Cea mai mare rețea de stații de plată de tip self-service a încheiat un parteneriat cu municipalitatea zălăuană pentru plata taxelor și impozitelor în locații din proximitatea locuinței.
Acesta este valabil începând cu 1 martie, iar plățile se pot face cu numerar sau cu cardul. Sistemul SelfPay vine în sprijinul cetățenilor care pot astfel să evite cozile, deplasările, contactul cu angajații administrației locale. Ei pot să plătească impozitele şi taxele locale într-o singură locație, alături de facturile la electricitate, gaze naturale, internet, apă, televiziune, telefonie mobilă şi la alte 170 de servicii.
Plata impozitelor şi taxelor locale este rapidă și intuitivă, fiind realizată prin scanarea codului de bare de pe înștiințarea de plată sau prin introducerea CNP. În Zalău sunt funcționale 28 de stații de plată SelfPay, atât în zona centrală, cât și în cartierele municipiului.
Acestea sunt amplasare în complexele Carrefour, Kaufland, Penny, Profi, în stații de carburant sau la magazine de proximitate. ZebraPay este dezvoltator al soluțiilor SelfPay și al celei mai mari rețele de stații de plată de tip self-service din România. Aceasta a încheiat, anul trecut, un plasament privat de obligațiuni prin care a atras 3 milioane de euro, cu scadență în 2026 și la o dobândă de 5,5%.