Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

A fost lansat singurul Hub de Inovare Digitală din Regiunea Centru – FIT EDIH

FIT EDIH (Centrul de Inovare Digitală „Futures of Innovation Technology”) este singurul Hub de Dezvoltare Digitală din Regiunea Centru. Lansarea acestuia are loc astăzi, la Brașov.

„Credem într-o Regiune Centru în care IMM-urile, Administrații Publice și toate părțile interesate sunt împuternicite să decidă din ce viitor doresc să facă parte. Credem că FIT European Digital Innovation Hub este cel mai puternic facilitator al acestei viziuni asupra ecosistemului de inovare al Regiunii Centru. Metoda noastră este de a crea o listă atent selectată de servicii, tehnologii și facilități de testare care pot ajuta atât organizațiile cu un nivel scăzut de maturitate digitală, cât și pe cele mai avansate, să descopere și să se dezvolte în viitorul digital dorit. Tema centrală a FIT DIH este, prin urmare, de a permite organizațiilor din Regiunea Centru să utilizeze puterea de previziune și de decizie pentru a ajunge la viitorul în care dorim să trăim”, a anunțat Ionuț Țața, orchestratorul hub-ului.

Conferința de lansare a FIT EDIH are loc astăzi la Sala Parc din cadrul complexului Lux Divina din Brașov. Conferința a demarat cu un panel high level, urmată de ceremonia de inaugurare a târgului internațional INTEK. Evenimentul continuă cu două track-uri distincte de workshop-uri dedicate temelor Smart Cities/ Mobility/ e-Guvernare și Industrie 4.0.

Printre invitații și vorbitorii la eveniment se numără Klaus Beetz, CEO EIT Manufacturing, Ingrid Kressel Vinciguerra, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Estonia; Eduard Mititelu, Secretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării; Dragoş Tohănean, Vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României; Sterică Fudulea, Secretar General CNIPMMR; Ioan Bondrea, Președintele Senatului Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu etc.

Panelul dedicat „Tehnologiilor viitorului pentru Smart Cities, Mobility si e-Guvernare” este moderat de Dragos David, Director General Agenția Metropolitană Brașov, iar vorbitori sunt Traian Urban, Director EIT Urban Mobility Innovation Hub East; Adrian Vestea, Președinte Consiliul Județean Brașov, Președinte UNCJR; Gabriel Codru Pleşa, Primar al Municipiului Alba Iulia; Allen Colliban, Primar al Municpiului Brașov; Nicola Mitolo, Președinte Snap4City; Sebastian Boureanu, Craft Solutions; Ciprian Zamfirescu, Digital Transformation Manager Vodafone; Kristaps Elvis Volks, Simple Charge și Eduard Dumitrașcu, Președinte Asociația Română pentru Smart City.

Iar tematica dedicată tehnologiilor viitorului pentru Industria 4.0 va fi moderată, după amiază, de antreprenorul Ciprian Candea, CEO-ul companiei sibiene Ropardo. La panel sunt așteptați să vorbească Niki Kousi, Director EIT Manufacturing CLC South East; Edin Skaljic, Fondator FabLab Sarajevo, Digital Storm DIH; Irina Toma, Coordonator FIT EDIH; George Dragnea, Siemens Industry Software; Sándor Kolumbán, Lector la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca, Fondator Exliteron; Adela Ștefan, CAO Svelte și Dan Zbuchea, Expert Programe ADR Centru.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Promenada de pe malul drept al Crișului Repede va purta numele lui Dan Andrei Aldea

Articolul următor

S-a semnat contractul pentru reabilitarea drumului dintre Balc și limita cu județul Sălaj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share