Sibiu, Brașov și Târgu-Mureș sunt orașele în care compania de tip holding și-a concentrat activitatea în zona Transilvaniei.
CreditAmanet a raportat afaceri în creștere cu 37% în primul semestru al anului (33 de milioane de lei), cu un profit în urcare cu 33% (3,6 milioane). Compania de tip holding dezvoltă trei linii de business: amanet, schimb valutar, comerț cu bunuri mobile.
„Bijuteriile din aur și produsele electronice se mențin în topul celor mai amanetate, dar și al celor mai bine vândute bunuri anul acesta, dacă ne referim și la activitatea de retail pe care o desfășurăm CreditAmanet.
Un trend ce reprezintă o particularitate a acestui an complicat din cauza situației internaționale o constituie preferința pentru bijuterii cu greutate mai mică, implicit cu un preț mai mic. Acest fapt denotă o atitudine precaută a consumatorilor”, dezvăluie Cosmin Popovici, CEO al CreditAmanet.
Apare amanetul de la distanță
Produsele electronice de larg consum (telefoanele mobile) sunt și în 2022 la mare căutare, în topul celor mai bine vândute la CreditAmanet. Proiectele de digitalizare vor fi o prioritate pentru companie, conform strategiei. Aceasta va introduce amanetul de la distanță, realizat online, cu posibilitatea obținerii unui împrumut fără deplasare la agenție.
„Demarăm și arhivarea electronică a tuturor documentelor interne și ne dorim să amplasăm tablete în toate cele 26 de agenții. Digitalizarea va contribui la desfășurarea sustenabilă a tuturor proiectelor noastre”, mai spune Popovici.
CreditAmanet este liderul pieței din București și al doilea jucător la nivel național. Aceasta deține companiile Digital Sale, Eurocredit Exchange, și operează cu 26 de agenţii în România. CreditAmanet are 130 de angajați care au deservit 2 milioane de clienți.