Administrația clujeană a dat drumul circulației pe obiectivul menit a descongestiona traficul în zona gării.
“Podul Oașului – Răsăritului are patru benzi de circulație, pistă de biciclete, trotuare pietonale, sistem de semaforizare inteligent, marcaje aferente, iluminare plăcută de noapte, cu led. Îndeplinește toate standardele unui pod de nivel european.
Vechea pasarelă pietonală a fost desființată. Vom vedea cum se va desfășura circulația; sunt convins că va contribui la decongestionarea traficului, că vom avea mai puține gaze de eșapament, poluare, mai multă sănătate, elemente care ne ajută să avem o calitate a vieții mai bună la Cluj”, spune edilul Emil Boc.
Frecușuri cu Freyrom
“Subliniez implicarea companiei Freyrom care a mai avut un proiect cu noi, faza a doua a Podului Porțelanului, finalizată la timp. Așa s-a întâmplat și cu Podul Oașului – Răsăritului, chiar dacă în timpul lucrărilor am mai avut niște tensiuni și niște “meciuri” mai dure.
Ele fac parte din viața constructorilor și a administrației. Importante sunt calitatea construcției și faptul că firma s-a încadrat în termen. Freyrom a dovedit că și în România se pot respecta termenele, oricât de greu ar fi, oricâte războaie ar fi sau măriri de prețuri. Podul este dat în folosință, urmează ca procedura de recepție să se finalizeze în zilele următoare, la detalii.
Acesta poate fi deja folosit de către clujeni. E important pentru axa Est – Vest, dar și pentru străzile din zonă, pentru descongestionarea și fluidizarea traficului. Zona Podului Oașului – Răsăritului nu este una de agrement – de aceea există o barieră sub acesta, un grilaj, ci doar una de protecție a podului”, a menționat primarul.
Al doilea pod într-o jumătate de an
Noul pod a fost realizat de către asocierea Freyrom – Procons Group – Costin și Vlad Birou de proiectare – Integrated Road Solutions. Este al doilea construit în cartierul Iris de către compania franceză în decurs de o jumătate de an.
Detaliile tehnice privind noul pod sunt: suprafața terenului – 2.000 mp; lungimea podului pe structură metalică – 58 m; secțiunea transversală 26 m: partea carosabilă – 4 benzi de circulație, 2 de biciclete, 2 trotuare; rețele edilitare relocate în subteran, pe sub albia râului; sistem de iluminat arhitectural.
Podul Oașului ar trebui să se termine în noul bulevard al orașului gândit pe traseul Răsăritului – Câmpul Pâinii – Podul IRA, însă cum artera se află la stadiul de proiect, deocamdată dă în aceeași stradă cu doar o bandă pe sens. Noul culoar amenajat în paralel cu calea ferată ar trebui să includă traseul Gara Cluj-Napoca – Podul Ira, pe 4 km, având menirea de a descongestiona traficul din cartierele Mărăști, Iris și Bulgaria.