Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Municipalitatea clujeană, jucător pe piața imobiliară. Cumpără clădirea BCR

Edilul Emil Boc susține că imobilul BCR va putea fi revândut de către municipalitate după câțiva ani deoarece prețul acestuia nu va scădea în timp,
Direcțiile primăriei urmează să fie comasate în clădirea de 8.000 mp | Foto: Ziar de Cluj

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat cumpărarea clădirii Băncii Comerciale Române (BCR) pe care aceasta cere 6,5 milioane de euro.

Edilul Emil Boc susține că imobilul BCR va putea fi revândut de către municipalitate după câțiva ani deoarece prețul acestuia nu va scădea în timp, conform Media 9. În actualul sediu al BCR ar urma să fie mutați angajații Primăriei Cluj-Napoca (PCN) care lucrează în trei clădiri: Moților 1 (are nevoie de consolidări la pod și la acoperiș), Moților 7 (va fi demolată pentru a face loc unei stații de metrou), Bd. Eroilor 1 – Direcția taxe și impozite (va intra în renovare).

Angajații PCN ar urma să se mute mute în clădirea de pe str. G. Barițiu pe o perioadă de doi ani (între 22 și 27 de luni). Imobilul va trebuie să fie adaptat unui trafic zilnic de până la 1.400 de persoane. În prezent, 500 de angajați au primăriei își derulează activitatea în spații de 2.900 mp, în condițiile în care clădirea BNR are 8.000 mp.

Terenul de sub clădire este al PCN, fiind concesionat către BCR până în 2093. Banca de la București cere 6,5 milioane de euro pentru imobilul său. Prețul final urmează să se stabilească în urma unei licitații, pentru care PCN va forma o comisie specială.

Boc a pus ochii și pe “Conti”

Primarul vrea ca achiziția să se facă prin bani de la bugetul local, nu prin credit bancar. “Primăria este acum ineficientă din perspectiva spațiului cerut de lege pentru funcționarii publici și relația lor cu cetățenii. Nu putem cumpăra clădirea pe bucăți, ne ajută să rezolvăm probleme de spații pe timp scurt, mediu și lung.

Nu aruncăm bani pe apa sâmbetei. În nouă ani ne recuperăm investiția dacă am plăti chirii, clădirea nu își pierde valoare. Peste un an clujenii ar fi ieșit în stradă, nemulțumiți că PCN nu și-a exercitat dreptul de preemțiune pentru o clădire în zona centrală”, a argumentat Boc.

Municipalitatea vrea să își exercite acest drept și în privința Hotelului Continental, pentru care așteaptă o sesizare. „Când voi primi anunțul, voi fi primul care va veni în fața CL pentru a cere exercitarea dreptului de preempțiune pentru hotelul Continental. Am spus acum 2-3-4 ani de zile, aștept acel moment”, a declarat Boc.

Clădirile alăturate, achiziționate de UTCN

Clădirile de lângă BCR, Casa de Modă și fostul sediu central al Băncii Transilvania (BT), au fost cumpărate de altă instituție publică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În Senatul UTCN s-a aprobat un împrumut de 21 de milioane de euro, de la Banca Europeană de Investiții, pentru un program de 44 de milioane de euro.

“Universitatea noastră își gândește strategia, clădirile Casa de Modă și BT vor fi conectate. Este bine să avem și clădiri în centru, dar și în afara acestuia, pe Bd. Muncii. Vrem să ne modernizăm, să facem centre de cercetare, pe Barițiu să avem un restaurant. Prin toate aceste investiții vrem să punem în evidență faptul că suntem a treia universitate, ca finanțare, din țară.

Fizic noi avem 20.000 de studenți la licență, masterat, doctorat, din care 17.000 finanțați de la buget, ca număr suntem a șasea universitate din România. Brandul UTCN există, dar ar trebui să fim mai activi la promovarea instituției pentru că avem foarte multe proiecte interesante”, a declarat, pentru Transilvania Business, președintele Senatului UTCN, Nicolae Burnete.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Acordul provizoriu DSA a fost adoptat cu 539 de voturi pentru, 54 împotrivă și 30 de abțineri, iar DMA, cu 588 voturi pentru, 11 voturi împotrivă și 31 abțineri.

Parlamentul European a adoptat actul legislativ privind serviciile digitale

Articolul următor

Autoworld plantează 5 copaci pentru fiecare test-drive realizat cu un Volvo Recharge, prin proiectul #RechargeTheCity

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share