Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primăria Timișoara ia un credit de 20 de milioane de euro de la BERD

Primarul Dominic Fritz a anunțat că municipalitatea va contracta un credit de 20 de milioane de euro de la BERD, pentru a-și putea cofinanța proiectele de mobilitate ”verde” aflate în derulare. Este un credit de investiții, ne asigură primarul, plus că ar fi la o dobândă ”incredibil de mică”.

Municipalitatea timișoreană ar urma să își finanțeze… cofinanțarea proiectelor europene aflate în derulare în domeniul infrastructurii locale cu bani împrumutați. Dar în condiții excelente, după ce s-ar fi negociat bine cu BERD.

”Aceste proiecte de mobilitate presupun o cofinanțare importantă din partea bugetului local. De exemplu pentru lucrarea de pe Calea Bogdăneștilor, noi totuși finanțăm 40% din proiect, pentru tramvaie avem cofinanțare, pentru autobuze avem, ne-am decis să accesăm un credit”, a spus, marți, Fritz.

Suma pe care municipalitatea o va primi ar urma să fie 20 de milioane de euro, iar durata creditului 15 ani.

”Am avut discuții și negocieri cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, am ajuns la un acord principal cu ei pentru un contract de 20 de milioane de euro. Rambursarea se va face în 15 ani la o dobândă de 1,15%, pentru toți cei care au luat și ei credit știu că e incredibil de mică, sunt bani care putem să-i luăm foarte ieftin. Primii trei ani e perioadă de grație, după care intrăm cu rambursare lunară.

Acum. puteți să vă întrebați de ce am luat acest credit. Este un credit de investiții, nu de funcționare, nu plătim cheltuieli curente de funcționare, ci investim ca să creștem dezvoltarea transportului în comun Timișoara. Aceste credite pentru cofinanțarea unor proiecte europene, nu se supun plafoanelor regulare, putem accesa mult mai simplu”, mai spune Fritz.

El ne asigură că Timișoara nu e un oraș îndatorat, dar admite că ar exista… pseudă datorii. De această dată nu a mai spus că sunt datorii istorice.

”Strict formal, Timișoara are un grad de îndatorare destul de scăzut, ne îngrijorează această pseudo datorie, cum ar fi cele 50 de milioane de lei pe care îi plătim la e.on pentru că am făcut acel acord de reeșalonare. Un alt credit ascuns, care nu e o datorie oficială, este acel credit la OTP Bank (n.r. pentru finanțarea societății de termoficare a orașului), pe care tot primăria trebuie să îl plătească”, a subliniat primarul.

Șeful municipalității spune că orașul are nevoie absolută de BERD, pentru că ei ne oferă și bani ca să îi cheltuim, dar și consultanță ca să știm cum să folosim cum trebuie acei bani.

”BERD este o bancă care vrea să susțină dezvoltarea și mobilitate verde, este interesată să susțină toată reforma transportului public din Timișoara. Vom beneficia și de sprijin tehnic pentru reformă, pentru reformarea STPT, dar și de actualizarea planului de mobilitate urbană durabilă. Fără acesta nu vom putea accesa fonduri europene. Pe de o parte me dau bani pentru proiectele europene, pe de o parte ne sprijină cu experții lor”, a mai declarat edilul șef.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Trustul Tenaris va organiza un festival de film la Zalău

Articolul următor

Timișoara primește bani de la Ministerul Dezvoltării pentru ridicarea a două noi creșe la Timișoara

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share