Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Elita business-ului clujean premiată de revista Transilvania Business

Penultima oprire din maratonul de primăvară-vară – galele The Voices of Business Awards organizate de revista Transilvania Business în cadrul CTB – Transilvania Business Conferences – a fost la Cluj-Napoca. Unul dintre cele două locuri unde s-a născut revista într-un iunie de acum 12 ani, astfel că nu surprinde pe nimeni dacă vă spunem că emoțiile au fost copleșitoare.

Am celebrat, la elegantul Radisson Blu Hotel, un loc care va deveni, cu siguranță, emblematic pentru industria de evenimente a Clujului, după inaugurarea sa în toamna acestui an, performanța, inovarea, creativitatea, rezistența, adaptabilitatea companiilor din județ și am onorat personalități care au făcut istorie în business-ul clujean, dintre care unele au ales de curând să scrie istorie în alte domenii.

Gala The Voices of Business Awards reprezintă, așa cum spunem de fiecare dată parcă într-o rutină a cuvintelor cu accente de picătură chinezească, un eveniment unic de promovare a liderilor din business din Transilvania & Banat.

Gala de la Cluj-Napoca a fost susținută de numeroși parteneri – DAW Bența România, E.ON, Rombat SA, Romprest Servicii Integrate, DP World, ATP Group, Transavia SA, Welthee, Alfa Software, Cristallini, Consiglieri, Valor Smartwash – reprezentant Ehrle, Transilvania Investments, Florăria Magnolia, Crama de Spumante Carastelec, Art Bending și Decorex Prod.

Eveniment susținut de CTB – Transilvania Business Conferences 

Mesajul de bun la Gala The Voices of Business Awards, la care au fost prezente câteva zeci de oameni de afaceri laureați, dar și invitați de seamă precum rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, prof. dr. Cornel Cătoi, prorectorul Universității Babeș Bolyai, prof. dr. Christian Săcărea, Consulul Onorific al Estoniei la Cluj, Bianca Muntean, Consulul Onorific al Italiei la Cluj, Massimo Novali, și Consulul Onorific al Mexicului la Cluj, Dorin Zăgrean, a fost adus de către Aurelian Grama, fondatorul revistei Transilvania Business.

“Ieri (n.a.15 iunie a.c.) eram la Ziua Grâului. Erau 700 de fermieri, erau 29 de companii în câmp, la Seuca, în județul Mureș. Astăzi, la Cluj sunt onorat să vă primim noi, Transilvania Business, o revistă care are 12 ani, o revistă care scrie sănătos românește, participă în țară și în străinătate la multe din momentele importante ale economiei românești și la unele dintre cele ale economiei europene. Sunt jurnalist de 26 de ani, vreau să cred că este vremea în care dumneavoastră, cei care aduceți plus valoare, bunăstare, cei care plătiți taxe și impozite, cei care creați, cei care oferiți locuri de muncă, cei care duceți România mai departe, să fiți onorați la adevărata dumneavoastră valoare, adevărata dumneavoastră putere de muncă, creativitate, inovativitate și, mai ales, să primiți din partea presei economice, a Transilvania Business, respectul nostru. Este un eveniment pe care îl organizăm din 3 martie, suntem în a 14-a locație, vom încheia la Mureș și așa ajungem la 800 de companii românești, străine, mixte, oameni care, de fapt, ar trebui să decidă într-o mai mare măsură destinul României, destinul tinerilor care ar trebui să rămână în această țară și destinul efectiv al acestei zone din Europa”, a spus Aurelian Grama.

 

Rombat, bateria care mișcă economia

Partenerii sunt coloana care susține seria de evenimente The Voices of Business Awards. Prima companie care a intrat în scenă a fost Rombat SA, compania care și-a ales un slogan adaptat corebusiness-ului său: “Bateria care mișcă economia”. Noutăți despre activitatea companiei bistrițene ne-au fost aduse de către Alin Ioaneș, CEO Rombat SA.

