Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primul tren Alstom, din cele 37 cumpărate de ARF, ajunge la Curtici în 2 decembrie

 



Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin ARF – Autoritatea pentru Reforma Feroviara, din cadrul contractului privind achiziția a 37 rame electrice pentru servicii de transport feroviar de calători de mediu și lung parcurs a trecut testele și inspecția finală de fabrică. În 29 noiembrie 2023 a fost expediat către România.

Anunțul a fost făcut de către Ștefan Roșianu, președintele ARF.

 

„Trenul este programat să ajungă de la Katowice (Polonia) la Curtici, pentru a face procedurile de intrare în țară, în seara de 2 decembrie 2023. La Bucuresti este programat să ajungă pe 5 decembrie 2023 și să înceapă pregătirile din partea furnizorului în vederea livrării oficiale către ARF. În prima etapă, după testele statice, trenul va efectua o serie de teste dinamice (pe Inelul de la Făurei al AFER și pe rețeaua feroviară publică)”, a anunțat Ștefan Roșeanu.

Dupa finalizarea tuturor acestor etape și atingerea momentului în care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulația cu călători în siguranță, trenul va fi pus în circulație de către CFR Călători, câștigătorul licitației pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători atribuit competitiv.

Trasee

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR1) sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) și vor conecta Capitala cu principalele centre urbane ale țării. De asemenea, vor facilita și conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilității, scăderea timpilor de călătorie și îmbunătățirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria, București Nord – Craiova – Timișoara – Arad, Cluj – Timișoara, Cluj – Suceava – Iași.

Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.

Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Consilierul de stat László Borbély a fost ales președinte al prestigioasei organizații Rețeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă (ESDN)

Articolul următor

Târgul de Crăciun din Oradea și-a deschis porțile

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share