Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Angajații din IT își doresc să lucreze remote și să aibă un program flexibil

Reprezentanții unei companii producătoare de software, prezentă de jumătate de an pe piața timișoreană, au ajuns la concluzia că mai mare parte a angajaților preferă să remote, ceea ce contribuie din plin la obținerea unui mediu de lucru de calitate. Ca urmare a calității mediului de lucru, peste jumătate dintre cei angajați de la debutul pandemiei de compania de software au ajuns în echipa companiei la recomandarea unui membru mai vechi al acesteia. La gradul mare de retenție și recomandare pe care îl raportează compania contribuie atmosfera de lucru, relevantă pentru 84% dintre angajați, dar și siguranța locului de muncă sau munca în echipă.

Prezentă de 6 luni în România, Spyrosoft are, la nivel global, peste 1.100 de angajați în cele 18 birouri din Europa, Asia, America de Sud și SUA. Biroul din Timișoara este cel mai recent deschis, iar angajații nu au program de lucru fix și nici nu sunt obligați să vină zilnic la birou.

”Nu suntem singura companie care face acest lucru, dar ne aflăm printre puținii care o fac la acest nivel. Acest atribut se extinde și la nivelul echipelor, iar pandemia ne-a arătat că un programul de lucru flexibil contribuie la creșterea productivității și a satisfacției la locul de muncă. Astfel, în timp ce multe companii iau în considerare revenirea la un program de lucru full office, noi lăsăm la alegerea echipelor atât locul de unde își doresc să muncească, cât și programul de lucru. Două săptămâni la birou și o lună din Bali? Sigur, putem lucra de oriunde, a precizat Witold Leder – CEO of companiei.

Potrivit unui sondaj intern al companiei, realizat la nivelul celor 8 țări și 14 birouri Spyrosoft, 84% dintre angajați sunt consideră că beneficiază de o atmosferă de lucru bună, dar și de echipe alături de care pot performa (81%). De asemenea, în ciuda flexibilității programului, 80% dintre angajați consideră că beneficiază de stabilitate la locul de muncă.

Până la finalul anului compania dorește să aibă o echipă de 100 de specialiști IT,

Spyrosoft este o companie de dezvoltare software înființată în 2016. Aceasta oferă o gamă completă de servicii de dezvoltare software – de la software încorporat și sisteme cloud care sunt personalizate de fiecare dată pentru a răspunde nevoilor și cerințelor clienților. Firma are peste 1100 angajați în birourile din Polonia, Marea Britanie, Germania, Croația, România, SUA, India și Suedia.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților are un nou vicepreședinte, din județul Maramureș.    Acesta este deputatul băimărean Călin Bota.

Călin Bota, nou vicepreședinte al comisiei pentru finanțe și bănci

Articolul următor

Liberty Spring a deschis lângă Timișoara o nouă fabrică având activitate în domeniul automotive

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share