“Ne-am pus în minte să mișcăm economia în aceste vremuri dificile, e un challenge pentru noi pentru că avem o perioadă, începând din ultimul trimestru al anului trecut, dificilă de traversat. Suntem într-o perioadă în care încercăm să facem și această traversare dinspre motoarele termice înspre motoarele electrice și toată industria în care activăm noi este supusă unei tranformări continue. Suntem singura companie din zona aceasta a Europei care încearcă să experimenteze în zona de electric împreună cu anumiți parteneri de-ai noștri. Suntem, în același timp, într-o perioadă de repoziționare ca brand. Obișnuim să spunem că dăm viață tuturor mașinilor din România sau o inimă bate în fiecare mașină din România cu o baterie ROMBAT. Dar nu numai. Penetrăm și noi în piețe, dar în același timp încercăm să venim și într-o altă zonă, în această zonă de energy storage, într-o zonă interesantă din perspectiva transferului înspre energie verde.  

Suntem în perioada în care și mindset-ul nostru se mută puțin din zona de automotive și în zona energy storage, facem o serie de investiții și în zona de energie verde. Ca urmare o să auziți de noi în următorul interval de timp, o să auziți lucruri frumoase despre ROMBAT, o companie care a traversat 40 și ceva de ani de istorie. Compania a traversat perioade dificile în tot acest interval de timp și a reușit să se reformeze cu fiecare challenge pe care l-a avut”, a spus Alin Ioaneș.

 

DAW Bența. Partener onest și de încredere

Următorul partener care ne-a însoțit și în călătoria de la Cluj-Napoca este unul dintre cei mai importanți jucători în piața vopselelor și materialor de finisaj. DAW Bența România și binecunosctul său brand Caparol.

Echipa ne-a pregătit un material video care a inclus un mesaj din partea lui Remus Aurel Bența, directorul general DAW Bența, care a subliniat care sunt valorile pe care compania și-a clădit activitatea: de a fi un partener onest și de încredere pentru clienți și angajați, de a adopta o filosofie de business sustenabilă pe termen lung și de a utiliza constant capitalul de inovație al Grupului DAW”.

“Gama de produse pe care noi o comercializăm și o denumim generic materiale profesionale pentru finisaje în construcții sunt vopsele de interior și exterior, acoperiri epoxidice pentru pardoseli și pereți, sisteme de termoizolații și finisaje ale pereților, lacuri și lazuri pentru lemn și metal, precum și materiale pentru renovarea și conservarea clădirilor istorice. Strategiile noastre de dezvoltare sunt prin depozitele regionale pe care le avem în fiecare zonă din țară, în fiecare județ reprezentativ, centrele CAPAROL care oferă soluții și suport partenerilor profesioniști, suport tehnic pe care îl oferim clienților noștri la pachet cu serviciile pre- și post-vânzare. Putem spune că suntem un partener constant pe piața materialelor de construcții, prin suportul și gama de produse vastă pe care o comercializăm”, a adăugat Sorin Rus, director zonal DAW Bența, în cadrul evenimentului The Voices of Business Awards – Cluj-Napoca.

 

DP World, expansiunea în regiune

Investițiile în logistică pot face diferența în lumea noastră modernă între o afacere de succes sau, dimpotrivă, una perdantă.

Alex Crăciun, Head of Governmental Affairs, DP World, ne-a explicat mai multe despre compania care a intrat în România acum 18 ani și a început să gestioneze un terminal în Portul Constanța, care astăzi este cel mai mare din Marea Neagră, și cum contribuie la eficientizarea costurilor logistice.

“Între timp, transporturile au ajuns într-un moment destul de greu pe care îl traversează astăzi, avem un port care este congestionat, avem lanțuri de aprovizionare care se confruntă cu probleme pe care nu le-au mai avut până acum, observați întârzierile pe care le avem. Oarecum anticipând aceste probleme, dar nu așa cum se întâmplă astăzi, acum câțiva ani am început o politică destul de agresivă de expansiune din port în regiune. Astăzi avem o rețea de terminale pe care o dezvoltăm, deja suntem la al doilea. Primul și cel mai important este la câteva zeci de kilometri de aici, în comuna Mirăslău, județul Alba, lângă Municipiul Aiud. Acela va fi unul dintre punctele cheie ale regiunii care, practic, va da mai multă conectivitate întregii regiuni și vă va aduce mai aproape de piețele de export sau de import”, a arătat Alex Crăciun.

