Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Club de antreprenoriat, pus pe roate în Maramureș

Proiectul Edison îi va direcționa pe tinerii din Maramureș spre noua piață a muncii, prin intermediul educației antreprenoriale

Bazele Clubului de Antreprenoriat și Tehnologie (CAT) Edison au fost realizate de 15 tineri maramureșeni, în ideea dezvoltării acestor abilități încă de pe băncile școlii.

Aceștia vor promova conceptul Edison în județ, sprijiniți de instituții, organizații și unități de învățământ care au semnat parteneriatul cu Fundația Grupului Educativa (FGE). Proiectul a fost prezentat la Camera de Comerț și Industrie Maramureș (CCIM) de cofondatorul Tudorel Popescu.

Au participat la discuții oficiali de la Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Național Gheorghe Șincai, Cluburile Rotary, Rotaract și Interact Baia Mare. Ei au agreat încheierea unui parteneriat cu FGE. S-a alăturat ulterior Universitatea Tehnică din Cluj – Centrul Universitar Nord Baia Mare, care va susține proiectul în mediul universitar.

Acordul de parteneriat multiplu a fost semnat la nivelul zonei Maramureș în vederea derulării cu succes a proiectului CAT, a deschiderii de cluburi Edison în colegiile / liceele din județ, a prezentărilor de informare și a asigurării susținerii materiale, financiare și logistice în vederea participării active a elevilor de liceu (beneficiari direcți) pe parcursul anului școlar 2021-2022 și în continuarea parteneriatului (2021-2024).

CCIM va oferi informații despre Edison membrilor săi și comunității de afaceri în vederea bunei implementări a proiectului și a realizării de parteneriate de susținere de către companiile locale și regionale. Organizația va încuraja în mediul de afaceri local, regional și național, dezvoltarea de internship-uri ale elevilor în cadrul companiilor.

Edison este un proiect educațional național ce își propune soluții și abordări pedagogice inovative, tehnologice și sociale care să permită dezvoltarea de abilități pentru viitor. FGE vrea, prin acest proiect, să ajute tinerii liceeni, organizațiile și comunitățile să își atingă potențialul creativ, economic și de adaptare la noua piață a muncii, prin intermediul educației antreprenoriale și a celor mai noi inovații tehnologice.

Misiunea partenerilor implicați în acest proiect este de a ajuta tinerii liceeni, organizațiile și comunitățile să își atingă potențialul creativ prin intermediul educației antreprenoriale și a celor mai noi inovații tehnologice. Cluburile oferă o comunitate digitală (națională și regională), cluburi în orașe, asociate liceelor de top și universităților.

În 2019 a apărut ideea acestor cluburi ca răspuns la inadecvarea educației actuale la viteza cu care se dezvoltă mediul de învățare și carieră. Obiectivul pentru 2023 constă în 50 de cluburi și 3.000 de membri Edison. Acum sunt funcționale 30 de grupuri locale. FGE este un grup de întreprinderi sociale cu experiență în spațiul de educație din România.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Wizz reia zborurile spre Dubai de la Cluj

Articolul următor

Garden Center a finalizat proiectarea Parcului 14 Iulie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share