Ferma situată pe un versant din Șimleu Silvaniei devine un paradis al turismului ecologic, cu liste de așteptare din Germania, Franța, Olanda sau Argentina. După ce, timp de 40 de ani, localnicii au defrișat întinsele livezi de odinioară, iar viile de pe Dealul Măgurii au lăsat locul bălăriilor sau pădurii, mai mulți tineri antreprenori schimbă radical situația.
Ferma 13, situată între Șimleu și Bădăcin, îngloba în anii comunismului zeci de hectare de pruni, meri sau nuci, iar prunele renglote ambalate individuale erau trimise la export în Finlanda. În locul în care erau parcate utilajele agricole, funcționează o platformă de dezmembrări auto. Pe deal nu urci oricum: pe cărare ori cu un vehicul care ține “la tăvăleală”, SUV sau ATV.
În cazul nostru, cu Fordul familiei Pălincaș, o mașină micuță, veche și prăfuită, dar care se comportă ideal pe asemenea hârtoape, inclusiv iarna. Livada în care altădată sute de elevi din oraș veneau la practică a fost între timp distrusă, pădurea luându-i locul, treptat. Viile șimleuanilor au dispărut, deși căsuțele și beciurile săpate în pământ sau stâncă rămân mărturie.
După un drum îngust și sinuos, prin adâncurile pădurii, ajungem pe vârful dealului, la MăguRai, așa cum și-a botezat ferma tânărul inițiator al curajosului demers: un proiect de permacultură și ecoturism în scop educațional în domeniul agriculturii regenabile, dezvoltat prin voluntariat. O panoramă impresionantă se dezvăluie: în față – orașul văzut de sus, în spate – dealuri și păduri.
Inginerul horticultor peisagist Florian Pălincaș a prins “microbul” de la tatăl său, agronom, a terminat Universitatea de Științe Agricole și Medicină a Banatului din Timișoara. Și-a făcut firma în studenție, a conceput proiecte de parcuri în Zalău și Pericei, a lucrat și ca barman în Malta. În 2014 decide să abandoneze Timișoara, se întoarce acasă și se profilează pe proiecte europene de pomicultură, fiind un pasionat al construcțiilor ecologice și autosustenabilității.
Nomazii digitali, fermieri de ocazie
“Am găsit terenul acesta ajutându-l pe vecin cu un utilaj agricol. Voiam să dezvolt o livadă și l-am întrebat dacă nu este ceva de vânzare în zonă. Când a început pandemia, eu cu soția eram cei mai fericiți oameni de pe pământ. Există o tendință evidentă spre natură, mai ales după Covid.
În martie am absolvit cursurile Institutului de Permacultură din Australia (IPA), cel mai vechi de profil din lume. M-au costat 1.500 de euro, dar au meritat toți banii. Permacultura este viitorul pentru comunitățile mici, pentru a ne autosusține și a crea hrană adevărată.
Este o tendință la nivel mondial începută în alte țări deja de 50 de ani. Se va dezvolta pentru că și politicile europene susțin producătorii mici locali, ca să nu mai trebuiască să aduci hrana de peste mări și țări și să alimentezi astfel un sistem care ajunge să genereze încălzire globală”, spune Florian.
Are la activ lucrări de construcții ecologice din lemn, făcând parte dintr-o comunitate de pasionați din județe ca Sălaj, Bihor, Cluj. În satul sălăjean Sici ridică o casă din panouri de baloți de paie, în comuna bihoreană Șinteu, o extensie din lemn la o casă, cu living room, bucătărie, pentru un prieten care a vândut tot ce avea în București pentru a scăpa de marele oraș și a trăi ecologic.
Din acest an ferma din Șimleu e inclusă în platforma Worldwide Opportunities on Organic Farms (WWOOF) ce pune în legătură vizitatorii cu fermierii ecologici, în dorința de a construi o comunitate globală conștientă de aceste practici agricole. Dacă ești acceptat de fermier, nu plătești cazarea și mâncarea, dar lucrezi cot la cot cu acesta, înveți metode, faci un schimb de experiență lingvistic. La MăguRai au sosit vizitatori din Europa de Vest, Israel, America de Sud. Nu doar profani în agricultură, ci și specialiști în genetica plantelor.
