Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

La Timișoara poate începe construcția celui mai mare cămin studențesc din România

Compania Națională de Investiții a semnat contractul de execuție pentru cel mai mare cămin studențesc din România, cu societatea Concelex, care va aparține Universității de Vest Timișoara. Astfel, lucrările pot începe.

Guvernul României a aprobat, în 2021, proiectul de investiții „Construire cămin studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara, str. Renașterii nr. 24B, municipiul Timișoara, județul Timiș”, iar la finalul lunii decembrie 2021 a fost semnat contractul de execuție pentru acest obiectiv.

Valoarea investiției este de 138 milioane lei (plus TVA), din care 90 milioane lei componenta de construcții, cu un termen de realizare de 2 ani. Constructorul desemnat este compania Concelex, care va executa lucrarea după un proiect realizat de Concrete & Design Solutions. Proiectul include construirea unui imobil de șapte nivele (S+P+4E+E5 parțial), cu o suprafață construită de 4128 mp., cu o capacitate de 902 locuri în camere de 2 persoane și 32 locuri de cazare pentru persoane cu dizabilități, la care se adaugă și 156 locuri de parcare pentru autovehicule și 120 pentru biciclete, urmând să fie cel mai mare cămin studențesc din România. Clădirea propusă va fi formată din 5 tronsoane, corpurile principale T1, T3 si T5 orientate longitudinal (NV-SE), și două corpuri de legătură transversale (T2 si T4), pe direcția V-E.

„Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara va crește substanțial capacitățile de cazare ale universității noastre, adăugând peste nouă sute de locuri la capacitățile existente. Practic, vom dezvolta, cu susținerea financiară publică acordată de Guvernul României, un nou campus studențesc în Timișoara, în zona străzii Renașterii. Timișoara va oferi un nou standard de viață în spațiile celui mai mare cămin studențesc din România, care urmează să intre în circuitul universitar începând cu toamna anului 2024”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

”Expresul” de Banat are șapte oferte pentru realizare

Articolul următor

Nisipurile bituminoase din Ardeal, soluție la problema autostrăzilor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share