Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

O nouă ediţie a Festivalului MedievArtFest Ardud

Cetatea Ardud găzduiește în perioada 22-24 iulie, o nouă ediţie a Festivalului MedievArtFest Ardud, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului.

Aflat la ediția a X-a, ediție aniversară, festivalul a obișnuit publicul cu momente care readuc la viață, prin intermediul ordinelor cavalerești, al meșteșugarilor și al artiștilor prezenți, legendele, dansurile și cântecele medievale alături de faptele de arme și luptele cavalerești ale Evului Mediu, iar publicul este invitat să adere la valori prețuite de istorie precum sunt vitejia, curajul, cavalerismul și iubirea de neam.

Sub semnul Drăgoșeștilor

Evenimentul din acest an se va desfășura sub semnul Drăgoșeștilor, ctitorii Cetății Ardud și va cuprinde numeroase activităţi interactive, de la ateliere meşteşugăreşti până la demonstraţii de luptă şi spectacole pentru toate vârstele, muzică, dansuri medievale, activităţi pentru copii și concerte live, totul în regia directorului artistic Liviu Pancu.

Festivalul MedievArtFest Ardud 2022 este organizat de Casa de Cultură „Dr Augustin Mircea”, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și a Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ardud și cu Teatru Scena din Tg Mureș.

 



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O singură ofertă pentru extinderea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Oradea

Articolul următor

Centru turistic, construit pe locul unei foste gropi de gunoi la Lugașu de Jos

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Citeste mai mult

Aradul mizează pe „Turismul de o zi”

Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
Educație
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share