Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

140 de milioane de euro pentru proiectele transfrontaliere România – Ungaria

Președinții Consiliilor Județene Bihor – Ilie Bolojan, Arad – Iustin Cionca, Satu Mare – Pataki Csaba, și Timiș (acesta din urmă reprezentat de administratorul public Marian Vasile), directorul ADR Vest – Sorin Maxim, directorul ADR Nord-Vest – Marcel Boloș, și reprezentanții biroului Breco Oradea au participat marți, 24 august, la Oradea, la o ședință de lucru pentru stabilirea direcțiilor de acțiune în viitoarele finanțări transfrontaliere, în cadrul Programului Interreg România-Ungaria.

În prezent, se lucrează la stabilirea strategiei de finanțare care va sta la baza ghidului de finanțare. Președinții Consiliilor Județene au discutat despre prioritățile axelor propuse de Autoritatea de Management (Europa Verde, Europa Socială, Creșterea Capacității de Guvernanță Administrativă).

În următorul ciclu financiar se vor finanța, prin Programul Interreg România-Ungaria, în cadrul celor trei axe, domenii cum ar fi: protecția împotriva dezastrelor, proiecte de mediu, promovarea energiei din resurse regenerabile, investiții în infrastructura medicală, digitalizarea asistenței medicale, îmbunătățirea mediului de lucru în domeniul medical, îngrijire familială, dotarea cu echipamente a unităților medicale, consolidarea rolului culturii și a turismului durabil, sprijinirea ecoturismului, creșterea capacității administrative a instituțiilor și autorităților publice, dar și a universităților și a ONG-urilor, cooperarea transfrontalieră între instituțiile administrației publice. În total, pentru finanțarea proiectelor transfrontaliere ale celor 8 județe este disponibilă suma de 140 de milioane de euro.

Președinții Consiliilor Județene au stabilit transmiterea către Ministerul Dezvoltării a unui set de propuneri care să aibă în vedere evitarea deficiențelor din ciclul actual de finanțare (de exemplu, crearea unui mecanism prin care să se evite întârzierile în implementare, ținând cont că din cauza birocrației în anul 2021 nu sunt încă finalizate proiecte începute în ciclul anterior de finanțare).

De asemenea, președinții Consiliilor Județene au agreat un punct de vedere comun privind condițiile stabilirii beneficiarilor proiectelor strategice și vor propune Ministerului Dezvoltării o metodologie clară de evaluare, care să țină cont de realitățile și nevoile locale.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Geomatics va realiza cadastrarea gratuită a Gilăului

Articolul următor

Palatul Füchsl, primul palat în stil Secession din Oradea, intră în reabilitare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share