Stația de epurare din orașul maramureșean Borșa a fost pusă în funcțiune după un proiect finanțat din Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II.
“După 70 de ani, avem o stație nouă – complet automatizată – de epurare a apelor menajere uzate în oraș. Aceasta va deservi cartierele Baia Borșa, Rotundu, Centru, Sârca, Vălcineţ Poiană. Investiția în acest proiect este de aproape 5 milioane de euro, bani obținuți prin PNDL II”, au informat autoritățile locale.
Recent, administrația din Borșa a predat către Compania Naţională de Investiţii terenul pe care se va construi noua sală a sporturilor. Lucrarea este în valoare de 3,5 milioane de euro.
Instituția a prezentat, la început de an, la întâlnirea Asociației Stațiunilor Turistice din România, proiectul pentru dezvoltarea domeniului schiabil Borșa. Vor fi construite 12 noi instalații pe cablu. Se vor amenaja încă 30 km de pârtii, un centru spa, o bază de tratament balneo.
Aici vor exista o stațiune cu 1.000 de locuri de cazare, restaurante, lac de acumulare la cota 1.600, pistă de schi fond și biatlon, parc de aventură.
Anul trecut s-au inaugurat pârtia olimpică și telegondola. Proiectul de 27 de milioane de euro încă nu este finalizat. Mai este de lucrat la amenajări, drumul de acces, inaugurarea oficială fiind prevăzută pentru acest an.