Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primul lot al Drumului Nordului se apropie de finalizare

Proiectul de reabilitare pentru Drumul Nordului, lotul I, se apropie de terminare.

Proiectul de reabilitare pentru Drumul Nordului, lotul I, se apropie de terminare. Consiliul Județean (CJ) a demarat recepția pentru terminarea execuției lucrărilor din proiect.

“Împreună cu reprezentantul companiei care a executat reabilitarea, am fost pe acest tronson de drum. Am verificat lucrările, am discutat cu cetățenii despre modul în care s-a realizat acest proiect și dacă au nemulțumiri.

Astfel să putem remedia toate problemele existente în această perioadă de efectuare a recepției lucrărilor. Împreună cu echipa tehnică de la CJ care s-a ocupat de acest proiect și cu antreprenorul, facem toate verificările necesare.

Vrem să ne asigurăm că lucrările au fost realizate conform cerințelor din caietul de sarcini. Să avem un drum de calitate, rezistent în timp, pe care maramureșenii, turiștii și cei care tranzitează județul să circule în condiții de siguranță”, spune Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

În 2020, la preluarea proiectului de către noua conducere a CJ, stadiul lucrărilor de execuție era realizat 9,43% pe lotul I, financiar 7,15%. Pentru lotul II lucrările erau fost realizate în proporție de 15,08%, iar financiar, de 9,73%.

A plecat Implenia, a venit ARL

Reabilitatea Drumului Nordului este executată de societatea de construcții Antrepriza de Reparații Lucrări, parte a grupului Strabag. Au existat în trecut mai multe disensiuni între beneficiarul lucrării, administrația județeană, și fostul antreprenorul, Implenia (Elveția – Germania). Locuitorii din zona Codru – Chioar au reclamat ritmul scăzut al lucrărilor.

Drumul Nordului urmează traseul: lot 1, limită de județ Sălaj dinspre Cehu Silvaniei – Ariniș – Gardani – Farcașa – Ardusat – Hideaga – limită de județ Satu Mare înspre Borlești; lot 2, Șomcuta Mare – Remetea Chioarului – Coas – Copalnic Mănăștur – Surdești. În paralel au fost propuse mai multe proiecte care ar trebui să asigure legătura, prin Maramureș, cu Ungaria și cu Moldova.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

14 milioane de euro pentru 290 de tineri fermieri bihoreni ce s-au instalat la țară

Articolul următor
Zona Metropolitană Cluj (ZMC) trebuie să practice abonamente atractive pentru a încuraja transportul public în comun, conform platformei Mobilitate Cluj-Napoca.

Transportul metropolitan la Cluj are oferte de preț neatractive

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share