Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Facilități acordate de Primăria Satu Mare proprietarilor care își reabilitează clădirile

Primăria Municipiului Satu Mare va acorda facilități fiscale proprietarilor care realizează lucrări de reabilitare a clădirilor. Astfel, timp de cinci ani aceștia vor fi scutiți de la plata impozitului pe clădire, Primăria dorind să încurajeze în acest fel reabilitarea cât mai multor clădiri care se află în stare avansată de degradare. Scutirea se va aplica începând cu anul următor depunerii cererii.



Cetățenii care intenționează să reabiliteze clădirile aflate în stare de degradare pot depune solicitările necesare la Serviciul Relații Publice (cam.5), urmând ca Biroul Finalizări Construcții să analizeze documentația depusă și să stabilească care ar fi lucrările minime, astfel încât proprietarul să poată beneficia de scutirea pe 5 ani a impozitului pe clădire.

   ,,Este important de menționat că pot beneficia de aceste scutiri și cei care au fost somați privind supraimpozitarea cu 500%, dacă își manifestă intenția de reabilitarea a clădirilor și depun documentația necesară la Primărie. În ultimii 3 ani au fost reabilitate mai multe clădiri în Centrul Vechi decât în ultimii 20 de ani. Dar, așteptările sunt mult mai mari, motiv pentru care Primăria va acorda și facilități fiscale.”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Primăria și-a adus propria contribuție, prin reabilitarea mai multor imobile, din fonduri de la bugetul local (fosta casă ,,cu bârne”, Grădinițele Gulliver și nr.24), fonduri europene (Grădinițele nr.7 și 29, respectiv Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Satu Mare) și fonduri extra-bugetare (Liceul de Arte Aurel Popp, Colegiul National Kölcsey Ferenc, Liceul Romano-Catolic Hám János).





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Iulius Cluj și-a deschis centru de vaccinare

Articolul următor

Lanțul de bijuterii Cellini se duce către Timișoara și Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Țintă 2030: Brașov „oraș unicorn”

Asociația ProAfaceri România a primit premiul „Excelență în susținerea dezvoltării antreprenorilor” la Gala Excelenței în Afaceri, conferit de…
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share