Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitarii României adoptă modelul alianțelor europene

Consorțiul Universitaria, a decis, la sediul Universității Babeș-Bolyai (UBB), să formuleze o serie de propuneri menite să crească nivelul calității și al coerenței politicilor publice naționale în domeniul educației și al cercetării din România.

Cel mai mare consorțiu universitar din țară își propune intensificarea implicării în politicile și deciziile publice naționale în domeniul educației și al cercetării.

Consorțiul Universitaria, a decis, la sediul Universității Babeș-Bolyai (UBB), să formuleze o serie de propuneri menite să crească nivelul calității și al coerenței politicilor publice naționale în domeniul educației și al cercetării din România.

Președinția consorțiului va fi asigurată, în următorul an de către rectorul UBB, Daniel David. În urma discuțiilor derulate la nivelul rectorilor și al grupurilor de lucru organizate pe domenii strategice universitare, s-a stabilit necesitatea creșterii coordonării consorțiului prin adoptarea tuturor deciziilor în consiliul de administrație al acestuia prin consens al celor nouă rectori, necesitatea acțiunilor concertate și coerente pe modelul alianțelor universitare europene.

Universitaria s-a întâlnit, în perioada 16-20 martie, la UBB, la dezbateri participând, alături de reprezentanții personalului academic și studenților din consorțiu, și reprezentanți ai Academiei Române, autorităților naționale, consiliilor și comisiilor naționale cu atribuții în domeniul academic.

Ce a decis Consorțiul Universitaria

  • Instituționalizarea deciziei adoptate în 2018 de asociere a Universității de Stat a Republicii Moldova, prin semnarea unui parteneriat strategic și acordarea statutului de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria
  • Dezvoltarea unui parteneriat strategic cu Academia Română
  • Conturarea cu prioritate a unor programe educaționale comune și parteneriate între membrii Consorțiului Universitaria pentru a se înscrie în competițiile de proiecte de cercetare sau de dezvoltare instituțională. “Ca universități complexe și comprehensive susținem atât dezvoltările disciplinare, cât și dezvoltările multi-/inter-/trans-disciplinare mai ales în formula dezvoltată cu abordări socio-umane transversale (STEAM), acestea având cea mai mare șansă de realizări în universități cu astfel de profiluri academice. Consorțiul susține dimensiunea umanistă a universității pe toate cele trei misiuni esențiale ale ei: educație, cercetare și relația cu societatea”.
  • Cere Ministerului Educației emiterea cu celeritate a unui ordin de ministru care să stabilească combinațiile posibile pentru programe de licență cu dublă specializare care să producă efecte începând cu anul universitar 2023-2024.
  • Promovarea intereselor legitime comunităților academice din consorțiu în spațiul academic și de cercetare din România, mai ales în vederea unei reprezentări a Consorțiului Universitaria corespunzătoare tradiției istorice și contribuției cantitative și calitative a celor nouă universități la componentele de educație și cercetare ale mediului academic din România. “Acest demers trebuie să fie în echilibru adecvat cu alte consorții naționale”.
  • Formarea unor grupuri de experți care să ofere consultanță și propuneri de politici asumate de Consorțiul Universitaria pentru autoritățile naționale, inclusiv în dezbaterea unor proiecte legislative. În zona de cercetare, dezvoltare, inovare, consorțiul militează pentru o mai mare integrare a universităților și institutelor de CDI, iar în zona educației susține pentru ancorarea domeniului în noile direcții de dezvoltare și noile strategii europene (microcertificări, cercetare fundamentală și inovație, reorganizarea educației profesionale/ învățământului dual, diferențierea misiunii universităților).
  • În condițiile în care complexitatea instituțiilor academice moderne este uneori însoțită și de abateri de la etica academică, acestea trebuie abordate preventiv și corectiv obligatoriu prin raportarea la bunele practici internaționale. Etica și integritatea trebuie să fie implementate ca mecanisme transversale în toate demersurile academice proprii și în mediul academic românesc mai larg. “Complexitatea instituțiilor academice și a activităților asociate nu trebuie să afecteze starea de bine a comunității academice, universitățile din consorțiu fiind preocupate de a promova și susține acest indicator la nivel intern și la nivelul politicilor naționale și în coordonare cu angajamentul umanist menționat anterior”.
  • Solicitarea și facilitarea coordonării acțiunilor comisiilor și instituțiilor naționale precum ARACIS, CNATDCU, CNCS, CNFIS pentru a crește coerența deciziilor în sistemul de învățământ superior. “Coordonarea este necesară și în cazul autorităților naționale cu contribuții în mediul academic (domeniile academice strategice definite în educație și CDI trebuie să fie coordonate)”.
  • Organizarea unor acțiuni comune cu conducerea CNATDCU pentru a promova criterii adecvate și echitabile între domenii academice, pentru transparență și consultare în procesul de elaborare sau modificare a acestora.
  • Promovarea în CNFIS a criteriilor și standardelor de finanțare bazate pe calculul costului real pe student și pe raportarea performanțelor la valorile optime ale indicatorilor pentru finanțarea suplimentară. “Solicităm redimensionarea metodologiei existente privind cofinanțarea universităților românești membre în alianțe europene, astfel încât valoarea cofinanțării să fie cel puțin egală cu suma primită din partea Comisiei Europene pentru fiecare universitate”.
  • Colaborarea cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) și Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru a se evita dezvoltarea unor calificări și ocupații care se suprapun peste cele existente prin programele academice sau care le afectează printr-o fragmentare neconformă bunelor practici internaționale. “Este nevoie de clarificarea rolului unor ocupații din zona pseudoștiințelor (numerolog, astrolog) în relație cu confirmarea și protecția acestora din partea statutului și a mesajului transmis cetățeanului”.
  • Formularea unor solicitări adresate autorităților pentru evitarea excluderii nejustificate a universităților din categoria beneficiarilor anumitor tipuri de proiecte asociate fondurilor naționale și europene. Evitarea promovării egalității în detrimentul echității în finanțarea proiectelor. Adaptarea plafoanelor de finanțare la dimensiunile grupurilor de beneficiari din fiecare regiune. Promovarea unor demersuri transparente și competitive în distribuirea fondurilor naționale și UE ca să contribuie la o dezvoltare echilibrată a țării.
  • Identificarea și definirea, prin dialog cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației, Inspectoratul General pentru Imigrări, Ministerul Muncii, de soluții privind scurtarea termenelor de obținere a vizelor, a permiselor de ședere, a permiselor de muncă pentru studenții și colaboratorii din țări terțe non-UE.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
“Am încheiat un capitol foarte important pentru noi: recepția la terminarea lucrărilor la DJ 297: DN 29D – Blandesti – Cerchejeni – Sulita – Cheles – Lunca – Cernesti - Todiresti.

Frasinul și Dimex au finalizat un drum cu șapte luni mai devreme

Articolul următor
Camera de Comerț și Industrie Maramureș (CCIM), Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud (CCIBN) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) pun la cale o suită de seminarii interactive care au ca tematică principală forța majoră. 

Antreprenorii din Maramureș și Bistrița, pregătiți pentru cazurile de forță majoră

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share