Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Clădirea terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea va fi o clădire nZEB

Suprafața terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea va crește de circa patru ori.

Se lucrează non stop, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, la noul terminal pentru pasageri al Aeroportului Oradea. Constructorii trebuie să se încadreze în termenul limită de finalizare al proiectului, 31 decembrie 2023. Și după cum se derulează lucrările, au toate șansele ca proiectul să fie finalizat la timp. Altfel, se vor pierde finanțările europene. Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, și directorul general al Aeroportului Oradea, Răzvan Horga, au prezentat presei la fața locului, pe șantierul lucrărilor de extindere și modernizare a terminalului de pasageri, stadiul lucrărilor.

Începute la finalul lunii iunie, lucrările avansează într-un ritm susținut. Proiectul a ajuns la un stadiu de execuție, per ansamblu, de 50%.

„Dacă ne referim pe obiective specifice, terminalul se găsește la un stadiu de 65 – 70%. Suntem în grafic cu execuția, ne așteptăm să închidem proiectul conform calendarului asumat. La începutul anului 2024 vom parcurge ultimele proceduri de avizare și intenționăm ca în cel mai scurt timp să facem mutarea fluxurilor de călători de pe terminalul vechi”, a precizat Răzvan Horga, directorul general al Aeroportului Oradea.

 

Oradea, hub logistic

„Se lucrează fără pauză, ziua și noaptea, inclusiv sâmbăta și duminica, pentru a putea închide proiectul în termen. Aceasta este o investiție importantă în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro, din fonduri europene. Pe lângă terminalul de pasageri, avem și terminalul cargo, care prezintă interes pentru companii. Scopul acestor investiții este de a integra județul Bihor și Municipiul Oradea în dezvoltarea economică, noi având în lucru proiecte de infrastructură rutieră, aeroportuară și feroviară. Vrem să dezvoltăm un hub logistic important în această zonă. Toate proiectele aflate în derulare la Aeroportul Oradea sunt în valoare de aproximativ 70 de milioane de euro”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Prin extinderea terminalului, se va asigura un spațiu funcțional, sigur și modern. Suprafața desfășurată a terminalului de pasageri se mărește de la 2.925 mp la aproximativ 12.500 mp.

„Prin extinderea terminalului, se creează spații ample care vor permite desfășurarea tuturor operațiunilor aeroportuare într-o singură clădire. Discutăm de procesarea tuturor fluxurilor de pasageri, atât plecări interne/externe, cât și sosiri interne/externe. Se prevede creșterea capacității terminalului la aproximativ 400 de pasageri pe oră pe fiecare flux. Dimensionarea este gândită și în perspectiva aderării României la Spațiul Schengen”, a adăugat Răzvan Horga.

Pe lângă fluxurile aeroportuare, se vor amenaja spații comerciale, inclusiv un loc de joacă pentru copii, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate și pentru reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control: poliția de frontieră, SRI și vamă.

Clădire nZEB

O altă componentă importantă a proiectului constă în eficientizarea energetică a clădirii, prin aplicarea unor standarde modern, ceea ce o apropie de standardele unei clădiri nZEB  (clădire cu consum de energie aproape zero). Călin Gal spune că acest lucru va contribui foarte mult la autoîntreținerea Aeroportului Oradea, după ce Consiliul Județean nu va mai avea voie să susțină aeroportul.

„Ca să ne încadrăm în timp, am renunțat la fundațiile clasice și le-am realizat într-o lună și o săptămână, față de cel puțin 2-3 luni. Închidem exterioarele, acum sunt realizate în proporție de 90%, cea mai mare suprafață fiind vitrată. Ca să alegem o soluție viabilă și foarte rapidă, am optat pentru încălzirea prin pardoseală. Sursa este regenerabilă, adică apă geotermală. Mai avem partea de panouri fotovoltaice cu putere de 1,3 MW, pe acoperiș. Acestea ne ajută ca noua clădire să aibă un consum aproape de zero”, a explicat Dan Augustin Mureșan, dirigintele de șantier.

Investiția mai prevede extinderea suprafețelor betonate din fața terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului și a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces și a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziția unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute și alte lucrări conexe.

În perioada următoare, vor fi realizate lucrări esențiale, care includ compartimentarea cu gips carton, realizarea traseului pentru rețelele interioare de alimentare cu apă, instalarea sistemului de sprinklere pentru protecția împotriva incendiilor, implementarea încălzirii în pardoseală, închiderile structurale și vitratele la nivelul est și vest, precum și lucrările necesare pentru traseul de iluminat exterior și alimentarea cu apă și canalizare.

Valoarea totală a proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 177.586.964,51 lei, fără TVA. Lucrările sunt executate de Asocierea SC SSAB AG SA – lider, SC BEMEL AG SRL, SC ACA ZOORK SRL. Termenul de finalizare este 31.12.2023.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil și eficient.

Reamintim că sunt în lucru alte două proiecte importante finanțate cu fonduri europene, respectiv „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea” și „Creșterea gradului de siguranță și securitate la Aeroportul Oradea”.

 

 

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O nouă campanie anticontrabandă în România și Republica Moldova

Articolul următor
La finalul vizitei sale în Cluj-Napoca, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia în România, Ozgur Kivanc Altan, a organizat o recepție la Hotelul Radisson Blu, eveniment la care au participat câteva sute de invitați. 

Businessmenii turci au sărbătorit 100 de ani de republică la Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share