Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus a hotărât schimbarea denumirii organizației în Țara Silvaniei.
Modificarea a fost propusă în urma unei dezbateri referitoare la crearea noii sigle, care va fi reprezentativă pentru identitatea vizuală a ADI-TS. La întâlnire au participat, alături de aparatul tehnic al ADI, reprezentanți ai principalelor instituții de istorie, cultură, artă, administrație publică din județ și creatori de logo-uri. S-a alăturat demersului președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu-Sălăjanu.
Dezbaterea a vizat în principal identificarea unor forme de reprezentare a organizației în mediul vizual, într-un context geografic și istoric reprezentativ pentru activitatea și scopul ADI Țara Silvaniei. Cu acest prilej au fost discutate primele idei care să îmbrace forma de reprezentare a asociației sub forma unei sigle, urmând să fie desenate primele schițe în acest cadru.
Membri ai ADI sunt CJ Sălaj, comunele Mirșid, Crasna, Bălan, Plopiș, Bocșa, Ileanda, Hida, Fildu de Jos, Pericei, Valcău de Jos. Noul manager este Daniel Stejeran, care a promovat concursul organizat pentru funcție, având un contract de management pe trei ani.
Acesta a ocupat posturile de director al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei și al Muzeului Memorial al Holocaustului Șimleu Silvaniei. ADI dezvoltă o aplicație online despre tot ce înseamnă promovare turistică, locuri și oameni în Țara Silvaniei, dar și informații utile despre principalele evenimente ale județului.