Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Investițiile în infrastructura publică a județului, prezentate patronilor din Sălaj

Șeful județului a luat, la început de an, pulsul mediului de afaceri sălăjean

Trei organizații patronale din județul Sălaj au fost convocate pentru a fi puse la punct cu investițiile publice preconizate la nivel județean.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a participat, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri, la prima întâlnire de lucru din 2022 a Comisiei Economice Consultative. A fost prezentat stadiul principalelor investiții derulate la nivelul județului: în infrastructura rutieră, sănătate, crearea parcului industrial, construirea unui centru oncologic, amenajarea heliportului pentru elicopterul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare.

Discuțiile au vizat și strategia integrată de dezvoltare durabilă a Sălajului pentru perioada 2021-2027, document-cheie ce trasează direcții prioritare de dezvoltare, precum și proiectele care vor genera creștere economică, vor spori atractivitatea județului și vor îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor. A fost evidențiată execuția bugetară pe 2021, an în care valoarea investițiilor realizate de administrația județeană a atins un nivel record, de 130 de milioane de lei.

Președintele CJ Sălaj a subliniat că obiectivul pentru 2022 îl reprezintă depășirea acestei valori și o execuție bugetară foarte bună. Comisia a fost constituită la inițiativa CJ Sălaj și reunește asociațiile reprezentative ale mediului de afaceri județean: Clubul Oamenilor de Afaceri Silvania, Camera de Comerț și Industrie Sălaj, Organizația Patronilor Sălaj.

Inițiativa are ca scop formarea unor opinii, fundamentarea și elaborarea unor strategii coordonate pentru o dezvoltare economică inteligentă și sustenabilă a Sălajului, atragerea de noi investitori, dezvoltarea antreprenoriatului, susținerea acțiunilor de interes comun cu impact pozitiv asupra locuitorilor județului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Air Connect va avea chartere spre stațiunile din Balcani

Articolul următor

Clusterul IT Cluj își întinde tentaculele în Moldova

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share