Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Casa de avocatură Bordianu&Asociații se implică în educarea antreprenorilor

Casa de avocatură Bordianu&Asociații derulează programul ”Chance or Change”, o serie de webinarii susținute alături de profesioniști, experți în anumite domenii, cu scopul de a ajuta antreprenorii români să facă față schimbărilor fiscale sau legislative anunțate, dar și să își dezvolte afacerile etic, legal, responsabil, sustenabil pe termen lung.

”Profesia de avocat îți oferă posibilitatea să faci bine folosind ca principal instrument legislația care guvernează economia, societatea. În același timp însă, noi credem că profesia de avocat înseamnă educarea publicului – persoane fizice și juridice – pentru a înțelege mai bine legile și normele, pentru a-și face meseria fără riscul de a încălca legea. Se spune că mai binele este dușmanul binelui și, uneori, riști să ajungi într-o astfel de situație încercând, de fapt, să faci bine. Programul ”Chance of Change” are rolul de a ajuta antreprenorii români să înțeleagă cum își pot face mai bine profesia sau cum își pot vinde mai bine produsele și serviciile, în deplin acord cu prevederile legale și în deplin respect față de clientul final. Prin acest program, îmi doresc să avem un impact pe termen mediu, o schimbare care să ducă la o evoluție a comportamentelor juridice în piață”, spune Cătălina Bordianu Calangiu, avocat specializat în legislația muncii și în domeniul practicii medicale, membru fondator al Casei de avocatură Bordianu&Asociații.

Programul ”Chance or Change” include pe 10 și 11 octombrie un webinar de marketing medical, susținut de Cătălina Bordianu Calangiu, alături de Alexandra Tîrpea, specialist în comunicarea medicală. Webinarul se adresează medicilor, asistenților medicali, oamenilor de marketing din agenții, oamenilor de marketing și comunicare din clinicile private, tuturor celor interesați să învețe despre marketingul medical.

”Din dorința de a avea mai mulți pacienți rapid, în piața medicală se folosesc tehnici agresive, care transformă pacientul în consumator, și reclame care promovează exclusiv reduceri și promoții de preț, mesaje la televizor sau la radio. Marketingul medical este despre prevenție, educație, empatie, nu despre vânzare agresivă. Marketingul medical este diferit total de alte industrii, în primul rând pentru că este foarte bine reglementat normativ și supravegheat de Colegiul Medicilor, în al doilea rând, pentru că există o serie de reguli care trebuie strict respectate atunci când se conturează strategia de marketing medical. Cei care vor participa la webinar vor afla despre cum să comunici legal în domeniul medical, care sunt formele de publicitate recunoscute de lege și care sunt formele de răspundere în situația în care nu le respecți”, spune Cătălina Bordianu Calangiu.

 ”Chance or Change” a debutat în martie, cu evenimentul „La locul de muncă: între drept(uri) și responsabilități”, susținut de Cătălina Bordianu Calangiu, avocat, și Valentina Saygo, expert contabil și consultant fiscal. A fost un dialog fiscal și legal în care au fost dezbătute situațiile limită cu care se confruntă des antreprenorii cu privire la salariați și salarii, am fost identificate soluții pentru depășirea blocajelor și am fost găsite soluții de flexibilizare a relațiilor de muncă.

Programul ”Chance or Change” a avut o ediție și în luna septembrie cu evenimentul ”Prevenție fiscală: Cum să-ți adaptezi afacerea la schimbările fiscale”, susținut de Cătălina Bordianu Calangiu, avocat, și Valentina Saygo, expert contabil și consultant fiscal, două specialiste cu experiență semnificativă în legislație fiscală.

În opinia celor două experte, prevenția fiscală este cea mai bună măsură pentru contracararea efectelor negative pe care noile schimbări fiscale propuse de Guvernul României le vor avea asupra firmelor, la pachet cu estimarea rezultatelor următoare și lucrul cu bugetul de venituri și cheltuieli. Cei care lucrează empiric și pompieristic, cel mai probabil, nu vor rezista și își vor închide afacerile.

”Mediul de afaceri va fi zdruncinat de aceste măsuri fiscale. Poate la prima vedere vor fi afectați doar antreprenorii, dar piața va trebui să suporte creșterea de taxe prin prețuri mărite. Este relativ simplu de previzionat care sunt efectele, atunci când nu sunt folosite cu prudență taxele ca pârghii fiscale: evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor, prin umflarea cheltuielilor – balanțele contabile nu vor mai reflecta realitatea -, neconformare voluntară, mutarea rezidenței fiscale în alte state și, în cele din urmă, dispariția unui număr de firme și PFA-uri. În consecință, efectul acestor măsuri va fi invers decât ceea ce se dorește, respectiv colectarea unor sume mai mari de bani la buget, dar cel mai grav este că vor bulversa mediul de afaceri, care nici acum nu are o relație ușoară cu statul”, a explicat Cătălina Bordianu Calangiu, avocat specializat în legislația muncii și în domeniul practicii medicale.

Realitatea va arăta că toate aceste schimbări nu vor aduce decât mai multă evaziune fiscală, mai multă muncă la negru, mai mulți bani ascunși în economia neagră, care vor genera și mai multe pierderi în bugetul de stat. Din păcate, de ani de zile, mediul de afaceri experimentează și face slalom printre deciziile haotice ale politicienilor, care, de fiecare dată când există o gaură în buget, vin și cer de la privat. Aceste modificări fiscale sunt un atac direct la principii fundamentale și legiferează bătaia de joc de iure, nu doar de facto!”, este de părere Valentina Saygo, expert contabil și consultant fiscal cu peste 20 de ani de experiență.

Aceeași echipă de experți – Cătălina Bordianu Calangiu, avocat specializat în legislația muncii și în domeniul practicii medicale, și Valentina Saygo, expert contabil și consultant fiscal – va susține în martie 2024 și cel de-al patrulea webinar din cadrul programului ”Chance or Change”, care va aborda tema relațiilor de muncă. În cadrul evenimentului, vor fi dezbătute subiecte precum ”de ce”-ul din spatele obligațiilor legale, cum să te păzești de amenzile pentru documente lipsă, ce e mai important: forma sau fondul hârtiilor, ce soluții ai la dispoziție atunci când Codul Muncii este ”neprietenos” cu angajatorul, care sunt instrumentele angajatorului în relația de muncă, ce riscuri sunt în relațiile de muncă, deduceri și bonificații salariale, eficientizare fiscală.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Compania austriacă Porr a raportat un avans de 8,65%, în prima lună pe tronsonul 4 din autostrada Sibiu – Pitești

Articolul următor
Asociația Produs de Cluj (APC), entitate sub autoritatea Consiliului Județean (CJ) Cluj, va marca această zi printr-un târg de toamnă.

Produs de Cluj expune în “ograda” Ministerului Agriculturii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share