UE, apoi fondurile europene”. Așa a apărut compania European Investments Solutions, fondată de Paul Gruian. În interviul de mai jos am discutat despre provocările acestui domeniu, despre interesul pentru banii europeni, dar și despre birocrație, la care, se pare, statul nu vrea să renunțe.
Cum a evoluat cifra de afaceri a companiei? Sunt ani în care cererea pentru consultanță este mai mare și de ce?
Nu e vorba de cerere, ci de cum vin fondurile europene. Noi scriem proiecte doar pentru anumite tipuri de companii – IMM-uri care vor să investească în echipamente și dezvoltare și autorități publice pentru care întocmim proiecte din domeniul infrastructurii urbane, foarte puțin pe agricultură. Din punct de vedere contabil, e dezastruos. Sesiunile pentru IMM-uri încep o dată la 3-4 ani. Spre exemplu, în 2021 nu am scris încă nimic, pentru 2022, când se anunță finanțările, noi scriem deja vreo cinci proiecte. Următoarea etapă va fi în 2025, când se mai deschide o sesiune. În acest interval urmăresc implementarea proiectelor și monitorizarea lor.
Principiul după care lucrez e că noi facturăm doar atunci când firma semnează contractul de finanțare, nu iau banii înainte când scriu proiectul. Nu mi se pare corect sa iei banii înainte ca la …, pentru că noi nu avem nici materii prime de cumpărat, nici zeci de furnizori cărora să le plătești în avans, ci doar munca și mințile noastre care trebuie apreciate după prestare.
Aveți în portofoliu mai multe tipuri de clienți, de la autorități publice, la companii private și asociații obștești. Cum vedeți evoluția clienților din punctul de vedere al cunoașterii domeniului atragerii de fonduri: legislație, pregătire de documente?
Din păcate, lumea se uită prea mult la televizor. Dacă un ministru spune ceva la televizor azi, eu deja primesc telefoane de la prieteni, cunoscuți care îmi spun că ministrul respectiv a promis fonduri printr-o metodă simplificată. Le spun că nu e chiar așa. Îi întreb: ați citit un ghid? Crezi că se potrivește cu ce vrei? Tu ce vrei, de fapt?
Din păcate, mulți oameni sunt slab pregătiți, vor doar să speculeze, cei mai mulți îmi zic: „Păi, dacă tot se dau, să iau și eu”. Pe de altă parte, nu înțeleg de ce autoritățile nu vor să simplifice procedurile. Nu am înțeles niciodată lucrul acesta. UE nu ne impune nimic și vă spun asta din proprie experiență pentru că am participat la o misiune de audit. Da, vin în control, ca peste tot. Dar ei fac niște recomandări. Dacă au zis că sunt fraude pe ici pe colo, acest lucru nu înseamnă colectarea de hârtii în plus. De ce trebuie să omori o economie la nivel de țară cu sute de hârtii în plus, care înmulțit cu n autorități la nivel local/regional/național rezultă mii, zeci de mii de funcționari în loc să mai angajezi vreo trei oameni și să-i trimiți în controale pe suspiciuni de fraudă acolo unde se fac fraude? Pentru că sigur că se fac fraude, cele mai multe le poți identifica chiar de la evaluarea proiectelor, la vizitele pe teren, cele mai multe sunt evidente din fașă dacă se dorește, dar nu ne suspectați pe toți. În țara asta nu toți suntem hoți. Nu trebuie să fim toți 17 milioane, câți mai suntem în țară, suspectați de infracțiuni pentru cei 100 care nu respectă legea.
Adică oamenii sunt neinformați, dar asta e și din cauza că e prea multă birocrație?
Da, desigur. Eu vorbesc cu mulți oameni, inclusiv cu angajații mei: citești un ghid și nu înțelegi nimic. Dar acestea pot fi foarte mult simplificate, pentru că așa e în toate țările. Nu știu de ce numai în România sunt așa de complicate. Citiți vă rog un ghid de finanțare și dacă cineva înțelege ceva, eu mâine îl angajez.
Cum ați caracteriza această a doua perioadă 2014-2020 în care românii au avut la dispoziție fonduri europene din punctul de vedere al sumelor avute la dispoziție, dar și al procedurii de atragere a lor, în comparație cu primul exercițiu bugetar 2007-2013?