Karelia a venit tocmai din Peru, e nomad global și își câștigă existența online, creează pigmenți de pictat sau vopsit din materiale naturale. “Am studiat business-ul, însă am virat spre lumea artistică. Îmi place viața la țară în România, sunt prima dată aici. Stau trei săptămâni în Sălaj, am fost în Marea Britanie, în zona rurală și la Londra.
Aici am fost și în împrejurimi, la Derna, am prins niște asfințituri extraordinare. Sunt într-o călătorie aproape continuă, dar lentă. Nu fug dintr-o parte în alta, încerc să stau cât mai mult în zonele pe care am oportunitatea să le vizitez”, ne spune peruanca. Ferma din Șimleu devine astfel un magnet turistic pentru zona Transilvaniei: vizitatorii sunt duși la Cetatea Bathory, Mănăstirea Bic, Izvorul Barcăului sau Huta Slavia.
Bambus, goji și shiitake
Sistemul de creștere a legumelor de la MăguRai se bazează pe principiul straturilor înălțate: o combinație de materie organică, inclusiv pământ de pădure, dedesubt strat de carton pentru a nu coborî apa, apoi tocătură de lemn, compost. Nu se folosesc fertilizatori, iar apa este drămuită. Ideea e de a dezvolta microorganismele din pământ: mulcirea protejează solul de soare pentru a nu ieși carbonul din substrat.
Mai multe soiuri de roșii, mai ales locale, sunt în curs de testare (de grădină, galbene, negre) mai întâi pentru consum propriu. Planta de tutun apără legumele de insecte; din ea Pălincașii fac un macerat din care să le stropească împotriva insectelor, fungus, altor boli. La fel, din urzică, tătăneasă sau ferigă, inclusiv ca îngrășământ foliar.
Prunii sunt tratați doar cu piatră vânătă, la înflorire, pentru muștele să nu își depună ouăle. Tufe de muri se transformă în garduri de protecție împotriva animalelor – căprioare, vulpi. “De mistreți am scăpat punând păr uman la limitele proprietății. Simt mirosul omului, nu mai vin”. Zmeura nu se face decât într-o zonă izolată, în semiumbră.
Florian a conceput un uscător natural pentru fructe. Razele solare sunt aspirate de un panou, iar cu un sistem de aerare și rafturi produce piersici și mere uscate. Un castan cu fructe comestibile era aproape de pădure, în partea de jos a fost aclimatizat un bambus, iar fructele de goji sunt în plan.
Din resturi vegetale și de mâncare s-a născut o fabrică de râme, iar căsuța fostului viticultor proprietar, o mică bijuterie în felul ei, va fi repusă în drepturi. În beciul de la MăguRai se face acum nu producție de vin, ci de ciuperci. Shiitake.
“Avem în zonă un băiat care face miceliu, are un site, Shroomăreala. Ciupercile se înmulțesc în tocătura noastră de lemn, facem compost. Am primit un săculeț de miceliu, ciupercile s-au făcut în pivniță. Vrem să îl folosim în grădină, la substratul plantelor, pentru că atacă anumite boli. În permacultură se folosesc multe chestii micuțe care împreună fac ceva, nu au efect atât de mare de unele singure, ca o chimicală. Un săculeț de miceliu costă 50 de lei, însă un 1 kg de shiitake, peste 100 de lei”.
Baterie termică din anvelope uzate și sobă-rachetă
“Vom face o seră semiîngropată, de policarbonat sau sticlă. Peretele din spate va fi compus din cauciucuri uzate, bine compactate cu pământ. Iarna razele vor bate pe acele cauciucuri negre, fiind transformate în căldură – o baterie termică. În timpul zilei vom face și încălzire cu sobă-rachetă: un tub în care bagi combustibilul lemnos, iese flacăra.
Pe tub se pune un clopot și se creează un ciclon, după care se duce căldura printr-un horn lung, iar la ieșire nu iese fum, ci abur, deci face o ardere completă. Se creează o spirală care are o așa de mare forță încât arderea este aproape totală, rămâne foarte puțină cenușă. Hornul nu trebuie să fie sus, ci dus prin peretele serei.