Este vorba despre un terminal cu o capacitate de depozitare de aproximativ 3.000 de containere care va fi legat prin cale ferată atât de porturile din partea de Vest a Europei, cât și de cele din partea de nord a continentului și care va fi operațional în prima parte a anului viitor.

 

Romprest Servicii Integrate se diferențiază prin echipele mobile

Totodată, în logistică și nu numai, sume importante sunt alocate facility managementului. Cum pot fi aceste costuri eficientizate ne-a prezentat Mihai Duță, director vânzări Romprest Servicii Integrate (RSI).

“Ne aflăm în această seară alături de dumneavoastră din două motive principale. În primul rând, ne dorim să servisăm mai mult clienții din industrii și nu doar marii retaileri, așa cum facem în prezent. Ne aplecăm, spre exemplu, asupra industriei automotive. Să contribui cu 14% la PIB-ul țării nu este puțin lucru. În al doilea rând, noi suntem prezenți în județul dumneavoastră. Suntem prezenți deja în majoritatea județelor din România. Astfel putem asigura pe de o parte integralitatea serviciilor oferite, dar și integralitatea locației. În situația în care aveți puncte de lucru pe raza mai multor localități sau chiar pe raza mai multor județe, vă puteți baza pe noi ca unic furnizor de servicii. Puteți apela cu încredere la RSI pentru servicii profesionale de curățenie, facility services, dezinfecție, dezinsecție și deratizare, curățenia post constructor, întreținerea spațiilor verzi. Deszăpezirile și degivrările fac și ele parte din portofoliul nostru. Un diferențiator în piață al RSI cu care ne mândrim sunt echipele mobile specializate. Ne putem deplasa oriunde pe teritoriul României, în 24, 48 ore pentru urgențe, dar și pentru proiecte de scurtă durată, de până la una, poate două săptămâni”, a menționat Mihai Duță.

Pentru a sublinia capacitatea companiei de a finaliza proiecte complexe, circumstanțiate, acesta a amintit câțiva dintre clienții din portofoliul RSI.

“Vă voi da foarte puține exemple din zone diferite, tocmai pentru a evidenția versalitatea companiei, pe de o parte, și specificul echipelor, pe de altă parte. Spun specificul echipelor, pentru că nu considerăm că fiecare om poate face de toate. Și atunci fiecare este pregătit în alt domeniu. În zona de transport voi menționa Gara de Nord din București și cele două aeroporturi – Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu și Aeroportul Internațional Henri Coandă. În zona de entertainment servisăm cu succes Arena Națională din București, dar și festivaluri anuale. Să mergem și într-o zonă foarte strict controlată, de la acces și, desigur, până la urmărirea procedurilor, și aici un exemplu mai bun decât bazele militare NATO de la Deveselu și Kogălniceanu nu cred că pot găsi”, a mai menționat speakerul.

Mihai Duță a anunțat, în încheierea prezentării, că RSI a demarat o campanie alături de revista noastră și va oferi până la finalul lunii august un discount de 20% oricărei companii care a fost invitată la evenimentele The Voices of Business Awards.

 

Welthee, your financial buddy

Welthee ne-a fost cel mai fidel partener de-a lungul caravanei noastre, compania însoțindu-ne în toate cele 14 județe vizitate. Din partea fondului de investiții descentralizat l-am avut alături de noi pe Cristian Voaideș, CEO Welthee.

“Volatilitatea este una dintre cele mai mari probleme din domeniul investițiilor și, mai ales, în zilele acestea când vedem rata inflației și bursele cum scad. Noi avem o soluție în domeniul volatilității. În urmă cu doi ani de zile am început dezvoltarea unei platforme. Wallet-ul nostru este în appstores, atât în Android, cât și în iOS.

