Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Șoferii au dat năvală pe prima autostradă construită integral după Revoluție

Traficul pe A10 este permis cu o viteză maximă de 100 km/h pe lotul 2 și de 60 km/h la Oiejdea | Foto-video: CNAIR

Marți după-amiază s-a deschis circulația pe tot traseul Autostrada 10 Sebeș – Turda. Iată cum arăta șoseaua de mare viteză la ora inaugurării.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a surprins imagini din zona km 19 al lotului 2 al A10, Dealul Oiejdea, una rămasă de restricții, pe o singură cale, până la finalizarea lucrărilor la alunecarea de teren. “Vă rugăm circulați cu atenție și respectați semnalizarea rutieră temporară montată în zonele cu restricții!

În zona Dealului Oiejdea, pe un sector de 1,5 km, circulația rutieră se desfășoară pe o singură cale în ambele sensuri, în regim de drum național, iar viteza este limitata la 60 km/h. Limita maximă de viteză pe restul lotului 2, de 100 km/h, până la finalizarea lucrărilor, termenul asumat de antreprenor fiind aprilie 2022”, a anunțat CNAIR.

Contractul pentru lotul 2 a fost semnat, în noiembrie 2014, cu asocierea Aktor – Euroconstruct Trading și avea inițial ca termen de finalizare a lucrărilor octombrie 2016. La momentul semnării, valoarea contractului era de 550 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Nici acum nu se poate vorbi despre recepția lucrării, ci doar despre deschiderea circulației, între Alba Iulia Nord și Aiud.

Constructorii A10 sunt: lot 1 (17 km) Sebeș – Pârâul Iovului: asocierea Pizzarotti (Italia); lot 2 (24 km), Pârâul Iovului – Aiud: asocierea Aktor (Grecia); lot 3 (12 km), Aiud – nod Decea: asocierea Tirrena Scavi (Italia); lot 4 (16 km), nod Decea – Turda: asocierea Porr (Austria). Prin joncțiunea dintre A3, A10 și A1 se circulă acum pe șosele de mare viteză, de la Nădășelu (Cluj), prin Alba, la Sibiu și Deva.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Primăria Timișoara vrea să-și facă un Ghid de amenajare a domeniului public și un catalog de mobilier urban. Costă 100.000 de lei

Articolul următor

Telekom a vândut Palatul Telefoanelor din Baia Mare. Se transformă în hotel

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share