Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

ANALIZĂ GOLDRING: Listarea Hidroelectrica se apropie

Banca Transilvania (BT) Cluj va avea o pondere mai redusă, de la 21,29% la 19,98%, în timp ce Electrica crește de la 2,47% la 3,11%, iar Aquila urcă de la 0,84% la 1,06%
  • Se preconizează că admiterea la tranzacționare a Hidroelectrica va avea loc în luna iulie
  • Când vorbim despre Hidroelectrica vorbim despre cel mai mare producător de energie electrică și de un important furnizor de energie, cu o cotă de piață în continuă ascensiune
  • În primul trimestru, Hidroelectrica a obținut venituri consolidate de 3,4 mld. lei și un profit net de 1,7 mld. lei, ambele în creștere față de perioada similară a anului trecut
  • Compania urmărește o politică de dividende de cel puțin 90% din profiturile anuale
  • Hidroelectrica va fi inclusă în componența indicelui BET începând cu prima zi de tranzacționare a companiei la bursă

 

Potrivit analizei Goldring SSIF, se preconizează că admiterea la tranzacționare a Hidroelectrica va avea loc în luna iulie. Informațiile detaliate cu privire la ofertă vor fi disponibile în prospect, după aprobarea acestuia de către ASF. Fondul Proprietatea, vânzător în cadrul ofertei, a primit aprobarea acționarilor de a dispune, în cadrul Ofertei, de întreaga sa participație de până la 19,94% din totalul acțiunilor Hidroelectrica. Numărul de acțiuni ce vor fi vândute va fi determinat ulterior.

Listarea Hidroelectrica a fost intens discutată în ultimii ani. Cu toate acestea, după mai mulți ani de așteptare, acțiunile Hidroelectrica pot ajunge în sfârșit la tranzacționare în perioada ce urmează, după ce acționarii (Fondul Proprietatea, cu o deținere de 19,94%, și statul român, cu o deținere de 80,06%) au aprobat inițierea listării la Bursa de Valori București, având ca obiect exclusiv acțiunile deținute de Fondul Proprietatea. Așadar, statul român nu-și va diminua participația.

Când vorbim despre Hidroelectrica vorbim despre cel mai mare producător de energie electrică din România, sector care s-a confruntat cu o volatilitate intensă odată cu debutul războiului din țara vecină. În anul 2022, producția grupului a reprezentat echivalentul a peste 25% din energia electrică produsă în țară, conform datelor preluate de pe ANRE. În același timp, compania a câștigat rapid o cotă importantă și în piața furnizorilor de energie electrică pentru clienții finali, având în anul 2022 o cotă de 8% din această piață, după ce, în urmă cu un an, procentul se ridica la puțin peste 2%.

Avantajul producției energiei prin hidrocentrale? Această metodă de producție a energiei este una curată și sustenabilă, fiind un pilon important în vederea reducerii poluării, obiectiv puternic urmărit de către statele lumii. Mai mult, energia regenerabilă este nelimitată în timp, sursele acesteia fiind reînnoite în timp datorită ciclului natural al apei. Deși investițiile în dezvoltarea unor astfel de unități producătoare de energie sunt costisitoare inițial, în timp producția energiei cu ajutorul apei tinde să fie una dintre cele mai ieftine surse de producție pe termen mai lung.

În completarea activității de producție, Hidroelectrica deține o cotă importantă și din piața furnizorilor de energie electrică. Un mix eficient realizat între cota de piață relevantă ca producător de energie electrică și implicit al ofertelor atractive pentru clienți, în special în aceste condiții de piață) a condus la o creștere importantă a cotei de piață în acest segment. Dacă în anul 2020 cota Hidroelectrica era de puțin peste 1%, la finalul anului 2022 cota de piață era aproximativ 8%, atacând încet, dar sigur, poziția de piață a unor furnizori importanți din România.

În primul trimestru al anului 2023, Hidroelectrica a obținut venituri consolidate de 3,4 mld. lei și un profit net de 1,7 mld. lei, ambele în creștere față de perioada similară a anului trecut. Dinamica rezultatelor a fost ajutată de creșterea cantității totale de energie produsă și vândută, după ce anul 2022 secetos a afectat producția. Chiar și așa, reamintim faptul că anul 2022 a adus pentru Hidroelectrica cifre-record, cu un nivel al veniturilor de aproximativ 9,5 mld. lei, respectiv un profit net de aproximativ 4,5 mld. lei.

Pentru anul 2023, Hidroelectrica se așteaptă la un profit de 3,6 mld. lei, respectiv la venituri de 11,6 mld. lei, mai exact la venituri mai mari, dar și la o marjă de profitabilitate și a unui profit net în scădere față de cifrele anului 2022, conform bugetului.

Compania urmărește o politică de dividende de cel puțin 90% din profiturile anuale, în funcție de nevoile de capital ale societății. În trecut, societatea a distribuit dividende generoase, fiind atinsă o rată de distribuire a dividendelor chiar și de peste 100%, cu tot cu dividendele speciale.

Hidroelectrica intenționează să continue extinderea portofoliului său 100% verde prin dezvoltarea de noi proiecte cu o putere de aproximativ 2.000 MW în domeniul panourilor solare terestre/flotante, capacități eoliene offshore și onshore cu o putere de aproximativ 1.000 MW și capacități hidroenergetice cu o putere de peste 300 MW. Strategia companiei este astfel în acord cu obiectivul UE privind tranziția către producție de energie neutră din punctul de vedere al amprentei de carbon până în 2050.

În ceea ce privește creșterea cotei pe piața de furnizare a energiei din România, Hidroelectrica plănuiește să dezvolte în continuare capacitățile de vânzare a energiei prin accelerarea dezvoltării altor capacități de producție din piață, fie aflate în exploatare, fie în diferite stadii de realizare.

Hidroelectrica va fi inclusă în componența indicelui BET începând cu prima zi de tranzacționare a companiei pe bursă, conform deciziei Comisiei Indicilor Bursei de Valori București. Conform unui comunicat de presă emis de operatorul bursei locale, listarea companiei promovează piața de capital locală la o scară largă în rândul investitorilor instituționali și individuali din România, dar creează și oportunitatea ca aceasta să fie clasificată de către MSCI ca Piață Emergentă. În 2020, România a fost promovată la statutul de Piață Emergentă de către FTSE Russell. Promovarea României la statutul de piață emergentă crește vizibilitatea pieței de capital locale în rândul investitorilor internaționali, asigură un acces mai facil la noi surse de capital, cu un impact pozitiv asupra lichidității.

Analiză realizată de Goldring SSIF.

Despre Goldring puteți citi mai multe AICI

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cum să dezvolți tipare de succes în organizația ta – Eveniment de business, Cluj-Napoca, 12 iunie

Articolul următor
Majoritatea companiilor locale operează creșteri ale pachetului salarial, cele mai curajoase fiind firmele care transferă integral impactul inflației către client, susține expertul clujean în resurse umane Claudia Indreica.

Claudia Indreica: “Angajatorii măresc salariile cu până la 20%”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share