Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

17 noi stații de încărcare de vehicule electrice pe drumurile județene ale Maramureșului

Mai multe localități din județul Maramureș vor beneficia de asemenea stații de reîncărcare, în cadrul unui program de 5 milioane de lei cu finanțare majoritară din Fondul de Mediu.



Pentru a reduce consumul de carburanți poluanți și a dezvolta infrastructura existentă pentru reîncărcarea automobilelor electrice, aleșii județeni au votat proiectul prin care se aprobă realizarea unor stații de acest gen pe rețeaua de drumuri județene.

“În prezent, numărul mașinilor electrice înmatriculate în România a crescut considerabil, ceea ce face necesară crearea unei rețele de stații de încărcare electrice”, consideră inițiatorii proiectului. Cele 17 stații noi vor fi construite în localitățile Ardusat, Ariniș, Cavnic, Fărcașa, Lăpuș, Mireșu Mare, Ocna Șugatag, Ruscova, Săcel, Seini, Suciu de Sus, Strâmtura, Șomcuta Mare, Șișești, Târgu Lăpuș, Ulmeni și Vadu Izei.

Valoarea proiectului este de 5,09 milioane de lei, dintre care 3 milioane finanțate din Fondul de Mediu, iar durata de realizare a lucrărilor, de un an și jumătate.

Proiectul va fi realizat prin participarea CJ Maramureș la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Piața construcțiilor sfidează pandemia la Cluj. Frenezie de șantiere la sate

Articolul următor

Clujenii de la OVES au ieșit la cumpărături. Plan de achiziții pe doi ani: cinci companii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share