Primarul Brașovului, Allen Coliban, a prezentat în această săptămână proiectul de buget pentru anul 2022, proiect care se află în dezbatere publică până în data de 4 februarie. Potrivit instituției, în acest an alocările bugetare vizează secțiunea de dezvoltare a orașului, investițiile și atragerea de fonduri europene sau naționale nerambursabile. Axele de dezvoltare propuse de primar pentru acest an sunt următoarele: „Brașovul dezvoltat armonios“; „Brașovul pietonilor, bicicliștilor și al traficului relaxat“; „Brașovul verde și curat“; „Brașovul educat“; „Brașovul sănătos și cu grijă pentru toți“; „Brașovul administrat corect“; „Brașovul prosper“; „Brașovul cultural“; „Brașovul sportiv“. Totalul cheltuielilor prevăzute în acest an pentru realizarea celor 9 programe depășește 1,2 miliarde de lei, au precizat autoritățile brașovene. Proiectul a stârnit și reacții, una dintre care vine din partea fondatorului Iceberg și a Centrului de Inovare Digitală pentru Regiunea Centru, Ionuț Țața.
„Este un buget ambițios și un buget cu foarte multe elemente pe zona de investiții. Foarte multe documentații tehnice care stau la baza finanțărilor nerambursabile – nu putem să cerem finanțări pentru obiective de investiții fără să avem studiile de fezabilitate, iar în cele mai multe cazuri și proiecte tehnice sau alte documente – prin urmare avem foarte multe documentații în lucru anul acesta, continuăm ce am făcut anul trecut, pregătirea proiectelor mari și aducerea lor la punctul de depunere a cererilor de finanțare. De asemenea, avem multe proiecte care intră în execuție. Încărcarea este foarte mare pe zona de fonduri europene, investiții și achiziții publice, iar provocarea cea mai mare va fi să executăm acest buget, pentru că este datoria noastră să ne ridicăm la nivelul ambițiilor și nevoilor municipiului. Lista de investiții defalcată are undeva la peste 400 de elemente în acest an”, a declarat primarul Allen Coliban.
Astfel, bugetul previzionat din acest an depășește 1,2 miliarde lei, din care 1,07 miliarde lei reprezintă veniturile totale, iar 145 de milioane sunt alocările din excedentul anului 2021.
De asemenea, Coliban a prezentat și lista proiectelor pentru care municipalitatea își propune să atragă fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin Programul Operațional Regional 2021-2027, prin programe operaționale sectoriale sau prin programe de finanțare naționale. În comunicatul de presă al primăriei se mențioenază că în funcție de axele de finanțare, aceste proiecte vor fi adaptate astfel încât autoritățile să reușească să atragă maximum de fonduri.
Aici poate fi consultat tot bugetul propus de primarul Brașovului.
REACȚIE LA PROIECTUL DE BUGET: „Sunt multe probleme de forma si fond de discutat la buget”
Fondatorul Iceberg și a Centrului de Inovare Digitală al Regiunii Centru FIT – Digital Innovation Hub, Ionuț Țața, crede că proiectul de buget propus de Allen Coliban, are „multe probleme de formă și de fond”. Acesta se referă, spre exemplu, la scăderea bugetului pentru „spații verzi” sau la lipsa resurselor alocate pentru capitolul turism și business. Publicăm mai jos comentariul lui Țața:
„Ei bine, sunt multe probleme de forma si fond de discutat la buget, dar trecem rapid peste chestii precum:
– Bugetul pentru “Parcuri” a coborit la 1,63 milioane RON, fata de 18 milioane cat era planificat pentru “Spatii verzi” anul trecut
– Bugetul pentru “Calitatea Aerului, Ape Curate, Biodiversitate” e de 650.000 RON!!!
– Apare un PUZ pentru Rulmentu desi dezbaterea despre utilizarea spatiilor de acolo e in aer
– Capitolul Turism si Business e limitat la cateva proiecte in turism si chestii administrative in jurul CATTIA, fara a exista resurse alocate pentru asa-numitul parc industrial de la CET (de exemplu studii de teren, tema de proiect, studii de fezabilitate, etc), altele decat banii de expropriere
– Bugetul de servicii de consultanta in management de proiect + teme de proiectare e ascuns undeva intr-un capitol de 830.000 RON, desi exista o lista de 100+ proiecte pe care primaria vrea sa le depuna (si sa ia buget aparent in 2022) pe PNRR, POR si alte programe, majoritatea indisponibile in 2022 😞
Ei bine, ceea ce imi sare insa puternic in ochi si cred ca trebuie clarificat este inconsistenta prezentarii informatiilor!
Va las mai jos cateva screenshoturi de pe site-urile de prezentare a bugetelor pe 2021 si 2022, in care cred ca trebuie clarificate sau corectate urmatoarele:
– Bugetul fondurilor externe nerambursabile pentru 2022 este prezentat in 3 locuri cu valori diferite: 213.202,75 in graficul de inceput, 160+ milioane lei ca buget aferent 2022 sub “30 de proiecte cu finantare nerambursabila in derulare” si 249.872, 68 in graficul care prezinta “Evolutie atragere fonduri pentru proiecte cu finantare UE”.
– Valoarea fondurilor atrase in 2020 este prezentata cu valoare diferita in site-ul din 2021 si in cel de acum, in 2021 se vorbea de o Crestere de 74% de la 166 milioane RON in anul anterior, acuma vedem ca in 2020 s-ar fi atras doar 78 milioane RON.
Ei bine, erori de genul asta apar mereu cand oameni de comunicare incearca sa manipuleze informatiile pentru a da cat mai bine, dar cred ca nu e cazul sa inducem oamenii in eroare cu informatii trunchiate sau chiar gresite. Allen Coliban, Flavia Boghiu, Sebastian Rusu, poate va asigurati ca se face o actualizare cu date reale.
Ei bine, imi pastrez opinia pe care v-am transmis-o si direct + prin formularul de consultare, ca pentru a opinia pe bugetul 2022, ar fi util sa avem un raport la fel de inteligibil privind executia pe 2021. Momentan singurele lucruri pe care le intelegem lucrand cu cele doua site-uri de prezentare este ca in 2021 ne-am propus sa atragem 290 milioane RON si am atras de fapt un pic mai putin de 20 milioane RON, respectiv ca bugetul global a scazut de la 1.255.486.990 la 1.210.433.580…”.