Procedurile sunt la fel de complicate. Am tot căutat să înțeleg de ce nu se vrea: cred că le e frică de faptul că va trebui să reducă din numărul considerabil de funcționari, asa s-ar putea gestiona mai bine responsabilitatea fiecăruia pentru ceea ce face, însă acum când se greșește, nimeni nu răspunde, dar nici nu știi cine este responsabil. Dacă analizezi, fiecare agenție, fiecare instituție cu atribuții în fonduri europene are un director, apoi directori de departament, șefi de birou etc. să nu mai zicem de garnitura de partid și cumetriile etc. Dacă am face un ghid clar, îngust și concis, ar mai avea rost toată această structură?
Ca proceduri nu-s schimbări, dar ca sume atrase, ca interes față de fondurile europene?
Din păcate, tot așa. Documentele sunt publice, nu știu de ce se laudă ei (guvernanții – n.n.), uitați-vă doar la PNRR ca exemplu, care – atenție! – este un document programabil, nu Ghid de finanțare. Are vreo 1.300 și ceva de pagini la o țară cu aprox. 18 milioane de oameni, Polonia a trimis unul de 498 de pagini, Bulgaria unul de 297 de pagini!!! Apoi ce să mai zicem de proceduri, păi dacă vreți un răspuns tehnic, matematic sunt cam direct proporționale cu aceste documente. După părerea mea, banii sunt foarte prost distribuiți, adică în economie nu se regăsesc ca valoare adăugată. Eu nu știu de ce se dau atâția bani pentru universități și pentru capital uman (acolo este un sac fără fund). Aproape 20% din fondurile disponibile sunt alocate la domeniul resurse umane, pentru a dezvolta grupurile dezavantajate și vulnerabile, inclusiv romii, pentru formări, instruiri, dar și pentru a-i ajuta pe cei săraci. Dar, de fapt, toți banii se duc pentru salarii la managementul de proiect. Managerul de proiect ia 12.000 de lei pe lună și participantului la proiect îi dă 200 de lei pe lună, că vine la cursuri. Mai mult decât atât, știu cazuri foarte concrete când fiecare care face un proiect în direcția aceasta are același grup țintă, de se ajunge ca același om defavorizat să fie implicat în cinci-șase proiecte. Dar el se duce numai că primește 200 de lei, dar n-are nicio legătură cu proiectul. Dacă îl întrebi ce a înțeles sau la ce a participat, n-o să-ți poată răspunde. Cel mult, a semnat pe o hârtie de prezență pentru că altfel nu primește diploma de „calificare”. Respectiv, dacă te uiți în bugetele proiectelor, vezi că cei mai mulți bani se duc pentru salariile managementului de proiect.
La fel e și în cazul rectorilor/profesorilor de la universități, care sunt implicați în câte cinci-șase, n proiecte. Pentru că cine vrea dintr-o universitate să facă un proiect, are nevoie de semnătura rectorului. De obicei, acesta este cooptat ca manager de proiect sau alte poziții în proiect și el semnează. Și astfel, având salariu de rector de câteva mii de euro, mai adaugă cinci-șase proiecte, ceea ce înseamnă încă 12.000 de euro. Deci, el are în fiecare lună aproape 20.000 de euro în buzunar. Figurează ca manager de proiect sau alt tip de expert în proiect și uite așa se fac averi, dar averi în România fără să se întâmple nimic benefic în economie.
Vă pregătiți pentru perioada 2021-2027. Care sunt principalele noutăți, prevedeți schimbări?
Am studiat, va fi la fel de prost. Dar prin întrebarea dvs. ați sesizat foarte bine: nu ne-a consultat nimeni cu nimic. Fiecare ministru când vine nu-și pune problema să vadă ce a funcționat și ce nu în exercițiul bugetar anterior, în speță acum 2014-2020, unde nu a fost absorbție, ce rezultate am avut în economie. Au dat 5 miliarde pentru defavorizați și vulnerabili, dar ce s-a întâmplat la nivel național cu acei bani, ca valoare adusă națiunii, dar și PIB-ului nu s-a întrebat nimeni. Dacă te duci la Brateiu, te întâlnești cu romi care fac diverse lucruri: sunt căldărari, tâmplari, covaci, au făcut toate cursurile de pe lume, dar ei tot așa vând la negru cuprul acela, că nu i-a atras nimeni în economia reală. Ce ai adus tu, ca Guvern, ca țară, în 2014-2020 benefic pentru națiune, s-o crești un pic din punct de vedere cultural, educațional, dar și pentru PIB? Asta trebuie să fie viziunea: ce faci pentru oameni, ca ei să producă un PIB mai bun? Nimeni nu a vrut să facă o analiză, cu consultanți, cu beneficiari, cu oricine. Ei s-au uitat pe date statistice: dacă la cursuri au participat 90% de romi sau de persoane defavorizate, înseamnă că e cerință și data viitoare nu mai dăm 5 miliarde, ci 6 miliarde. Dar degeaba dai tu acei 200 de lei omului ca să vină la cursuri, ca să-ți iei tu acei 20.000 de euro ca manager. Dar economia?