Portofelul digital este momentan cu asset-uri în domeniul crypto, dar anul viitor vom adăuga și alte asset-uri în domeniul investițiilor. Avem un modul de risc variabil, care este o inovație în lume, avem un patent în așteptare în momentul de față, credem că anul acesta îl vom primi. Această inovație va fi integrată în wallet-ul nostru în următoarele treizeci de zile. De asemenea, avem un program business to business prin care bonusăm atât firmele, cât și angajații firmelor printr-un crypto token”, a explicat Cristian Voaideș.

Compania are sedii în România, la Cluj-Napoca, și în Elveția.

 

Alfa Software promovează conceptul paperless

Alfa Software este producătorul sistemului integrat ASiS!. Mai multe despre companie și despre produsele și tehnologiile dezvoltate ne-a spus Claudiu Mîndru, director de vânzări al Alfa Software.

“Dacă, de obicei, firmele de IT pleacă din garaj, noi am plecat din Zalău, acum 30 de ani aproape. Momentul 2009 a fost cel mai important pentru noi, am dezvoltat prima aplicație românească web oriented, era un pionierat pe zona aceasta la momentul respectiv”, și-a început Claudiu Mândru expunerea.

Compania activează în domenii diverse, cu accent însă pe producție.

“Cel mai mult ca ADN avem partea de producție – construcții, dar lucrăm și pe zona de servicii și transporturi și digitalizăm procesele clienților noștri.

Comunicăm cu diverse device-uri, de la case de marcat la cântare, tot ce înseamnă partea de device-uri mobile, tot ce înseamnă zona de raportare a producției. Încercăm să fim o companie care promovează conceptul paperless, încercăm să limităm registrele scrise de mână, fișierele de Excel ș.a.m.d. Avem o soluție integrată în care fiecare utilizator să își vadă munca și să o dea mai departe celor care o folosesc și sunt beneficiarii muncii lor”, a continuat speakerul.

Claudiu Mândru s-a concentrat apoi pe direcțiile importante din activitatea Alfa Software.

“Sunt, din punctul nostru de vedere, două direcții mari. O parte este zona de colectare de informații unde discutăm și lucrăm cu oameni mai puțin prietenoși cu tehnologia și pe partea cealaltă este zona de suport decizie, analiză de date. Deci în zona de producție începem să digitalizăm procesele și să avem raportarea producției sau raportarea de pe șantier în timp real, iar în zona de analiză venim cu tururi de tip Power BI în care putem să facem o analiză comparativă cu indicatori predefiniți prin care să vă puteți lua deciziile în cunoștință de cauză”, a mai adăugat partenerul nostru.

 

Încredere și profesionalism. ATP Group

Partenerii de la ATP Group au ținut să ne transmită propriul mesaj într-un material video. I-am ascultatm pe Mircea Cirț, președintele ATP Group, și pe Lucian Varga, directorul general ATP Motors, alături de propriii colegi.

“Nu imaginile contează, nu ceea ce se vede este extrem de important, important este ceea ce nu se vede, dar la care lucrăm cu profesionalism și sper cu șanse reale de a aduce oamenilor atât din oraș, cât și din Maramureș și din România un mod de a-și dori, un mod de a vedea lucrurile, un mod de a înțelege viitorul pe patru roți, 12 roți, 18 roți altfel decât este acum”, a spus Mircea Cirț în materialul video.

Membră a ATP Group, ATP Trucks Automobile, compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România, a anunțat recent producția de serie pentru primul lot de autotractoare Truston configuraţie 4×2, 480 CP, în varianta cu cabină joasă, cutie automată. În urmă cu exact un an, primul cap tractor 4×2, cabină înaltă, ieșea de pe linia de producție. Vă invităm să vizionăm ce înseamnă să investești încredere și cu încredere, așa cum ne demonstrează partenerii noștri ATP Group.

