Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ministrul Transporturilor le cere inginerilor din domeniu să se pregătească pentru legarea cu autostrăzi a regiunilor istorice

Prezent la deschiderea celui de-al 16-lea Congres al Asociație Profesionale de Drumuri şi Poduri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, la Timișoara, unde are loc evenimentul, că următoarea provocare pentru inginerii de specialitate români e unirea regiunilor istorice din România prin intermediul autostrăzilor.

”Mă bazez pe ei şi pentru următoarea provocare pe care o avem: unirea tuturor Regiunilor istorice româneşti prin infrastructura rutieră de mare viteză. Autostrada Moldovei (A7), Autostrada Unirii (A8), Autostrada Sibiu-Piteşti (A1) şi secţiunea cu tuneluri de pe lotul autostrăzii Lugoj-Deva (A1), sunt doar câteva repere ale acestui obiectiv extrem de important pentru economia României. Avem deja evoluţii remarcabile pentru aceste obiective”, conform lui Grindeanu.

Pe secţiunea A7 de la Ploieşti la Paşcani, finanţată prin PNRR, avem acum 4 contracte semnate iar pe 2 loturi au început deja lucrările. Alte 3 contracte se apropie de semnare, iar 6 loturi sunt în procedură de licitaţie.

”Pentru A8, anul acesta vor fi lansate în licitaţie contractele pentru construcţia secţiunilor din capete, finanţate prin PNRR. Pentru autostrada Sibiu-Piteşti avem semnate toate contractele, inclusiv cele pentru construcţia secţiunilor care traversează Carpaţii. Iar pentru autostrada Lugoj-Deva vom desemna astăzi constructorul secţiunii cu ecoducte, mult aşteptată de toţi”, a mai declarat Ministrul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 423 de milioane lei, respectiv 120 de milioane euro prin a noua ofertă primară de vânzare de titluri Fidelis derulată în ultimii trei ani prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).

Nouă oferte de titluri Fidelis. Lead manager: BT Capital Partners

Articolul următor
Vicepreședintele Consiliului Județean, Istvan Vakar, a primit vizita unei delegații conduse de Paul McGarry, ambasadorul Irlandei la București.

Irlandezii, interesați de IT și agricultură la Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share