Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Politehniștii clujeni, “abonați” la bursele companiei Tenaris

Grupul metalurgic cu fabrică la Zalău îi vrea ca viitori angajați pe elevii și studenții din Transilvania I Foto: Tenaris

Tinerii de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) reprezintă cei mai numeroși beneficiari ai burselor Roberto Rocca Education Program (RREP).

23 de burse din cele 40 oferite de compania Tenaris Silcotub au fost câștigate de studenții UTCN, pentru anul universitar 2021-2022. Bursele oferite de divizia de producţie a Tenaris în România vor fi anunțate în cadrul ceremonii care va avea loc în noiembrie.

Selecţia a fost realizată de specialiştii în resurse umane de la Tenaris Silcotub dintre studenţii universităţilor partenere ale companiei. Cei 40 de bursieri au fost aleşi pe baza rezultatelor la învățătură, a potenţialului de lider şi a aptitudinilor personale, dar şi pentru creativitate și capacitatea de a colabora în echipă.

Celor 23 de bursieri ai UTCN li se alătură studenţi de la alte universităţi din ţară. Bursele fac parte din RREP, prin care firmele Tenaris şi grupul Techint susţin, la nivel mondial, studiul ingineriei şi al ştiinţelor aplicate. În acest program sunt incluse 80 de universităţi din 11 ţări. În România programul beneficiază de finanţare din partea Tenaris Silcotub și este destinat studenților din inginerie.

Tinerii bursieri au ocazia să interacţioneze cu specialiştii Tenaris Silcotub şi să beneficieze de mentoratul acestora prin diverse internship-uri organizate de companie. Tenaris este lider global în producția și furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energetică. În România are 1.600 de angajați în uzinele din Zalău, Călărași și Câmpina.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ungaria alocă 92 de milioane de euro pentru grădinițele din Transilvania

Articolul următor

Titlurile de stat intermediate de BT au ajuns pe bursă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share