 

Eleganță cu Consiglieri și Cristallini

Gala ne-a adus mai aproape de frumos. Am învățat importanța materialelor, a texturii, a culorilor și de la partenerii noștri Consiglieri și Cristallini.

 

Partenerii noștri Consiglieri și Cristallini au oferit, totodată, vouchere cadou companiilor clasate pe primele cinci locuri în fiecare categorie. Compania a fost reprezentată la eveniment de Andreea Motrescu, Managing Partner Cristallini&Consiglieri.

 

Florăria Magnolia, oriunde în lume

Buchetele elegante pe care le-am dăruim în seara de joi sunt rodul parteneriatului cu Florăria Magnolia. Partenerii noștri vă invită în universul lor colorat printr-un material video, mai ales că “un buchet de flori spune mai mult decât 1.000 de cuvinte”.

 

Art Bending. Artă din sârmă pentru Transilvania Business

Când ne-am apropiat de finalul acestui maraton și pentru că, pentru el, Clujul este acasă, nu l-am uitat pe partenerul nostru Paul Cristian Cordoș, creatorul tuturor trofeelor care au fost înmânate reprezentanților companiilor și personalităților premiate.

“Este o mare onoare să fiu aici. Alții au plecat din garaj, eu am plecat din Baciu, lângă Cluj, și am avut o viziune acum 20 de ani: să creez ceva unic pe piață într-o perioadă în care nu se găsea absolut nimic, într-o perioadă în care arta era artă și obiectele nu existau. Și am venit cu o viziune nouă, să fac obiecte din sârmă. Am început cu obiecte absolut comerciale, gen suporturi, și acum am ajuns să fiu expus în diferite galerii din Los Angeles, Monaco, Paris. Dar nu pot să închei fără să vă zic un singur lucru fantastic, și văd câțiva colecționari de artă de aici, din Cluj, vă mulțumesc tuturor pentru tot ce ați făcut pentru mine. Clujul este pentru mine și va rămâne casa mea și punctul de pornire în tot ceea ce voi face de acum încolo”, a rostit Paul Cristian Cordoș, Art Bending, pe podiumul virtual al evenimentului.

 

Vocile business-ului

“Electrogroup este cea mai importantă companie din grupul E.INFRA, cu o cifră de afaceri de peste 55 milioane de euro, avem proiecte mari și continuăm să creștem”,

Erika Csorba, avocat in house Electrogroup SA

“Mă bucur să fiu în această locație superbă și să primesc și premiu. AROBS este o companie românească, prezentă la Bursa de Valori București, observ cu plăcere și câțiva dintre investitori aici și mă bucur, este o societate cu o capitalizare bursieră de aproximativ 180 milioane de euro, specializată în zona de software development și produse software pe piața românească, dar și în alte 7 țări”,

Voicu Oprean, CEO AROBS Transilvania Software

“Am început în 2012, în februarie 2013 am produs primul aparat de cafea în județul Cluj. În momentul de față avem trei fabrici, una la Jucu, una la Salonta, în județul Bihor, și recent am achiziționat o fabrică în județul Satu Mare. Le doresc tuturor companiilor de aici mult succes în depășirea tuturor provocărilor de astăzi”,

Raul Ghirean, Financial Manager De’Longhi Romania

“Mulțumim pentru recunoaștere. Suntem în Cluj de mai bine de 16 ani, continuăm să investim și pe partea de producție, și pe partea de servicii și am ajuns să depășim 3.300 de angajați în prezent. Vom fi în continuare un partener, așa cum am fost și până acum, pentru Cluj și pentru Transivania”,

Alcora Coman, Finance Director Emerson

“Suntem unul dintre liderii naționali în domeniul reciclării. Suntem prezenți în cincisprezece județe și avem un aport important la protecția mediului prin gestionarea deșeurilor și reintroducerea lor în circuitul economic”,

Sorin Bocance, director de vânzări Rematinvest

“Ne simțim extrem de onorați pentru acest premiu, înseamnă că ne facem treaba foarte-foarte bine și aș vrea să vă transmit mulțumirile celor 370 de angajați”,

