Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

P9889, hibridul potrivit în toate fermele

De exemplu, lipsa combaterii din cultura de floarea-soarelui a buruienilor precum  ambrozia, cânepa, știrul sălbatic, spanacul sălbatic, poate duce la pierderi de producție de 20-70%.

De aproape 100 de ani, brandul Pioneer a demonstrat întregii lumi potențialul genetic ridicat al hibrizilor și tot de atâta timp, dominăm topurile productivității cu hibrizii de porumb comercializați.

Porumbul marca Pioneer este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele fermierilor din România, iar 38% din fermieri aleg “Certitudinea succesului“, cultivând hibrizii noștri. Faptul că în România avem o echipă dedicată de cercetare, la Afumați, demonstrează atenția cu care compania tratează fermierii și dorința de a aduce în piață produse adaptate condițiilor locale, care vor valorifica la maximum investițiile și încrederea acordată.

Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2023 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România. P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care va fi cultivat.

Porumbul marca Pioneer este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele fermierilor din România, iar peste 38% din fermieri aleg “Certitudinea succesului “, cultivând hibrizii noștri.

Este un produs ce reușește să valorifice la maxim fiecare picătură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum AQUAmax, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.

Grupa Optimum AQUAmax reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții, pentru a produce maximum posibil.

Productivitatea acestui hibrid este de neegalat! Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300-400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte. Anul 2023 a fost un an dificil la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile și locul acestuia, obținute în trei locații: Daneș – județul Mureș – 17.165 kg/ha, U – 15,5%, Dorohoi – județul Botoșani – 11.753 kg/ha, U – 15.2%, Varnița – Republica Moldova – 16.116 kg/ha, U – 8%.

Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă, obținută în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare, până la fertilizare.

Echipa de Agronomy de la Afumați, P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scazută (70 kg/ha N), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha în rotație cu cereale păioase pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de peste 250 l/mp, de la semănat la recoltat.

Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare a azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță activă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul 1.

Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit. Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.

Andrei CIOCOIU
Category Marketing Manager Corn & Soybean – Corteva Agriscience RO & MD

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

E.ON a finalizat trei centrale fotovoltaice pentru grupul AgranoLand, un proiect de peste 1 milion de euro

Articolul următor
Românii alocă anual, în medie, 1.000 lei pentru tratarea problemelor dentare, în special pentru gingivită, carii, implantologie, dar și estetică sau igienă orală, arată datele Life Group.

Life Group: bugetul românilor pentru stomatolog a scăzut cu 20%

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share