Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Peste 30 de milioane de lei pentru rebilitarea termică a Spitalului din Nucet

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a proiectului de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Nucet.

Cererea a fost depusă de Consiliul Județean Bihor la începutul lunii aprilie.

Ce prevede proiectul

Proiectul prevede reabilitarea a cinci corpuri de clădire în care își desfășoară activitatea Spitalul de Psihiatrie Nucet și Unitatea de Asistență Medico-Socială de Psihiatrie Nucet. Obiectivul principal al investiției este creșterea eficienței din punct de vedere energetic, prin reducerea consumului anual de energie și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Atingerea acestor obiective presupune reabilitarea anvelopei construcțiilor, înlocuirea instalațiilor termice, sanitare și de iluminat. Valoarea estimată a investiției este de 30.628.503,82 lei, TVA inclus. Finanțarea proiectului depus de Consiliul Județean Bihor este 100% nerambursabilă.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilelor Spitalului de Psihiatrie Nucet” va fi finanțat pe Componenta 5 din PNRR „Valul renovării”, pe axa prioritară 2 „Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”.

Alocarea pe Componenta 5, axa prioritară 2, din PNRR, unde sunt eligibile Consiliul Județean Bihor și municipiile din județ, este de 26,8 milioane de euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Festivalul Brazilor de Crăciun (FBC) prezintă în fiecare an concepte unice, creații care spun o poveste.

Untold participă la Festivalul Brazilor de Crăciun

Articolul următor
Proiectul noului pod de peste Tisa se ridică la 30 de milioane de euro | Foto CJM

Premierul a vizitat investiții publice și private din Maramureș

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în primul trimestru din 2024.
Citeste mai mult

Își revine piața rezidențială a Clujului

Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share