Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Maramureșul va promova produsele montane de calitate

Județul din nordul țării se înscrie în politica montană coerentă promovat la nivel european

Cel mai important eveniment anual al Asociației Zonelor Montane (EuroMontana), adunarea generală, a avut loc cu participarea a 50 de membri.

Consiliul Județean Maramureș a participat în calitate de proaspăt membru, din iulie, fiind reprezentat prin delegare de consilierul superior, Gheorghe Szaniszlo, din cadrul structurii care se ocupă de relațiile internaționale.

Au fost prezenți delegați ai organizațiilor membre Voievodatul Podkarpackie, Asociația RoMontana, Agenția Națională a Zonei Montane / Centrul de Formare și Inovare pentru Dezvoltare în Carpați, Forumul Montan din România, Federația Agricultorilor de Munte Dorna și alți membri din Europa.

Aici s-a prezentat un studiu al Universității Montane din Milano, care plasează România între exemplele europene de bună practică, fiind una dintre puținele țări în care există un cadru legislativ și instituțional, organizații neguvernamentale și de cercetare – inovare dedicate dezvoltării sustenabile a zonelor montane, alături de Franța, Italia, Austria, Elveția, Spania, Cipru și Norvegia.

„România este pe calea cea bună și poate deveni un adevărat lider la nivel european privind recunoașterea și aplicarea unei politici montane coerente și promovarea produsului montan de calitate” –  Adrian Rey, vicepreședinte Euromontana

În cadrul întâlnirii s-a analizat și aprobat raportul de activitate pe anul 2020 inclusiv aspectele financiare aferente și s-a dezbătut strategia organizației pentru următorii ani. EuroMontana este o asociație ce are ca obiectiv principal ameliorarea condițiilor de viață ale populațiilor montane din Europa.

Pe de altă parte, administrația județului a inițiat campania interregională ”Regiunea mea verde”, derulată în parteneriat cu Centrele Europe Direct din cele două țări, o oportunitate pentru școlile și liceele maramureșene de a-și promova proiectele ecologice și de a participa la un schimb de experiență cu unități școlare din Ungaria și Lituania.

Aceasta vizează implicarea tinerilor în acțiuni responsabile de îmbunătățire a mediului și a vieții de zi cu zi, stimularea lucrului în echipă și producerea unei schimbări în comunitate.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Văcuțele „nebune” din Țara Silvaniei

Articolul următor

BRK Financial și-a lansat obligațiunile la bursă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share