Pe tronsonul Băișoara – Surduc – Buru – limită cu județul Alba a fost așternut deja primul strat de asfalt.
Lucrările desfășurate în vederea finalizării, cu fonduri UE, a modernizării și reabilitării Drumului Județean 107M Luna de Sus – Băișoara – Buru – limită cu județul Alba, avansează în ritm rapid, susțin reprezentanții județului Cluj. „Finalizarea acestui proiect are o importanță aparte atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care vizitează zona montană a județului.
DJ 107M este unul strategic deoarece reprezintă legătura directă între DN 1 (E60) și DN 75 care asigură accesul spre Cluj-Napoca și spre județul Bihor (DN 1), respectiv spre județul Alba (DN 75). Acest drum traversează una dintre cele mai pitoreşti zone montane și turistice din judeţul Cluj”, spune Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Apar două poduri noi
În această etapă se execută operațiuni ce vizează patru poduri de pe DJ 107M, dintre care două noi, la care s-au asigurat variante ocolitoare. Pe anumite sectoare se desfășoară lucrări de așternere a primului strat de asfalt – binder.
De altfel, acestea au fost deja finalizate pe sectorul Băișoara – Surduc – Buru – limită cu județul Alba, cu excepția zonelor de poduri și pe raza localității Iara, unde Primăria Iara desfășoară lucrări de investiții.
Muntele Băișorii este o zonă protejată mixtă. Stațiunea Băișoara deține o pârtie de schi dotată cu transport pe cablu, lungimea ei fiind de 1,2 km. Sezonul durează cinci luni pe an, din decembrie până în martie. Vara există condiții prielnice pentru vânat și pescuit. Complexul turistic Băișoara constituie un punct de plecare spre Muntele Mare și Cheile Runcului.