Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Lucrări de creștere a eficienței energetice la Spitalul Județean de Urgenţă Oradea

Eficiență energetică, arhitectură modernă, confort crescut și condiții mai bune în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență (UPU) Oradea. Toate acestea se realizează în cadrul proiectului de reabilitare termică și energetică, ajuns la un procent de execuție de 35%.

Proiectul, în valoare de 30.323.373,17 lei fără TVA, este implementat de Primăria Municipiului Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Finanțarea nerambursabilă este de 98%, iar contribuția proprie a municipiului Oradea este de 2% din valoarea eligibilă.

Până în prezent, lucrările au constat în realizarea termoizolării cu vată bazaltică și montarea foliei pentru hidroizolația terasei în zona heliportului. De asemenea, s-au efectuat lucrări de anvelopare a clădirii, au fost înlocuite ferestrele la fațadă, ușile de acces și lifturile. În același timp, s-au executat lucrări la instalații electrice, instalațiile de încălzire și climatizare.

Totodată, au fost montate 280 de bucăți panouri fotovoltaice, s-au montat pompele de căldură – sol-aer/apă de la centrala termică, s-au montat canale de ventilație refulare aer viciat și admisie aer proaspăt precum și recuperatoare de căldură în băi.

Proiectul presupune reabilitarea termică a anvelopei clădirilor prin dispunerea termosistemului de fațadă, dispunere de tâmplărie performantă termic, reabilitarea termică a acoperișului terasei prin refacerea izolațiilor. De asemenea, are loc modernizarea sistemului de încălzire și ventilație. Sistemul de încălzire/răcire propus este sistemul radiant cu plăci din gipscarton montate pe tavan. Proiectul prevede introducerea unui sistem de ventilare locală cu recuperarea căldurii.

Tot în cadrul lucrărilor are loc reabilitarea instalațiilor sanitare prin înlocuirea bateriilor de lavoar existente cu baterii cu senzor pentru economisirea apei.

Proiectul mai prevede reabilitarea sistemului de alimentare cu energie electrică și iluminat prin reabilitarea instalațiilor electrice, respectiv înlocuirea tablourilor existente, echipate cu protecții pentru deservirea în siguranță a consumatorilor vitali, înlocuirea corpurilor actuale cu aparate cu iluminat LED, protecția împotriva șocurilor electrice, dispunere de sistem de producție energie regenerabilă (SPER) compus din sistem panouri fotovoltaice și sistem integrat de stocare a energiei electrice suplimentare produse, dispunere de sistem de monitorizare, control şi management energetic BMS (Building Management Sistem).

Contractul de execuție a fost încheiat cu asocierea de firme formată din SC Drum Asfalt SRL – lider de asociere, SC Nord Conforest SA, SC TRAMECO SA şi SC TERMOLINE SRL, lucrările urmând să fie finalizate în 2022.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Șantierul de pe A3 care l-a impresionat pe ministrul Transporturilor: „480 de muncitori lucrează în două schimburi”

Articolul următor

O singură ofertă pentru terminalul cargo de la Aeroportul Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share