Soba-rachetă se folosește la temperaturi negative, fiind alimentată doar de câteva vreascuri. E o sobă cu randament foarte mare. Plantele nu vor fi pe pământ direct, ci pe paturi înălțate, o protecție suplimentară, cu tocătură, deci nu vine frigul de jos”.
Străinii dau năvală
Proiectul MăguRai se va derula în 5-7 ani. Cuprinde un sistem de colectare a apei în teren prin șanțuri de contur pentru captare. Toată apa care curge de pe dealuri va fi captată ca să rămână în pământ pentru pomi și culturile să nu mai necesite irigare. Bazine de 1 mc impermeabilizate cu bentonită, un fel de gelatină, pentru a evita folia, vor prelua tot ceea ce curge de pe acoperișuri.
Apa se va scurge încet și va ajunge chiar în condițiile unei luni întregi de secetă. Apar trei iazuri de captare, pline cu pești. O mică fântână va exista în zona centrală, valorificând un “semiizvor” din zonă. Majoritatea materialelor de construcție vor proveni din livada cu mult material lemnos, iar voluntarii vor asigura munca fizică.
“S-au înscris mulți și pentru septembrie, dar i-am refuzat, îmi ajung. În căsuță intră 2-3 persoane, avem o bucătărie, geamurile sunt de la second-hand, termopan adus din Germania. Mai avem altă căsuță, loc de cort. Nu trebuie să fie specializați în agricultură, ci doar să învețe”.
Pentru unii – buruieni, pentru alții – aur
Terasările se fac cu pruni. “Fiecare pom își face microorganismele în sol, sub fiecare trebuie să fie o combinație de plante. Există grupuri de plante ce ajută la creșterea pomului, atrag polenizatori, facilitează fertilizarea, umbrirea, mulcirea, combaterea insectelor sau bolilor prin substanțele din frunze sau rădăcini.
Vrem să punem cătină, rezistentă și fixatoare de azot atras în rădăcini din aer. Același lucru îl face salcâmul: îl poți folosi ca material de construcții. Este un lemn care nu se strică, nu e atacat de fungus, trăiește și 100 de ani. Spirala de ierburi aromatice și flori se amplasează în mijlocul legumelor, pentru protecție.
Avem foarte mult cimbrișor, iar tătăneasa, o plantă foarte bună, are o rădăcină de 1,5 m, se duce jos, ia resursele minerale de la mare adâncime și le aduce în frunze. Le tai, pe pui jos și se duc la rădăcinile pomului. Lucerna este fixatoare de azot, brusturele este benefic. Multe plante sunt considerate buruieni, de fapt rolul lor este foarte important.
Iarba nu o tundem decât atunci când vedem că se duc florile, între timp s-a creat o pajiște drăguță. Vom avea și albine pentru că în zonă este mult salcâm, dar și un coteț mobil pentru găini, care pot fi plimbate unde vrem noi și folosite pentru curățarea terenului în timpul iernii”.
Dintr-o pasiune, ferma devine treptat un business: tabere de permacultură, loc de campare, producție de legume și fructe naturale. “Acum preluăm gratuit crengi, frunze, gazon tăiat de la cetățenii din oraș, avem un teren unde le depozităm, am achiziționat un tractoraș, un tocător. Mai trebuie să dezvoltăm partea de compostare pentru a ajunge la normele europene.
Ne-ar trebui o platformă, o stație de compostare, preferabil pe fonduri UE. Am putea să procesăm integral partea vegetală din oraș, inclusiv resturi din mâncare, totul se poate transforma în compost, îngrășământ. La Oradea, Cluj deja sunt implementate proiecte de acest gen, noi suntem încă la început”, spune întreprinzătorul sălăjean.
Zone din Transilvania incluse în WWOOF
- Cluj – Răchițele
- Sălaj – Petrinzel
- Alba – Detunate
- Brașov – Viscri, Piatra Craiului
- Satu Mare – Ardud
- Caraș-Severin – Dalboset
- Bistrița-Năsăud – Ocnița
- Arad – Zarand
- Harghita – Odorheiu Secuiesc