Sandu Stoica, director general TH Trucks

 

Vocile Cetății Clujului

“Ne bucurăm foarte tare că am putut aduce ceva nou în Cluj, și anume mobilier high-end, de lux, sperăm că vă vom vedea pe la noi, la showroom, pe Dragalina 116. Este design high-end, de lux, dar care este făcut de designeri care au pasiune pentru mobilierul bine făcut și calitate”,

Iris Viciu, partener Osea Interiors

“Am încheiat anul trecut un ciclu important în viața mea, și anume am luat decizia de a mă îndepărta de antreprenoriat întrucât am considerat că un ciclu important din viața mea s-a terminat. Și doream să evit o situație, și anume cea în care am fost acum vreo două săptămâni. Am un băiețel de doi ani și jumătate și l-am surprins prin faptul că i-am adus un frățior la 1 mai acasă și se tot uita la el și la un moment dat cred că mi-a sugerat, pentru că încă nu știe să vorbească, că băiatul acesta a venit, dar nu mai pleacă? Și așa am considerat eu că după 20 de ani de antreprenoriat, în EBS și NTT DATA, a venit momentul să plec, pentru că trebuie să dăm șansa oamenilor tineri să vină din urmă și să ducă un vis mai departe. Un antreprenor este un călător, dar nu orice călător, este un căpitan de vas și un antreprenor adevărat decide el când și unde trebuie să ducă nava și în ce port și când să părăsească acea navă. De aceea am luat decizia de a trece în mediul academic pentru a încerca să dau din toată experiența mea oamenilor tineri care au nevoie de o viziune, au nevoie de speranță, au nevoie de mai multă lumină pentru viitor”,

Prof. dr. Daniel Metz

“Transilvania Business este alături de Transilvania Digital Innovation HUB și de clusterele care fac parte din Transilvania Digital Innovation HUB de foarte mulți ani, încă de la început. Mă simt deosebit de onorată, nu mă așteptam, este o surpriză și ne dorim să continuăm acest parteneriat, să comunicăm, să diseminăm proiectele de succes pe care le implementăm în colaborare în regiunea noastră”,

Bianca Muntean, cofondator Transilvania Digital Innovation HUB

“Dacă nu știți cine este Lasselsberger, cu siguranță că veți ști că, de fapt, este vorba despre Sanex SA, care scrie istorie de 60 de ani în România, suntem brand românesc unic în țară, de gresie și faianță, fabricat în Cluj din 1962. Noi suntem Lasselsberger, grupul care a achiziționat fabricile din mai multe țări din Europa”,

Andreea Bodola, Marketing Director Lasselsberger

“Ne bucurăm să putem fi aici mai mulți reprezentanți din partea conducerii Clubului Economic German. Ne bucurăm și de colaborare și de faptul că mulți parteneri de-ai noștri, membri ai clubului sunt frecvent prezenți în paginile revistei, la fel ca și noi, clubul”,

Erika Varga, vicepreședinte DWNT Cluj-Napoca

“Sunt onorată să primesc această recunoștință în numele echipei Vitrina Advertising, pe care o conduc, și în numele doamnei Mihaela Rus, fondatoarea companiei. Mulțumim pentru acest cadou aniversar, Vitrina împlinește anul acesta 30 de ani de performanță în publicitate, fiind cea mai importantă agenție de publicitate independentă din România”,

Ioana Căprar, director general Vitrina Advertising

 

Cei mai buni dintre cei buni

Gala The Voices of Business Awards este o inițiativă a revistei Transilvania Business, o etapă integratoare a proiectului special – Elite în business. Banat și Transilvania, proiect concretizat editorial în ediția cu nr. 107 a revistei. În cadrul proiectului au fost evidențiate 50 de companii – 20 cu capital românesc, 20 cu capital străin și 10 cu capital mixt, clasate în funcție de cinci criterii: doi indicatori care vorbesc despre evoluția în timp și bogăția companiei – capitaluri proprii și active imobilizate, cu o pondere de 55% în clasamentele finale, și alți trei indicatori – cifra de afaceri, profitul și numărul de salariați, care reprezintă diferența până la 100%.