Cu cine e mai ușor de lucrat – cu un aplicant privat sau unul public?
Cu privații e mai ușor de lucrat, dar cei mai dinamici sunt actorii publici, pentru că ei au infrastructura în spate, au angajații și atunci au capacitatea de a veni cu proiecte.
Cu privații e altfel: el vrea să producă suc, spre exemplu. El știe foarte bine că trebuie să producă 100 de sticle pe zi ca să fie rentabil. Că vin și fonduri, aproape că nu-l interesează. Află de la televizor sau de la prieteni. Și atunci caută consultanți, că nu e rentabil să ai oameni pentru așa ceva.
Dar sunt trusturi mari care au departamente separate pentru fonduri europene, care numai asta fac: scriu proiecte și este o vorbă: Banul la ban trage!
Spre ce se orientează autoritățile publice în atragerea de fonduri cel mai mult?
Spre infrastructură: drumuri, poduri, transport, rețele hidro-edilitare, partea de mediu în ceea ce privește gestionarea deșeurilor etc.
În ce domeniu e cel mai ușor să câștigi fonduri?
Cel mai ușor de scris sunt proiectele din agricultură. Problema acolo e la implementare. Obții banii ușor și implementezi proiectul greu. AFIR e cea mai cumplită agenție din România. Ca să vă dau un exemplu: atunci când depui proiectul, trebuie să scrii caracteristicile obiectului pe care vrei să îl achiziționezi. Cineva a trebuit să cumpere un tractor. Pentru simplul fapt că tractorul a avut un bec de iluminat în interior, care nu era în caietul de sarcini, l-au tăiat de tot de la finanțare nerambursabilă. Acum în ultima perioadă a mai apărut o găselniță, ca și când nu ar fi avut destul de lucru: sunt foarte preocupați și foarte meticuloși cu cheltuielile neeligibile, adică acelea ce le pune omul din buzunar, deci nu au nicio treabă cu fondurile europene. E cumplit.
Am vorbit și cu secretari de stat, și cu miniștri, toți știu, dar nu vor să schimbe nimic.
Dacă cineva ar dori să-și scrie singur proiectul, la ce trebuie să fie cel mai mult atent?
Verbal e foarte simplu: întâi de toate trebuie să înțeleagă foarte bine ghidul. Pentru că și noi asta facem. Noi nu facem minuni, dar citim ghidul, încercăm să-l înțelegem și să avem grijă la fiecare punct din grila de evaluare. Aduni punct cu punct și vezi cât îți iese. Și aici vine ajutorul consultantului: că dacă ar fi așa simplu, matematic, toată lumea ar trebui să ia finanțare. Acum trebuie să te pui și în situația finanțatorului. Ei, într-o sesiune, au, spre exemplu, 100 de milioane de euro. Primesc 500 de proiecte în valoare totală de 500 de milioane de euro. Dacă ar fi așa de simplu cui i-aș da banii, că toți sunt la fel: toți vor o clădire, un strung sau o unealtă, lucrurile sunt aparent simple. Dar cui dăm banii, că noi numai 100 de proiecte putem accepta?
Și atunci, ca și consultant, trebuie să te gândești și la cel care citește, să vii și cu o parte mai literară, ca cel de dincolo de hârtii să îți înțeleagă afacerea. La fiecare criteriu spui și o poveste: cum ai început să-ți înființezi firma, cum ai ajuns să produci produsul respectiv, ce grijă ai față de resurse, de oameni etc. Sunt multe de luat în calcul așa când te apuci de scris, de aceea noi nici nu scriem multe proiecte, pentru că fiecare proiect are particularitatea sa. La noi niciun proiect nu seamănă unul cu celălalt. Sunt consultanți care fac proiecte pe bandă rulantă, iau sume de avans modice. Înmulțit cu mii de proiecte pe sesiune, fac milioane cât ai bate din palme. Se aproba din ele unul, două proiecte sau niciunul, dar cine mai stă să se mai judece cu ei pentru sumele astea mici.
(TB nr. 103, iunie-iulie 2021)
