Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Prima clădire inteligentă din Zalău, reabilitată cu aproape 5 milioane de euro

Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a avut o întâlnire de lucru la Prefectura Sălaj, în cadrul căreia a analizat stadiul implementării proiectului vizând creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ Zalău (PAZ).

“Am vrut astfel să mă asigur că atât reprezentanții beneficiarului de proiect, respectiv Instituția Prefectului Sălaj, cât și antreprenorul, proiectantul, dirigintele de şantier şi arhitectul implicați în proiectul vizând reabilitarea PAZ nu întâmpină probleme în execuția la termen a acestui important obiectiv.

După 40 de ani în care această clădire nu a mai beneficiat de intervenții capitale, lucrările în curs o vor transforma în prima clădire inteligentă din municipiul Zalău”, a precizat Bode. Proiectul a fost demarat în 2018.

Antreprenorul a dat asigurări că se va încadra în termenul contractual de execuție, ceea ce înseamnă că până la finele anului viitor, mai precis la sfârșitul lunii noiembrie 2022, lucrările vor fi finalizate. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Supercom va face legea în salubrizarea Clujului

Articolul următor

6,7 milioane de euro pentru mutarea Vitacom la Apahida

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Untold
Citeste mai mult

Untold Dubai își schimbă locația

Festivalul revine între 6-9 noiembrie în „orașul viitorului”, într-un spațiu și mai mare – Dubai Parks and Resorts…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Peștera Urșilor a fost scanată 3D

Studenții Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea (FCCA), de la specializarea Măsurători Terestre și…
Educație
Citeste mai mult

Peștera Urșilor a fost scanată 3D

Studenții Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea (FCCA), de la specializarea Măsurători Terestre și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share