În cadrul galei, firmele au fost laureate cu trofeul Companie de elită în business, trofeu realizat cu o bază de lemn de stejar furnizată de firma mureșeană Decorex Prod, sârmă galvanizată și vopsea acrilică, creație a artistului clujean, Paul Cristian Cordoș – artbending.ro.

Companiile românești și străine clasate pe primele trei locuri și primele două companii cu capital mixt au primit, totodată, din partea redactorului-șef al cotidianului mureșean Zi de Zi, Alex Toth, o integramă.

COMPANII CU CAPITAL ROMÂNESC: 1. Electrogroup SA; 2. AROBS Transilvania Software; 3. CIA ABOLIV; 4. SDC Imobiliare; 5: Agressione Group SA; 6. Nova Power & Gas; 7. AX Perpetuum Impex; 8. Oncos Transilvania; 9. AUTOWORLD; 10. Clever Media Network; 11. Deltamed; 12. Punctual Comimpex; 13. Secpral Pro Instalații; 14. Rottaprint; 15. Panemar Morărit și Panificație; 16. Metalicplas Activ; 17. CH Transbeton Construcții; 18. Fortech; 19. Wincon; 20. Star Lubricants.

 

COMPANII CU CAPITAL STRĂIN: 1. MOL Romania Petroleum Products; 2. DE’LONGHI Romania; 3. Emerson; 4. Terapia SA; 5. Rondocarton; 6. Cognizant Technology Solutions Romania; 7. Ecolor; 8. NTT DATA Romania; 9. Endava Romania; 10. Skiptrans; 11. Energobit SA; 12. Betfair Romania Development; 13. Inter Cars Romania; 14. NY’ER Romania; 15. ECKERLE Automotive; 16. CARRION Expedition; 17. Unix Auto; 18. KÉSZ Construcții Romania; 19. Mobile Distribution; 20. Scala Assistance.

COMPANII CU CAPITAL MIXT: 1. Antrepriza de Reparații și Lucrări; 2. Rematinvest; 3. TH Trucks; 4. Logistic E Van Wijk; 5. VLG RO; 6. Brantner Servicii Ecologice; 7. RMB Inter Auto; 8. Tiger Someș Impex; 9. Promelek XXI.

De asemenea, echipa revistei a acordat trofee unor parteneri care i-au însoțit în cei 12 ani de activitate, precum și companiilor care s-au remarcat în domeniul lor de activitate sau sunt de perspectivă.

 

Au fost acordate, astfel, trofee următoarelor personalități sau entități:

Prof. dr. Daniel Metz – “Mecena al culturii și sportului clujean”;

DWNT (Clubul Economic German) Cluj-Napoca – “Partener de promovare regională”, pentru excelenta colaborare, susținere și încredere reciprocă;

IRUM SA – “Excelență în cercetare-dezvoltare” pentru susținerea inovării în domeniul industrial în România și dezvoltarea iFOR Cluj;

Lasselsberger – “Cesarom 60 de ani”, pentru anduranță, tradiție și promovarea vechiului brand clujean Cesarom;

Transilvania Digital Innovation Hub – “Perseverență în inovare”, pentru implicare în identificarea și diseminarea unor strategii de consolidare a potențialului și capabilităților de inovare în Transilvania;

Vitrina Advertising – “Aniversare 30 ani”.

