Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Două echipe de elevi și studenți orădeni, premiate la Cluj-Napoca pentru inovație

La patru ani de la extinderea programului Academia DpIT în Oradea, gustul pentru inovație și tehnologie în rândul elevilor şi studenţilor a luat amploare și a închegat o comunitate a minților creative și a ideilor îndrăznețe în jurul unor proiecte care-și propun să ajute să schimbe lumea în una mai sigură, mai eficientă şi mai „smart”. Astfel, în cadrul Galei Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) 2021, două echipe de elevi și studenți din Oradea au fost distinse recent cu premii speciale, pentru aplicațiile lor inovative: una vine în sprijinul celor la început de carieră, iar cealaltă este creată pentru smart shopping.

Implementat pentru prima dată la Cluj, în anul 2015, de Asociaţia „Descoperă-ţi pasiunea în IT”, programul de educaţie practică şi mentorat #AcademiaDpIT (prin care liceenii şi studenţii sunt ajutaţi să descopere lumea tehnologiei, a inovaţiei şi a antreprenoriatului, prin corelarea practicii cu dobândirea de cunoştinţe tehnice şi socio-umane), s-a dezvoltat an de an, fiind prezent în momentul de față în cele mai importante orașe din Transilvania.


La Oradea, Academia DpIT a ajuns în 2018, cu susținerea Fortech, o companie de IT care a sprijinit programul de la Cluj încă de la început. Provocarea pe care o primesc elevii şi studenţii este să dezvolte un produs tech util şi inovativ, care să rezolve o problemă din comunitate. Elevii şi studenţii orădeni participanţi în acest program sunt susţinuţi să-şi transforme visele în realitate primind, timp de șase luni, de la compania de IT Fortech tot suportul necesar pentru transformarea ideilor în prototip.

În 2021 au fost selecţionaţi în program opt orădeni care, organizaţi în două echipe, MOVE I.T. și SpaceY, au adus inovaţie în domeniul serviciilor şi produselor, realizând o aplicație care vine în sprijinul celor la început de carieră şi un recipient smart care combină nevoia de smart home cu smart shopping.

Ambele aplicaţii au fost distinse recent cu premii speciale în cadrul Galei Academiei DpIT 2021.

A fost o experiență de neuitat”

Una dintre distincții a fost acordată pentru Intern Portal, prima aplicaţie dedicată exclusiv internshipurilor. Aceasta vine în ajutorul persoanelor care sunt la început de drum în carieră. Este o aplicaţie prietenoasă, prin care elevii, studenţii şi persoanele care vor să se recalifice pot găsi şi aplica pentru un internship în cel mai scurt timp. Totodată, aplicaţia se adresează şi companiilor care îşi pot face vizibilă oferta de internship într-un mediu uşor de folosit.

Echipa SpaceY (care a realizat aplicația) este formată din Adrian Marius Cîrlea, Timotei Fabian Mot, Alex Mintas și Szabo David-Eric, studenţi la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii din Oradea.

Mentorii studenților sunt Daniel Bran și Adrian Mota, de la Fortech.

Aplicație pentru smart shopping

Un alt Premiu Special al ediției a fost acordat echipei bihorene MOVE I.T. (alcătuită din elevii Ligia-Ionela Bădoi, Raul Ionuț Ciaca, Denisa-Bianca Derședan, Mihai-Alexandru Stancu), mentorată la sediul Fortech din Oradea de Remus Pelle, pentru produsul Foodainer.

Foodainer este un recipient inteligent ce funcţionează pe baza unui cântar integrat. În momentul în care cantitatea produsului păstrat în recipient scade sub un anumit nivel, utilizatorul este anunţat prin intermediul aplicaţiei. Aceasta îi adaugă automat produsul pe lista de cumpărături şi totodată îi trimite o notificare sugestivă.

O colaborare de opt ani

În acest an se împlinesc șapte ani de colaborare între Asociația DPIT și compania Fortech, dintre care în Oradea de patru ani. Noutatea în acest an este cooptarea primei echipe de studenți în proiect.

Imaginația nu are limite în acest domeniu, astfel că, în tot acest timp, tinerii bihoreni au pus la punct aplicații revoluționare. De exemplu, în 2019, Premiul III a revenit echipei bihorene Bond Coders pentru aplicația Citizen Assistant, proiect care a atras atenția municipalității locale. De asemenea, în 2020, echipa StarCoders, alcătuită din elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea a fost premiată pentru „Ding”, o aplicație creată cu scopul de a reduce numărul de accidente din trafic.

Programul “Academia DpIT”, organizat de Asociația „Descoperă-ți pasiunea în IT” este susținut în ţară de peste 40 de parteneri din mediul de business, academic şi şcolar, printre care Universitatea din Oradea, cele două mari universităţi clujene – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, sau corporaţii, multinaţionale IT şi mari companii antreprenoriale româneşti, precum Fortech.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

“Metroul și centura metropolitană din Cluj vor fi finanțate din surse diferite”

Articolul următor

8 – 14 noiembrie 2021, Săptămâna Globală a Antreprenoriatului (GEW)

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share