 

Totodată, au fost laureate cu trofeul “Companie de succes” următoarele firme:

 

ACI Cluj – pentru derularea simultană a mai multor proiecte publice de regenerare urbană în
Cluj-Napoca;

BRK Financial – pentru atragerea unei importante finanțări ce vizează extinderea companiei la
nivel regional;

CSi – pentru oferirea unor soluții complete și eficiente în proiectarea structurală, extrem de utile pentru companiile de proiectare în inginerie civilă;

Diferit Construcții – pentru contribuția de seamă adusă la modernizarea arterelor principale ale Clujului;

Electroglobal – pentru cele aproape două decenii în care a oferit soluţii pentru eficientizare energetică şi îmbunătăţirea productivităţii, propunând soluţii personalizate, adaptate business-ului clienților;

EMS Floor – pentru ingeniozitatea pardoselilor care au convins numeroși clienți din Vestul
Europei;

Felinvest – pentru proiectul Wild Hills, country club cu incubator de afaceri la Jucu, lângă Cluj-Napoca;

Life is Hard – pentru strategia de dezvoltare accelerată și pentru ambiția de a ajunge pe piața principală a Bursei de Valori București la începutul lui 2023;

LKE Group – pentru preluarea curajoasă a firmelor de construcții metalice Someg Gherla și
Transcarpatica;

MSG Romania – pentru identificarea și implementarea unor soluții de inovare digitală în mai
multe industrii, dar și pentru extinderea companiei;

OSÉA Interiors – pentru perseverența de a transmite pasiunea pentru design-ul de calitate;

Nagarro Iquest – pentru fuziunea reușită din 2020, versatilitate și capacitate de adaptare la
nevoile clienților;

Salina Turda – pentru proiectul deschiderii unei noi mine în Turda și pentru impetuozitate în
promovare (pe 100 de aeroporturi în lume, inclusiv în Dubai);

STK Properties – pentru dezvoltarea proiectului rezidențial și comercial Green Square, din
cartierul Bună Ziua;

Skyline Engineering – pentru executarea lucrărilor de reabilitare a unor clădiri publice și stații de transport public din Cluj-Napoca;

TAZ.ro – pentru cei aproape 15 ani ca partener de tehnologie al clientilor săi nationali si internationali și pentru sprijinul acordat acestora în procesele lor de business, digitalizare si securizare a infrastructurii IT;

TPF Inginerie – pentru realizarea proiectului căii ferate de mare viteză Coșlariu – Cluj-Napoca;

Transferoviar – pentru achiziția de trenuri Bombardier Talent pentru mai multe trasee feroviare din București și din zona Transilvaniei;

Transilvania Construcții – pentru diversificare și expansiune strategică, o companie în topul dezvoltatorilor esențiali pentru dezvoltarea României;

Traust – pentru 20 de ani de creștere, experiență și adaptare permanentă la dinamica pieței de profil;

Woerwag Pharma – pentru activitățile continue de cercetare în domeniul terapiilor eficiente ce vizează combaterea unor maladii grave.

Eveniment susținut de CTB – Transilvania Business Conferences 

Gala de premiere a fost urmată de o sesiune de networking, desfășurată alături de partenerul nostru Crama de Spumante Carastelec.

Apărută pe harta viticolă din țara noastră în 2011, Crama de Spumante Carastelec este prima investiție din România gândită să producă preponderent spumante și vinuri efervescente. Este situată într-una dintre cele mai vechi zone producătoare de vin din tară, în apropierea masivului muntos Măgura Şimleului, numită și insula cristalină a Transilvaniei, zonă, care se remarcă printr-un sol aparte, din care vița-de-vie își extrage mineralele necesare pentru a da naștere unor vinuri elegante, pline de finețe și rafinament.

AICI găsiți o analiză referitoare la cea de-a doua ediție Elite în business. Banat și Transilvania.

Pentru documentare, echipa revistei Transilvania Business a utilizat informațiile oferite de Ministerul Finanțelor, portalului listafirme.ro, cel mai complet portal despre firmele din România, reprezentanții companiilor incluse în clasamentele Elite în business. Banat și Transilvania și site-urile companiilor.

Pentru eventuale sugestii, scrieți-ne aici: ligia.voro@transilvaniabusiness.ro sau redactia@transilvaniabusiness.ro

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Revine Festivalul Berii la Arad

Articolul următor
Grupul elvețian Novartis va realiza un proiect pilot în două spitale din Cluj-Napoca, pentru prevenția bolilor cardio-vasculare.

Novartis intră în parteneriat cu două spitale clujene

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share